Stinge luminile din birou şi încuie uşa în urma lui.
Înainte de a pleca, cu braţele încărcate cu valize şi suluri de desene, plasează o sticlă plină de coniac pe masa de lângă fotoliul lui Chandresh. Acesta nu dă niciun semn că ar fi luat cunoştinţă de prezenţa lui. Priveşte prin fereastră la întunericul şi ploaia de afară.
Nu aude nici uşa care se închide în urma lui Marco.
— Omul ăsta nu are umbră, îşi spune Chandresh înainte de a-şi turna un pahar de coniac.
*
Târziu în noapte, Chandresh va avea o lungă conversaţie cu fantoma unei vechi cunoştinţe, pe care o ştia drept Prospero Magicianul. Gânduri care altfel ar fi fost luate de valurile coniacului rămân intacte în mintea lui, confirmate şi stabilizate de un magician preadiafan.
295
Trei ceşti de ceai cu Lainie Burgess LONDRA, BASEL ŞI CONSTANTINOPOL, 1900
Mme Padva are un atelier spaţios în apropiere de Cimitirul Highgate, cu ferestre din podea până în tavan, care oferă o privelişte panoramică asupra Londrei. Rochii frumos lucrate aşezate pe manechine stau în grupuri sau perechi, dând impresia unei petreceri cu o mulţime de musafiri fără cap.
Lainie Burgess se plimbă printr-un grup în alb-negru, aşteptând-o pe Mme Padva, oprindu-se să admire o rochie din satin ivoriu acoperită cu fir de catifea neagră, ca un fier forjat în curbe şi spirale.
— Pot s-o realizez şi în culori, dacă o vrei, spune Mme Padva intrând în cameră, însoţită de bastonul ei cu care bate ritmic în pardoseala din dale.
— E prea grandioasă pentru mine, tante Padva, zice Lainie.
— Sunt greu de echilibrat în lipsa culorilor, spune Mme Padva, întorcând suportul şi examinând trena cu ochii îngustaţi. Prea mult alb, iar oamenii vor crede că sunt rochii de mireasă, prea mult negru şi devin grele şi apăsătoare. Asta mai are nevoie de puţin negru, cred. Aş adăuga ceva ca o mânecă, dar Celia nu le suportă.
Mme Padva îi prezintă lui Lainie ultimele ei creaţii, inclusiv un perete plin de schiţe, înainte de a se aşeza la o masă lângă fereastră
pentru a lua ceaiul.
— Constat că ai o nouă asistentă de câte ori vin în vizită, remarcă
Lainie, după ce fata cea nouă aduce o tavă cu ceaiul şi se retrage rapid.
— Se plictisesc aşteptând să mor, aşa că din clipa în care au decis că nu are rost să-şi bată capul încercând să mă arunce pe fereastră în speranţa că mă voi rostogoli direct într-unul din cavourile de la poalele dealului, se duc să lucreze la altcineva. Sunt o femeie 296
bătrână cu o mulţime de bani, dar fără moştenitori, iar ele sunt vulturii gata să se năpustească. Nici fata asta n-are să stea mai mult de o lună.
— Am presupus dintotdeauna că îi vei lăsa totul lui Chandresh, spune Lainie.
— Chandresh nu are nevoie de nimic din punct de vedere financiar şi nu cred că ar fi în stare să se ocupe de afacere aşa cum mi-ar plăcea mie. Nu are chemare pentru asta. Nu că ar avea vreo chemare pentru ceva în ultimul timp.
— Chiar atât de rău se simte? întreabă Lainie, amestecând în ceai.
— Îi lipseşte ceva din el însuşi, spune Mme Padva. L-am mai văzut şi altădată preocupat de proiecte, dar nu în asemenea grad. A ajuns o umbră a ceea ce era, deşi, în cazul lui Chandresh, o umbră a celui care a fost e mai puternică decât majoritatea oamenilor. Fac şi eu ce pot. Îi găsesc trupe de balet avangardiste care să-i ţină sălile ocupate. Îl duc la operă, când de fapt el ar trebui să facă asta pentru mine. Ia o înghiţitură de ceai înainte de a continua. Ca să nu mai vorbim, draga mea, şi iertare că ating acest subiect delicat, că îl ţin cât mai departe de trenuri.
— Un lucru cât se poate de înţelept, aprobă Lainie.
— Îl ştiu de când era copil, e cel mai mic lucru pe care pot să-l fac pentru el.
Lainie dă din cap. Ar fi avut şi alte întrebări, dar hotărăşte că e mai bine să le păstreze pentru altcineva, căruia intenţionează să-i facă o vizită. Restul după-amiezii îl petrec discutând despre modă şi mişcări artistice. Mme Padva insistă să-i creeze o versiune mai puţin formală a rochiei ivoar cu negru, combinând nuanţe de piersică cu crem şi terminând de schiţat modelul în câteva minute.
— Când mă voi retrage, toate astea îţi vor reveni ţie, draga mea, îi spune Mme Padva lui Lainie înainte de plecare. Nu aş avea încredere să le las altcuiva.
297
*
Biroul e spaţios, dar pare mai mic din cauza aglomeraţiei de obiecte. În vreme ce pereţii sunt formaţi în mare parte din geamuri mate, lumina e obturată de scrinuri şi rafturi. Planşeta de lângă
ferestre e acoperită complet de hârtii, diagrame şi desene într-un haos perfect ordonat. Bărbatul cu ochelari aşezat în spatele ei e aproape invizibil, confundându-se cu lucrurile care îl înconjoară.
Sunetul creionul său care scrijeleşte hârtia este la fel de metodic şi de precis ca tic-tacul ceasului din colţ.
E identic cu un birou dintr-un spaţiu asemănător în Londra, iar apoi în Viena, şi mutat acum la Basel.
Domnul Barris pune creionul jos şi îşi toarnă ceai în ceaşcă. E cât pe-aci să scape ceaşca atunci când se uită în sus şi o vede pe Lainie Burgess în pragul uşii.
— Asistenta ta pare să lipsească pe moment. Nu intenţionam să
te sperii.
— E în ordine, spune domnul Barris, punând ceaşca de ceai pe birou înainte de a se ridica. Nu te aşteptam decât astă-seară.
— Am luat un tren mai devreme, zice Lainie. Voiam să te văd.
— Mai mult timp petrecut în compania ta e întotdeauna o plăcere, o asigură domnul Barris. Ceai?
Lainie dă din cap, în timp ce se strecoară prin încăperea arhiplină
