Chandresh e pe cale să se întoarcă spre o cutie cu dosare din apropiere, când atenţia îi este atrasă din nou de sertarul încuiat.
Nu există o cheie în birou şi nu sunt încuietori la celelalte sertare.
Nu-şi mai aduce aminte dacă exista vreo încuietoare la birou atunci când acesta a fost adus aici în urmă cu mulţi ani şi când încăperea nu conţinea decât un singur scrin şi părea aproape spaţioasă.
După câteva minute de căutare a cheii, îşi pierde răbdarea şi se întoarce în camera lui ca să ia cuţitul de argint înfipt în ţinta de pe perete.
Întins pe jos în spatele biroului, aproape că distruge încuietoarea în încercarea de a debloca limba, dar este răsplătit de un clic când aceasta cedează sub presiunea lamei.
Lăsând cuţitul jos, deschide sertarul şi găseşte în el o singură
carte.
E un volum mare, legat în piele. Chandresh îl scoate din sertar, uimit de greutatea lui, şi îi dă drumul cu o bufnitură pe birou.
Cartea e veche şi prăfuită. Pielea e uzată, iar legătura e ruptă la margini.
După o clipă de şovăire, Chandresh o deschide.
Copertele interioare sunt acoperite cu un desen extrem de amănunţit al unui copac acoperit cu simboluri şi semne. E atât de 290
dens inscripţionat, că e mai multă cerneală decât hârtie albă.
Chandresh nu reuşeşte să descifreze nimic din ele, nici măcar nu poate să spună dacă semnele reprezintă cuvinte ori sunt şiruri continue de motive. Ici-colo, detectează câte un semn care i se pare cunoscut. Unele seamănă cu nişte numere. Altele aduc cu hieroglifele egiptene. Îi amintesc de tatuajul contorsionistei.
Paginile cărţii sunt acoperite cu semne asemănătoare, deşi în principal conţin altceva. Bucăţi de hârtie extrase din alte documente.
După câteva pagini, Chandresh realizează că fiecare bucată de hârtie conţine o semnătură.
Îi trebuie chiar mai mult ca să-şi dea seama că numele îi sunt cunoscute.
Abia când ajunge la paginile cu mâzgăliturile copilăreşti care corespund cu numele gemenilor Murray, e sigur că volumul cuprinde numele fiecărei persoane implicate în circ.
Şi numai după o cercetare mai atentă observă că sunt însoţite de bucle de păr.
Spre sfârşit, paginile cuprind numele conspiratorilor iniţiali, deşi unul dintre ele lipseşte în mod evident, iar altul a fost îndepărtat.
Pe ultima pagină e semnătura lui, nişte C-uri întortocheate, decupate cu grijă dintr-o hârtie care a fost poate o factură, poate o scrisoare. Lângă ea e o singură buclă de păr negru ca pana corbului, lipită pe hârtie şi înconjurată de simboluri şi litere. Mâna lui Chandresh se îndreaptă spre ceafă pentru a-şi atinge buclele din jurul gulerului.
O umbră trece peste masă, iar Chandresh sare speriat. Cartea se închide.
— Domnule?
Marco stă în pragul uşii cu o expresie nedumerită pe chip.
— Credeam… că ai ieşit în seara asta, spune Chandresh.
Se uită în jos la carte, iar apoi din nou la Marco.
291
— Aşa e, domnule, dar am uitat ceva.
Ochii lui Marco sunt îndreptaţi asupra hârtiilor şi proiectelor răspândite pe jos.
— Îmi permiteţi să vă întreb ce faceţi aici, domnule?
— La fel de bine aş putea să te întreb şi eu acelaşi lucru, răspunde Chandresh. Ce-s toate astea?
Deschide cartea la întâmplare, iar paginile se înfoaie, apoi rămân nemişcate.
— Sunt registrele circului, zice Marco fără să privească spre carte.
— Ce fel de registre? îl presează Chandresh.
— E vorba de un sistem inventat de mine, spune Marco. După
cum ştiţi, e destul de complicat să ţii în ordine circul.
— De când faci asta?
— Ce anume, domnule?
— De când ţii… ce naiba or fi prostiile astea.
Răsfoieşte filele cărţii, deşi constată că nu prea mai are chef s-o atingă.
— Sistemul meu s-a dezvoltat odată cu circul, spune Marco.
