— Ce naiba se întâmplă?!
Nu ştia.
— Vin la tine.
Acum se aşezase şi aştepta. Era un mister pentru ea cum apăruse articolul din Fri Weekend sau de unde proveniseră
informaţiile şi nu avea nicio idee ce altceva mai descoperise jurnalistul săptămânalului. Acesta o sunase şi solicitase un interviu, dar scăpase de el cu scuza că o criză puternică de gută o ţinea la pat.
După ce îşi revenise puţin, mai citise o dată articolul. Apoi se ridică de pe scaun şi scoase din dulap dosarele – trei maro, trei roşii şi trei albe. Dosarele maro conţineau fotografii, cărţi poştale roşii şi scrisori, articolul de ziar îngălbenit de vreme acoperind şapte decenii de la inaugurarea orfelinatului, din 1936. Printre ele nu se afla niciunul asemănător cu acesta.
96
- ERIK VALEUR -
Deschise ziarul şi se forţă să citească din nou titlul de pe prima pagină: Bine-cunoscut orfelinat, acuzat că ar ascunde copiii. Singurul lucru care lipsea era semnul exclamării.
Articolul se baza, în mare parte, pe acuzaţii şi zvonuri care nu puteau fi susţinute. Declaraţii anonime, bârfa unor surse anonime, casa de pe Strandvej ar fi fost, în culise, un fel de centru de control auxiliar pentru cetăţenii bogaţi şi puternici ai ţării, care doreau să acopere o afacere. Copiii lor nedoriţi, nelegitimi, ar fi fost aduşi din maternităţi, discret şi eficient, timp de zeci de ani, şi se presupune că li s-ar fi dat identităţi complet noi, astfel încât nicio putere pământească să nu le poată depista mamele sau taţii biologici.
Apoi, fuseseră daţi spre adopţie.
Studie titlul dezgustată, ca şi cum literele ar fi fost insecte strivite.
Apoi răsfoi ziarul până la pagina 6 unde, sub o fotografie din arhiva ei şi a unei imagini de ansamblu cu orfelinatul, fusese tipărit un articol mai lung. În serviciul copiilor uitaţi.
Autor Knud Tåsing. Foto: Nils V Jensen.
După ce o citise şi a treia oară, ştia introducerea pe de rost: Marţi 13 mai, se vor sărbători şaizeci de ani de muncă
într-un loc monden din Nordseeland. O aniversare, un tributpentru o femeie extrem de specială şi sute de copii cărora le-afost mamă de-a lungul mai multor generaţii, până când aceştiaşi-au găsit propriul drum în viaţă şi propria familie.
Magna oftă şi îşi ţuguie buzele, de parcă ar fi vrut să
scuipe una dintre insectele de pe covor. Pentru a sărbători ziua, avea o ţinută de culoare albastru-închis şi cerceii pe care îi scotea din casetă, de obicei, doar la teatru şi la înmormântări (acum, piesele de teatru sunt mult mai rare).
Domnişoara Ladegaard, în curând octogenară, estecunoscută de copiii care au crescut cu ea în căminul de peStrandvej, sub porecla pe care o are de o viaţă întreagă,Magna. În 1948, a preluat conducerea Kongslund şi este la felde legată ca înainte de căminul din enorma vilă patriciană depe Oresund. Încă de la început, Kongslund a fost cunoscut 97
- AL ŞAPTELEA COPIL -
pentru faptul că le oferea protecţie celor mai neajutoraţi dintrecei mai neajutoraţi, copiilor ai căror părinţi nu mai doreau să
ştie de ei.
Închise ochii şi simţi cum furia creşte în interiorul ei. Cei mai neajutoraţi dintre cei mai neajutoraţi. Ea nu s-ar fi referit aşa niciodată la copiii ei.
Ura să îşi vadă numele tipărit. Numele ei de botez era Martha Magnolia Louise Ladegaard – o înşiruire impresionantă de nume, pe care nu o folosea niciodată în întregime şi pe care, în cele din urmă, o luase cu ea atunci când fusese alungată atât de devreme de acasă. Al doilea nume, Magnolia, fusese inspiraţia bruscă a pastorului pe care o ţinuse deasupra cristelniţei şi care, întâmplător, era şi tatăl ei. Şi chiar dacă mama ei tresărise uimită, nu îl suspectase de nimic rău, netrecându-i prin cap să schimbe cu ceva inspiraţia dăruită de bunul Dumnezeu. În acea zi, biserica fusese decorată cu buchete frumoase de flori uscate, pe lângă magnolii, şi cu frezii, maci, dediţel, clopoţei şi trifoi roşu. Prin urmare, ar fi putut fi mult mai rău, aşa cum subliniase chiar mama Magnei, mulţumită. De fiecare dată
când Martha Magnolia era luată în derâdere de copiii de la şcoală, din cauza numelui ei de floare, ea îşi repeta în gând aceste cuvinte de mângâiere.
— Ţi-ar fi plăcut mai mult să te cheme Clopoţel sau chiar Dediţel? Nu, ar fi putut fi mult mai rău dacă tatălui tău nu i-ar fi plăcut atât de mult aroma magnoliilor.
La vârsta de 16 ani, era o tânără femeie cam masivă, cu constituţie puternică, cu bucle castanii şi cu o voce profundă, melodioasă. Şi într-o zi de primăvară plecă la Copenhaga, pentru a fi instruită în meseria de bonă. În aceeaşi perioadă, Protecţia copilului cumpărase vila Kongslund, transformând sofisticata vilă într-un cămin de copii. Magna se gândise de multe ori în tăcere, mai târziu, cât de mult i-ar fi plăcut asta regelui, care fusese separat el însuşi atât de brutal de mama sa biologică, frivola prinţesă
Charlotte Frederikke. Fără nicio îndoială, crescând fără
98
- ERIK VALEUR -
mamă, având o copilărie cu toate lipsurile sale, fiul devenise ciudat, corpul îi era infertil, astfel că familia era pe cale de dispariţie. „O răzbunare potrivită”, se gândise Magna.
Nou-înfiinţatul orfelinat fusese inaugurat pe 13 mai 1936.
În aceeaşi zi a fost desemnată Ziua ajutării copiilor şi doamnele profitară de primul eveniment major paşnic din istoria oraşului Copenhaga. Nu mai puţin de 1.600 de mame, cu 1.600 de cărucioare împodobite cu steaguri daneze şi cu 1.629 de copii – inclusiv două perechi de tripleţi şi douăzeci şi cinci de perechi de gemeni – au mărşăluit într-o procesiune de la Castelul Rosenborg prin centrul oraşului la Tivoli, pentru a atrage atenţia asupra situaţiei copiilor.
Tânăra fată de la ţară Martha Magnolia – martoră a primului marş al femeilor daneze din viitor – nu mai văzuse niciodată aşa ceva. A fost o manifestare a valorii maternităţii, a obligaţiei de a proteja nou-născuţii şi a dreptului de a le fi permis femeilor de a lua cuvântul în comunitate.
Când procesiunea s-a oprit, un orator de la Protecţia copilului din Copenhaga a descris noul cămin pentru copiii orfani, care fusese inaugurat în aceeaşi zi în Skodsborg, şi în acea secundă asistenta cu numele de magnolie ştiu ce drum îşi dorea să urmeze.
În anii următori, orfelinatul de pe Skodsborg Bakke se umplu şi în grădina care se îngusta spre fiord puteau fi văzute numai triciclete, lopăţele şi găleţi, maşini cu pedale şi fete tinere cu copii înfăşaţi în braţe. Duminicile, cupluri fără
copii intrau nervoase pentru a vizita locul, strângeau tare la piept obiectul adopţiei lor şi îşi luau acasă copilul care emana slăbiciunea şi nevoia de iubire pe care le căutau.
Când directoarea căminului a căzut la pat, în 1947, a numit-o pe Magna, fără ezitare, adjunctul ei, în următorul an a devenind cea de-a doua directoare a căminului.
Ruşinea de a fi mamă singură le-a afectat pe multe femei, scria Fri Weekend. Probabil că pentru familiile de pe treptele superioare ale scării sociale scandalul ar fi fost imens. Mai multe surse confirmaseră pentru ziarul Fri Weekend că
99
