21
10. Prostiile îngraşă
Şi beteşugurile bătrâneţii le-ar fi cu desăvârşire străine, de nu s-ar fi molipsit puţin de la înţelepţi. Dar omul nu este făcut să
fie perfect fericit pe pământ.
Încă un vechi proverb vine în sprijinul a ceea ce susţineam:
„Doar prostia încetineşte scurgerea tinereţii şi alungă nesuferitabătrâneţe” . Aşa că pe drept cuvânt s-a spus despre locuitorii Brabantului că, pe dos faţă de ceilalţi oameni, cu cât îmbătrânesc, cu atât se prostesc, în loc să se facă mai cuminţi.
Şi totuşi nu se află neam de oameni cu care să fie mai plăcută
petrecerea timpului şi căruia să-i pese mai puţin de necazurile bătrâneţii. Un alt popor care se aseamănă cu aceştia prin moravuri, dar şi în privinţa climei ţării lor, sunt vrednicii mei prieteni olandezii. Cum nu le-aş spune prieteni vrednici din moment ce mă cinstesc şi mă slujesc cu atâta râvnă încât îşi merită cu vârf şi îndesat porecla de neghiobi şi, departe de a fi ruşinaţi, se mândresc cu ea şi o ţin la mare cinste?
Degeaba vor chema muritorii neghiobi în ajutor pe Medeea, Circe, Venus, Aurora ori cine ştie ce fântână închipuită a tinereţii! Numai eu pot da mult dorita tinereţe. Eu ştiu elixirul cu care fiica lui Memnon l-a păstrat tânăr pe bunicul său Tithon. Eu sunt acea Venus care i-a înapoiat lui Phaon întreaga putere şi farmecele tinereţii, de şi-a pierdut Sapho capul după el. Şi chiar de s-ar găsi ceva buruieni fermecate, ori descântece, ori vreo fântână care să redea tinereţea, sau, încă şi mai bine, să o păstreze pe vecie, tot sub stăpânirea mea s-ar afla. Deci dacă îmi daţi cu toţii dreptate că nu este pe lume 22
nimic mai de preţ decât tinereţea şi nimic mai urât ca bătrâneţea, atunci recunoaşteţi că îmi sunteţi îndatoraţi peste poate, mie care vă las un bine atât de mare şi vă feresc de un rău pe potrivă.
Dar prea am lungit vorba despre muritori. Să ne preumblăm împreună prin întinsul Olimp. Să luăm toţi zeii pe rând şi primesc să-mi fie luat numele în râs de veţi găsi vreo zeitate, dintre cele cu bun nume şi nepocite la înfăţişare, care să nu datoreze mărinimiei mele cea mai mare parte din faima sa. De unde fermecătoarea tinereţe care străluceşte întotdeauna pe faţa lui Bachus?
11. Bacchus
De unde părul de adolescent care îi cade cu atâta graţie pe umeri? Tocmai pentru că acest zeu neghiob umblă tot timpul beat, o duce numai în jocuri, dans şi ospeţe şi se fereşte de Palas ca dracul de tămâie. Departe de el gândul să pară
cuminte, căci numai prin jocuri şi lăsându-te în voia nebuniei îl poţi cinsti cum se cuvine. Nici nu se simte jignit de renumele de nerod pe care i l-a făcut proverbul. Şi să vedeţi cum: stând el la uşa templului, plugarii adesea îi mânjeau chipul cu vin dulce şi smochine moi.
23
12. Satiră
24
Şi cât nu l-a luat în răspăr vechea comedie? Ce mai zeu –
ziceau anticii – nici măcar să iasă pe unde ies toţi oamenii şi zeii n-a fost în stare! Dar cine n-ar vrea oare să fie asemenea acestui zeu bleg şi caraghios, mereu tânăr şi ferice, mereu pus pe şoaldă şi aducând în tot locul desfătarea şi bucuria, mai degrabă decât să-i semene întunecatului Jupiter în faţa căruia tremură pământ şi cer, ori lui Pan, ce otrăveşte totul şi seamănă groaza, lui Vulcan cel mânjit tot timpul de funingine şi cărbuni şi în jurul căruia sar mereu scântei, ori chiar lui Palas care se uită pieziş la toată lumea şi bagă oamenii în sperieţi cu lancea şi groaznicu-i scut?
De ce rămâne Cupidon mereu copil? Pentru că, veşnic nebunatic şi şugubăţ, spune şi face numai prostii. Şi de ce se află Venus necontenit în primăvara frumuseţii sale? Fiindcă
ea se înrudeşte de departe cu mine. Şi poate nu ar fi atât de bălaie de nu l-ar fi moştenit pe tătâne-meu. De altfel, dacă
trebuie crezuţi poeţii şi rivalii lor sculptorii, pe drăgălaşa-i faţă
nu domneşte mereu un surâs zglobiu? Flora, voluptuoasa zeiţă care a dat naştere atâtor desfătări, n-a fost ea cea mai slăvită dintre zeităţile romanilor?
Dar, dacă e să luăm de bună spusa lui Homer, ca şi a altor poeţi, chiar şi viaţa celor mai posaci şi mai austeri dintre zei a plătit clipă de clipă bir prostiei. Să nu mai lungim însă vorba, cu toţii cunoaşteţi dragostele şi renghiurile pe care le-a jucat pe pământ năprasnicul Jupiter. Şi pe mândra Diana care îşi uita sexul şi vâna fără încetare prin păduri până i s-au aprins călcâiele după frumosul Endymion… Tare mi-ar plăcea ca Momus să le citească iar zeilor despre năzbâtiile toate câte le-au făcut. Nu demult aceştia s-au mâniat pe el, care cu înţelepciunea sa se punea mereu de-a curmezişul năzdrăvăniilor lor, şi l-au prăvălit din cer dimpreună cu Ate, zeiţa nenorocirii. De atunci el rătăceşte neostenit pe pământ, fără ca vreun muritor să fi îndrăznit încă să-l primească în ospeţie. Iar de oploşire pe la curţi nici măcar nu poate trage nădejde, căci pe acolo este atotputernică devotata mea Linguşire, şi Linguşirea se are cu Momus ca lupii cu mieii.
După ce s-au descotorosit de un asemenea critic incomod, 25
zeii s-au putut pune în voia lor pe tot soiul de petreceri deşucheate. Câte glume în doi peri nu le prilejuieşte zeilor acel caraghios Priap! Ce plăcere le fac şiretlicurile haimanalei de Mercur! Până şi Vulcan face câteodată pe măscăriciul la ospăţ.
Îi face să râdă când prin umbletul său împiedicat, când cu vorba de duh. Ba chiar şi moşneagul Silen nu se dă în lături să se drăgostească cu nimfele şi să dănţuiască fără ruşine cu ele şi cu Polifem. Satirii cu picioare de capră se chinuie în mii de feluri să aţâţe simţurile. Pan, cu cântecele sale din topor, le e mai pe plac zeilor, care n-ar da viersul lui pe cel al muzelor, cu deosebire când nectarul începe să fi se urce la cap. Şi dacă
v-aş spune şi la câte se încumetă după masă, când sunt beţi criţă! Zău că, aşa proastă cum sunt, câteodată nu pot să nu râd de ei… Destul însă! Poate trage vreun zeu cu urechea şi n-aş vrea să-i ţin de urât lui Momus.
După pilda lui Homer, care pe rând urcă de pe pământ în ceruri şi coboară la loc, las în urmă Olimpul ca să revin printre oameni. Nu, fără mine n-ar fi pe pământ nici bucurie, nici fericire, nici desfătare. Ia priviţi numai cu câtă grijă natura, mama bună a spiţei umane a semănat prostia în toate! Căci, după stoici, a fi înţelept înseamnă să-ţi iei de călăuză judecata, iar a fi neghiob să te laşi în voia simţurilor. Dar Jupiter, pentru a îndulci puţin amărăciunile şi nefericirile vieţii, nu le-a făcut parte oamenilor mai mult de patimi decât de minte? Primele trag la cântar ca douăzeci şi patru de uncii faţă de una singură. Iar mintea a ascuns-o într-un colţişor al capului. Şi a mai ridicat împotrivă-i doi tirani aprigi şi care dau totul la o parte din calea lor; mânia, ce domneşte asupra părţilor de sus ale corpului, aşadar şi asupra izvorului vieţii, inima, şi pofta care stăpâneşte în josul buricului. Purtarea oamenilor ne arată cu vârf şi îndesat ce poate judecata contra acestor doi vrăjmaşi zdraveni. Ea predică legile cinstei şi ţipă până
răguşeşte pentru ca să nu fie încălcate, şi cam atât. Dar duşmanii săi îşi bat joc de ea, care chipurile ar trebui să le fie regină, o ocărăsc şi ţipă mai tare decât ea. Copleşită, judecata n-are încotro şi se dă bătută, lăsându-i să facă tot ce le trece 26
prin cap.
Cum omului, născut pentru treburile obşteşti, nu-i era de ajuns ca să se descurce cu fărâma de minte pe care o avea, Jupiter – nemaiştiind în ce fel s-o scoată la capăt – mi-a cerut ca de obicei sfatul. Şi nu s-a căit. Căci i-am dat o povaţă
vrednică de mine; să dea bărbatului de soaţă femeia. E
adevărat că femeia este o creatură ciudată şi uşuratică, dar plăcută şi atrăgătoare. Dacă bărbatul îşi va împărţi viaţa cu ea, femeia va şti să-i alunge cu prostiile ei posomoreala şi ursuzenia.
Când Platon se îndoia dacă locul femeii se află printre vieţuitoarele înzestrate cu judecată sau printre cele lipsite de minte, voia doar să arate prostia nemăsurată a sexului frumos. Căci, dacă o femeie îşi pune în cap să pară cuminte, face doar o prostie mai mult pe lângă cele dinainte. Când natura te-a potcovit cu un nărav păcătos, a încerca să i te pui de-a curmezişul ori să-l ascunzi sub masca virtuţii înseamnă
să-i faci pe plac. Spune doar proverbul grec că maimuţa rămâne maimuţă şi îmbrăcată în purpură. La fel şi femeia e tot femeie, orice ar face, adică tot proastă, oricât s-ar strădui să
se prefacă.
