— Hai să ne jucăm de-a v-aţi ascunselea, îi sugerează Poppet, iar când Bailey încuviinţează îşi descheie haina şi o lasă pe una dintre băncile de gheaţă, costumul ei alb făcând-o practic invizibilă.
— Nu-i cinstit! strigă el în urma ei, văzând-o cum dispare după
crengile unei sălcii.
O urmează în spatele copacilor şi arbuştilor, printre lăstari de trandafiri şi viţă-de-vie, vânând apariţiile părului ei roşu.
286
Contabilitate
LONDRA, MARTIE 1900
Chandresh Christophe Lefèvre stă la uriaşul său birou de mahon din camera de lucru, cu o sticlă de coniac goală în faţă. La un moment dat în cursul serii, avusese şi un pahar, dar probabil că l-a uitat pe undeva cu multe ore în urmă. Preumblarea dintr-o cameră
în alta a devenit un obicei al nopţilor sale, întreţinut de insomnie şi plictiseală. Nu-şi găseşte nici vestonul, abandonat mai devreme într-una din camerele prin care a trecut. Va fi recuperat fără vreun comentariu de o servitoare a doua zi de dimineaţă.
În birou, între două sorbituri de coniac, încearcă să lucreze. Ceea ce înseamnă în primul rând notiţe făcute cu stiloul pe fel de fel de fiţuici. Nu a mai lucrat cu adevărat de ani de zile. Nicio idee nouă, nicio producţie. Ciclul construirii, executării şi trecerii mai departe la alt proiect s-a împotmolit undeva, iar el nu ştie de ce.
Nu reuşeşte să înţeleagă. Nici în seara asta şi nici în alta, indiferent de nivelul coniacului din sticlă. Nu în felul ăsta ar trebui să meargă lucrurile. Un proiect începe, se dezvoltă, se construieşte şi este trimis în lume, iar de cele mai multe ori devine de sine stătător. Iar din clipa aceea, de el nu mai este nevoie. Nu e întotdeauna plăcut să te afli în acel punct, dar aşa merg lucrurile, iar Chandresh cunoaşte foarte bine ciclul. Te simţi mândru, culegi laurii, şi chiar dacă eşti un pic melancolic, pleci mai departe.
Circul a plecat, a ieşit în larg, dar cu toate astea el tot nu se poate hotărî să plece de la ţărm. A avut timp să jelească după spiritul creator, ar trebui să-l reaprindă, dar nu găseşte niciunde scânteia noului. Nicio nouă aspiraţie, ceva mai mare sau mai bun timp de aproape paisprezece ani.
Poate că m-am depăşit pe mine însumi, îşi zice el. Dar nu e un gând 287
plăcut, aşa că îl îneacă în coniac şi încearcă să-l ignore.
Circul nu-i dă pace.
Mai ales în clipe ca astea, când a ajuns la fundul sticlei şi s-a lăsat noaptea. Nu e teribil de târziu, noaptea abia a început în termenii circului, dar liniştea apasă deja greu.
Iar acum, cu sticla şi rezervorul stiloului golite, rămâne pur şi simplu aşezat, trecându-şi distrat o mână prin păr şi privind în gol.
Focul arde mocnit în şemineul aurit, rafturile înalte de cărţi ticsite cu diverse curiozităţi şi relicve se conturează în penumbră.
Privirea îi alunecă dincolo de uşa deschisă şi se fixează pe intrarea din cealaltă parte a holului. Cea care dă spre biroul lui Marco, discret aşezată între două coloane persane. Parte a unei suite de camere, ce-i aparţin lui Marco, căci e mai bine să-l ai în orice clipă la îndemână, deşi în seara asta a ieşit.
Cu mintea înceţoşată de alcool, Chandresh se întreabă dacă
Marco ţine documentele cu privire la circ în birou. Şi ce conţin acele documente. N-a văzut aceste hârtii decât în treacăt, nu s-a obosit să
cerceteze detaliile niciodată în toţi aceşti ani. Acum a devenit curios.
Cu sticla de coniac goală în mână, Chandresh îşi târşâie picioarele spre hol. Probabil că e încuiată, îşi zice el, când ajunge în dreptul uşii lăcuite din lemn închis la culoare, dar butonul argintiu se mişcă uşor când îl roteşte. Uşa se deschide.
Chandresh rămâne şovăind în prag. Micuţul birou e întunecat, cu excepţia petei de lumină ce se revarsă dinspre hol şi a unei gene de lumină de la felinarele din stradă ce se strecoară prin singurul geam.
O clipă, Chandresh e cât pe-aci să renunţe. Dacă ar mai fi fost coniac în sticlă, ar fi închis uşa şi-ar fi plecat. Sticla însă e goală, iar asta e casa lui, la urma urmei. Caută întrerupătorul de la lumina cea mai aproape de uşă, iar aceasta prinde viaţă, iluminând camera din faţa lui.
288
Încăperea e înţesată cu mobilier. Scrinuri şi cufere aliniate de-a lungul pereţilor, cutii cu dosare aşezate în şiruri ordonate. Biroul din centru, care ocupă aproape jumătate din spaţiu, este o versiune mai mică şi mai modestă a celui din camera lui de lucru, iar pe el sunt călimări, tocuri şi teancuri de carnete, toate puse în ordine şi nu rătăcite printre figurine, pietre semipreţioase şi obiecte antice de luptă.
Chandresh pune sticla goală pe birou şi începe să caute prin scrinuri şi dosare, trăgând de sertare şi răsfoind hârtii fără a şti limpede ce caută. Nu pare să existe vreo secţiune anume dedicată
circului; diverse acte sunt amestecate cu chitanţiere de bilete şi liste de încasări.
E uşor uimit că nu există un sistem de arhivare explicit. Fără
etichete pe cutii. Conţinutul biroului este ţinut în ordine, dar nu e clar cum este organizat.
Într-un scrin, Chandresh găseşte teancuri de proiecte trase la heliograf şi de schiţe. Multe dintre ele poartă ştampila şi iniţialele domnului Barris, dar sunt şi alte diagrame, scrise de alte mâini, pe care Chandresh nu le recunoaşte. În unele cazuri nici măcar nu reuşeşte să-şi dea seama în ce limbă sunt scrise, deşi pe marginea fiecărei foi de hârtie este notat cu grijă Le Cirque des Rêves.
Ducându-le mai aproape de lumină, întinzându-le pe orice suprafaţă liberă de podea pe care o poate găsi, le examinează, filă cu filă, lăsându-le să se ruleze la loc şi să cadă în urma lui pe măsură ce înaintează la următoarea piesă.
Până şi desenele, care în mod clar îi aparţin domnului Barris, au suferit intervenţii.
Adăugiri făcute cu scrisuri diferite, straturi care acoperă desenele originale.
Lăsând hârtiile pe jos, Chandresh revine la birou, la teancul ordonat de carnete de lângă sticla goală abandonată de el mai 289
devreme. Par a fi registre contabile, cuprinzând şiruri după şiruri de cifre şi calcule cu adnotări, totaluri şi date. Chandresh le dă la o parte.
Îşi îndreaptă atenţia asupra biroului propriu-zis. Începe să tragă
de sertarele grele de lemn. Mai multe dintre ele sunt goale. Unul conţine o mulţime de carnete goale şi călimări nedeschise. Altul e plin cu vechi agende, întâlnirile ce umplu zilele fiind notate stenografic cu scrisul delicat şi ordonat al lui Marco.
Ultimul sertar e încuiat.
