bea din ea, o pune din nou jos.
Domnul Barris ocoleşte biroul, se duce la ea şi îi ia mâinile, obligând-o să-l privească în ochi înainte de a vorbi.
— Ţi-aş spune, dacă aş putea, o asigură el.
— Ştiu, Ethan, spune ea, zău că ştiu.
300
Îi strânge uşor mâinile ca să dea greutate cuvintelor.
— Eu nu am probleme cu ce se întâmplă, Lainie, zice domnul Barris. Îmi mut biroul la câţiva ani o dată, angajez personal nou.
Proiectele le rezolv prin corespondenţă, nu e mare lucru să fac toate astea, având în vedere ce obţin în schimb.
— Înţeleg. Unde e circul acum?
— Nu sunt sigur. Cred că a plecat de curând din Budapesta, deşi nu ştiu încotro se îndreaptă. Pot să aflu; Friedrick ştie cu siguranţă
şi oricum trebuie să-i trimit o telegramă.
— Şi de unde până unde ar şti Herr Thiessen care este destinaţia circului.
— Fiindcă îl informează Celia Bowen.
Lainie nu-i mai pune alte întrebări.
Domnul Barris e mulţumit când ea acceptă invitaţia lui de a merge împreună la masă, ba chiar e de acord să-şi prelungească
şederea în Elveţia înainte de a porni pe urma circului.
*
De cum soseşte la Constantinopol, Lainie o invită pe Celia să se întâlnească la Pera Palace Hotel. Aşteaptă în ceainărie, având în faţă
două pahare în formă de lalea din care se ridică aburi, aşezate în farfurioare pe masa din faianţă.
Când Celia soseşte, cele două femei se salută cu căldură. Celia se interesează cum a călătorit, apoi vorbesc despre oraş şi despre hotel, remarcând inclusiv înălţimea ameţitoare a încăperii în care se află.
— E ca şi cum te-ai afla în cortul acrobaţilor, observă Lainie, uitându-se în sus spre cupolele tavanului, presărate cu rondele de sticlă turcoaz.
— N-ai mai fost de mult la circ, spune Celia. Avem costumele tale, dacă ai chef să te alături statuilor în seara asta.
— Mulţumesc, dar nu, spune Lainie. Nu sunt în dispoziţia de a sta nemişcată.
301
— Eşti oricând bine-venită, spune Celia.
— Ştiu, răspunde Lainie. Deşi, ca să fiu sinceră, n-am venit până
aici din cauza circului. Am venit să stau de vorbă cu tine.
— Despre ce anume ai dori să discutăm? întreabă Celia, cu o expresie îngândurată pe chip.
— Sora mea a fost ucisă la gara St. Pancras după o vizită la Midland Grand Hotel, spune Lainie. Ştii cumva ce căuta acolo?
Degetele Celiei se strâng în jurul paharului cu ceai.
— Ştiu pentru cine s-a dus acolo, rosteşte ea, alegându-şi cu grijă
cuvintele.
— Presupun că ai aflat de la Ethan, spune Lainie.
Celia dă din cap.
— Ştii de ce voia să-l întâlnească? întreabă Lainie.
— Nu, nu ştiu.
— Fiindcă simţea că ceva nu era în ordine, explică Lainie. Simţea până în măduva oaselor că lumea ei se schimbase, dar că ea nu primise nicio explicaţie, nimic de care să se agaţe, să înţeleagă. Cred că toţi am simţit la fel, dar fiecare reacţionează altfel. Ethan şi tante Padva au amândoi munca, pentru a-şi umple timpul şi a-şi ţine minţile ocupate. Eu însămi nu mi-am bătut capul multă vreme cu aceste probleme. Am iubit-o pe sora mea din toată inima şi o voi iubi în continuare, dar cred că a făcut o greşeală.
— Credeam că a fost un accident, spune Celia pe un ton blând, privind în jos spre modelul faianţei de pe masă.
— Nu. Greşeala ei a fost să pună întrebări nepotrivite persoanelor nepotrivite. E o greşeală pe care nu am de gând s-o repet.
— De aceea ai venit până aici.
