— Îi faci ceva, ne faci tuturor ceva, nu-i aşa?
— Nu-mi fac decât treaba, domnule, zice Marco. În vocea lui se simte o notă de iritare. Şi, dacă îmi permiteţi, nu agreez faptul că îmi umblaţi prin registre fără să-mi daţi de ştire.
Chandresh se plimbă în jurul biroului, călcând peste desene, împiedicându-se, deşi glasul său rămâne egal când vorbeşte.
— Eşti angajatul meu, am tot dreptul să ştiu ce se petrece în propria mea casă, ce se întâmplă cu proiectele mele. Lucrezi cu el, nu-i aşa? Ai ţinut toate astea ascunse până acum, nu aveai dreptul să acţionezi pe la spatele meu!
— Pe la spate? îl întrerupe Marco. Dumneavoastră nici măcar nu puteţi bănui ce se petrece pe la spatele dumneavoastră. Ce s-a petrecut dintotdeauna, încă dinainte ca toate astea să fi început.
292
— Nu asta mi-am dorit de la acest aranjament, spune Chandresh.
— N-aţi avut niciodată de ales în privinţa acestui aranjament, răspunde Marco. Nu deţineţi controlul şi nu l-aţi deţinut niciodată.
Şi nici nu aţi dorit vreodată să ştiţi cum se petrec lucrurile. Aţi semnat chitanţe fără ca măcar să aruncaţi o privire asupra lor.
„Banii nu contează”, spuneaţi. Cum nu contau nici detaliile, care rămâneau mereu în seama mea.
Hârtiile de pe masă foşnesc când Marco ridică glasul, dar apoi se opreşte, făcând un pas înapoi. Hârtiile rămân aşezate în teancuri dezordonate.
— Ai sabotat întreaga lucrare, îl acuză Chandresh. M-ai minţit în faţă. Ţinând naiba ştie ce în registrele astea.
— Ce registre, domnule? întreabă Marco, iar când Chandresh se uită la birou, nici urmă de hârtii, de registre contabile.
Doar o călimară lângă lampă, o statuetă de bronz a unei zeităţi egiptene, un ceas şi sticla de coniac goală. Nu a rămas nimic altceva pe suprafaţa lucioasă a lemnului.
Chandresh e cât pe-aci să se împiedice, priveşte de la birou la Marco şi înapoi, incapabil să se concentreze.
— Nu te las să-mi faci una ca asta, ameninţă el, luând sticla goală
de pe birou şi agitându-i-o prin faţă. Eşti concediat. Pleci chiar acum.
Sticla de coniac dispare. Chandresh se opreşte, holbându-se la aerul din faţa lui.
— Nu pot să plec, spune Marco cu un glas calm şi controlat.
Rosteşte fiecare cuvânt încet, de parcă i-ar vorbi unui copil mic. Nu mi se permite. Sunt nevoit să rămân aici, să continui toate prostiile astea, după cum atât de potrivit v-aţi exprimat. Iar dumneavoastră
o să vă întoarceţi la băutura şi la dineurile dumneavoastră şi nici măcar n-o să vă amintiţi că am purtat această conversaţie. Lucrurile vor merge mai departe ca până acum. Asta se va întâmpla.
293
Chandresh deschide gura ca să obiecteze, apoi o închide la loc, nedumerit.
Se uită la Marco, apoi din nou la biroul gol. Se uită la mâna lui, deschizând şi închizând pumnul, încercând să apuce ceva ce nu mai e acolo, deşi nu-şi aminteşte despre ce era vorba.
— Îmi cer scuze, spune el, întorcându-se din nou spre Marco. Mi-am… pierdut şirul gândurilor. Despre ce vorbeam?
— Nimic important, domnule, spune Marco. Doar nişte detalii minore legate de circ.
— Fireşte, zice Chandresh. Unde-i circul acum?
— La Sydney, în Australia, domnule.
Vocea i se gâtuie, dar o acoperă cu o tuse scurtă înainte de a se răsuci pe călcâie.
Chandresh se mulţumeşte să dea din cap cu un aer absent.
— Îmi permiteţi să iau asta, domnule? întreabă Marco, făcând semn spre sticla goală care tronează din nou pe birou.
— O, spune Chandresh. Da, desigur.
Îi dă sticla lui Marco fără să se uite la el ori la ea, abia observând ce se întâmplă.
— Să vă aduc alta, domnule?
— Da, te rog, spune Chandresh, ieşind din biroul lui Marco şi întorcându-se în propriul birou.
Se instalează într-un fotoliu de piele lângă fereastră.
Rămas singur, Marco adună cu mâini tremurânde carnetele şi hârtiile căzute pe jos. Face proiectele sul, adună hârtiile şi cărţile în teancuri. Ia cuţitul de argint pe care îl găseşte abandonat pe podea şi îl duce înapoi în birou, înfigându-l în cercul din centrul ţintei.
Apoi goleşte sertarele din birou, scoate fiecare dosar şi document.
Când totul e organizat, rânduieşte un set de valize în camera alăturată şi le umple până la refuz, aşezând volumul legat în piele între teancuri de hârtii care să-l protejeze. Trece prin toate camerele, 294
îndepărtând toate obiectele lui personale.
