Încă nu-mi vine a crede să fie femeile aşa de proaste încât să le supere cele ce am spus aici. Sunt doar de acelaşi sex cu ele, sunt Prostia. Dovedindu-le proaste nu le fac oare supremul elogiu? Şi, la o dreaptă cumpănire, ar trebui să vadă
că mie, Prostiei, îmi datorează ele fericirea lor cu mult mai mare decât a bărbaţilor. Nu eu le-am dat farmecele şi aţâţările, pe care cu drept cuvânt le socotesc ele mai de preţ decât orice şi care le ajută să-i înlănţuiască până şi pe cei mai crunţi tirani?
De unde vine oare sluţenia bărbaţilor, cu pielea lor plină de păr, cu barba aceea ca o pădure, de par bătrâni şi în floarea vârstei? De la cel mai mare dintre vicii, înţelepciunea.
Dimpotrivă, femeile au obraji catifelaţi, vorbă cristalină, piele netedă, tot atâtea semne ale unei tinereţi veşnice. Au ele vreo altă dorinţă în viaţă decât să placă bărbaţilor? Gătelile, sulemenelile,
băile,
dichisirea
părului,
parfumurile,
mirodeniile şi toate celelalte care slujesc la înfrumuseţarea 27
chipului, ochilor ori ascund beteşugurile, nu sunt închinate acestui scop? Şi nu prostia le ajută pe femei să şi-l atingă?
Dacă bărbaţii îndură fără crâcnire toanele femeilor, o fac ei oare din alt motiv decât pentru că aşteaptă ca ele să-i răsplătească dăruindu-le plăcere? Iar plăcerea e totuna cu prostia. Cine ia aminte la toate neroziile pe care le spune şi la toate prostiile pe care le săvârşeşte bărbatul care vrea să intre pe sub pielea unei femei nici că are nevoie de mai bună
dovadă.
13. Nebuniile oferite de femeie
Ştiţi deci acum care este obârşia celei mai mari plăceri a vieţii. Dar multă lume, cu moşnegii în frunte, ar da dulceaţa amorului pe hatârurile lui Bacchus. După ei nu găseşti desfătare care să întreacă pe cea pricinuită de ospeţe. N-am să
cercetez aici de se poate masă bună fără femeie. Dar este neîndoios că petrecerile ar fi triste şi lipsite de farmec de nu le-ar înveseli prostia. De aceea, la ospeţe, când nu se găseşte niciun comesean neghiob ori care măcar să vrea să se prostească, este chemat un măscărici plătit ori un târâie-brâu hazliu care, prin ghiduşiile şi glumele sale, adică prin prostii, să alunge tăcerea şi aleanul, stârnind râsetele petrecăreţilor.
Altfel la ce bun să te îmbuibi cu cărnuri şi zaharicale, dacă
ochii şi urechile nu se pot bucura şi ele, ori dacă mintea nu se desfată cu jocuri şi hohote de râs? Iar jocurile, râsetele şi desfătările vin numai de la mine. Toate acele vesele obiceiuri 28
de petrecere, cum ar fi trasul la sorţi al regelui festinului, cântecele, băutul în cerc, danţul şi ţopăielile, cui credeţi că se datorează? Celor şapte înţelepţi? Nicidecum. Eu le-am născocit pentru izbăvirea spiţei umane. Cu cât sunt mai neroade aceste petreceri, cu atât lungesc viaţa oamenilor care, dacă se trece în amărăciune, nici nu merită numele de viaţă.
Şi, de n-ar fi aceste plăceri care să izgonească amarul ce se ţine scai de ei, traiul muritorilor ar fi trist.
Sunt poate alţi oameni pe care îi lasă reci toate aceste desfătări şi nu-şi găsesc fericirea decât în prietenie. După ei, nu se află pe lume ceva mai însemnat decât prietenia. La fel de trebuincioasă omului ca şi apa, focul sau aerul, ea ar fi pentru el ceea ce este soarele pentru natură. Dacă le dăm crezare, ea este aşa de plăcută şi de cinstită (cum s-o potrivi aici vorba asta nu văd) că însuşi filosofii au aşezat-o în rândul celor mai mari bunuri. Să vă dovedesc că prieteniile se întrupează şi ele cu binecuvântarea mea? Nimic mai lesnicios şi am să v-o arăt limpede, dar fără să vă împui capul cu dileme, sorţi şi alte asemenea obişnuite şiretlicuri de-ale subtililor noştri logicieni. Îmi voi lua drept călăuză doar bunul simţ şi purced.
Ce poate fi mai prostesc decât să te faci că nu vezi metehnele prietenilor, să îi ţii la mare preţ pentru cele mai mari cusururi şi să faci asemenea lor, luându-i drept pilde de virtute?
Bărbatul care sărută negul iubitei sau se dă în vânt după
polipii ei, tatăl care spune despre fiul său saşiu că are o privire drăgăstoasă, nu sunt acestea curate nerozii? Ba, cum să nu, şi încă dintre cele mai gogonate. Şi totuşi aceste nerozii dau naştere prieteniilor şi apoi le întreţin. Vorbesc aici numai de muritori, care au toţi beteşuguri din născare, iar cel care are mai puţine este întâiul printre ei. Cât despre înţelepţii zei, ei nu leagă aproape niciodată prietenii ori, dacă se mai întâmplă, legăturile dintre ei sunt din acelea triste şi lipsite de farmec, pe care prea puţini le împărtăşesc. Nu mi-aş ierta însă de aş
spune răspicat că ei nu iubesc pe nimeni, căci majoritatea oamenilor sunt nătângi, ba se poate chiar zice că nu se află
29
vreunul care să nu fie nerod în mai multe feluri şi toate prieteniile se întemeiază taman pe asemănare.
Dar dacă cumva aceşti filosofi severi se întâmplă să simtă o simpatie reciprocă, o asemenea legătură şubredă între oameni veşnic posaci şi care văd cu ochi de linx cusururile prietenilor, dar sunt orbi la ale lor, n-are viaţă lungă. Acestor fiinţe li se potriveşte ca o mănuşă fabula cu desaga3 păcatelor. Când te gândeşti că toţi muritorii sunt osândiţi din născare la câteva vicii de căpătâi, când te uiţi mai bine la osebirile pe care vârsta, firea şi priceperile felurite le iscă între ei, când vezi toate beteşugurile, rătăcirile şi întâmplările neaşteptate care împovărează o viaţă trecătoare, cum să-ţi închipui că o prietenie între oameni cu priviri aşa de agere ar putea ţine fie şi numai o oră, dacă prostia, căreia îi puteţi spune şi îngăduinţă, nu i-ar îmblânzi? Oare Cupidon, părintele şi zămislitorul tuturor legăturilor plăcute nu este un zeu orb, căruia adesea i se întâmplă să ia sluţenia drept frumuseţe?
Tot el îi face pe bărbaţi să se mulţumească cu ce au: moşneagul cu baba lui şi băiatul cu fata sa. Toată lumea îşi dă seama de acest lucru şi face haz de necaz, fiindcă acest caraghioslâc este temeiul prieteniei.
Ce am spus despre prietenie merge însăşi mai bine pentru căsnicie. Pe zei!, câte divorţuri şi chiar nenorociri mai mari nu s-ar întâmpla în fiecare zi dacă linguşirea, năzbâtiile, îngăduinţa, şiretlicurile şi ascunzişurile, ce cu toatele de la mine purced, nu ar întări mereu unirea dintre bărbat şi femeie!
Nu s-ar număra oare nunţile pe degetele de la mâini dacă
logodnicul ar fi îndeajuns de prevăzător să cerceteze cu grijă
toate poznele pe care aleasa lui, ce îi pare aşa de cuminte şi sfioasă, le-a făcut înainte vreme? Şi câte căsnicii nu s-ar duce pe apa sâmbetei dacă n-ar fi prostia şi orbirea soţilor ce nu iau aminte la zburdălnicia nevestelor? Toate acestea izvorăsc din neghiobie, dar această neghiobie împacă bărbatul cu femeia, păstrează liniştea căminului şi împiedică despărţirile. Un 3 Fabula lui Esop spune că Jupiter a dat fiecărui om o desagă cu păcate.
El a umplut buzunarele din faţă cu defectele altora şi pe cele din spate cu ale noastre.
30
bărbat este batjocorit, i se spune încornorat, dus de nas sau mai ştiu eu cum, iar el şterge cu sărutări lacrimile prefăcute ale soaţei necredincioase! Ba este de o mie de ori mai fericit să
se lase astfel înşelat decât să cadă pradă chinurilor neostoite ale geloziei şi să vadă totul în negru.
14. Încornoratul
Într-un cuvânt, de n-aş fi eu, n-ar exista pe lume legături plăcute şi durabile. Poporul nu şi-ar mai suferi păstorul, stăpânul sluga, stăpâna slujnica, profesorul elevul, nu s-ar mai înghiţi prieten cu prieten, soţ cu soţie, tovarăş cu tovarăş, de nu s-ar linguşi unul pe altul şi nu şi-ar trece cu vederea greşelile. Nu mă îndoiesc că v-a minunat ce v-am zis deja, dar o să auziţi acum una şi mai şi.
