îmi doresc să fii fericit. Iar posibilitatea era acolo. Zâmbeşte trist în timp ce mâna îi alunecă în buzunar. Dar momentul nu a fost cel care trebuia să fie.
Scoate mâna din buzunar şi desface degetele. În palma ei e o grămăjoară de cristale negre strălucitoare, nămol fin precum cenuşa.
— Ce-i aia? întreabă Marco când ea îşi ridică palma în dreptul buzelor.
Drept răspuns, Isobel suflă uşor, iar cenuşa zboară spre Marco într-un nor negru înecăcios.
397
Când atmosfera s-a limpezit, servieta lui Marco stă abandonată
pe jos lângă picioarele ei. Isobel o ia şi se îndepărtează.
398
Urmări
NEW YORK, 1 NOIEMBRIE 1902
Deşi împrejurimile sunt altele, circul arată exact la fel ca pe câmpul deacasă, îşi zice Bailey când în sfârşit ajunge la gard, simţind un junghi într-o parte şi răsuflând din greu după ce a alergat printr-o zonă
care e mai mult pădure decât câmpie.
Dar mai e ceva diferit. Rămâne pe loc un timp, încercând să-şi recapete suflul şi uitându-se fix la pancarta care anunţă: Închis din cauza vremii nefavorabile
şi care stă atârnată peste cea cu orele de funcţionare.
Este mirosul, realizează el. Lipseşte mirosul de caramel amestecat perfect cu fumul de lemn al unui foc molcom. În locul lui e mirosul greu a ceva ars şi ud, însoţit de o notă dulceagă, greţoasă.
Simte că i se face rău.
Nu răzbate niciun zgomot din spatele gardului de fier forjat.
Corturile sunt complet tăcute. Doar ceasul de dincolo de porţi ticăie, marcând trecerea orelor după-amiezii.
Bailey descoperă destul de rapid că nu mai poate să treacă la fel de uşor printre barele gardului ca atunci când avea zece ani. Spaţiul e prea strâmt, oricât ar încerca să se strecoare prin el. Într-o anumită
măsură, se aştepta ca Poppet să fie pe acolo şi să-l întâmpine, dar nu e suflet de om prin jur.
Gardul e prea înalt ca să poată fi escaladat, aşa că Bailey se gândeşte să rămână în faţa porţilor până la apus, când observă o creangă răsucită de copac, care nu ajunge tocmai până la gard, dar e destul de aproape, oprindu-se în dreptul ţepuşelor de fier de pe coama gardului.
399
De acolo ar putea sări. Dacă o să calculeze bine unghiul, ar putea ateriza pe aleea dintre corturi. Dacă greşeşte, ar putea să-şi rupă
piciorul, dar asta ar fi o problemă minoră, care se rezolvă. În schimb, ar pătrunde în circ.
Se caţără destul de uşor în copac, iar creanga pe care o văzuse de jos e destul de groasă ca să-l ţină când se apropie de gard. Dar nu reuşeşte să-şi menţină prea bine echilibrul, iar atunci când încearcă
un salt graţios, sfârşeşte într-o prăbuşire mai mult sau mai puţin planificată. Aterizează greoi pe alee, se rostogoleşte de-a lungul unui cort în pulberea albă de pe jos.
Picioarele îl dor, dar par a fi în stare bună de funcţionare, umărul însă e strivit rău, iar palmele sunt un amestec de zgârieturi, murdărie şi pulbere albă. Pulberea poate fi uşor scuturată de pe mâini, dar se lipeşte ca vopseaua de haina şi pantalonii costumului său nou. Iar acum se vede din nou singur în interiorul circului.
— Adevăr ori provocare, îşi mormăie el în barbă.
Frunze uscate fragile zburătăcesc în jurul picioarelor lui, purtate de vânt prin gard. Pete de toamnă mută ce întrerup întinderea de alb-negru.
Bailey nu prea ştie încotro s-o apuce. Umblă pe alei, aşteptând să
dea de Poppet la fiecare colţ, dar nu întâlneşte decât dungi şi pustietate. În cele din urmă, porneşte spre curtea principală, spre rugul aprins.
Când coteşte spre spaţiul deschis al curţii unde se află rugul, este mai surprins să constate că focul nu arde decât de faptul că, într-adevăr, acolo e cineva care îl aşteaptă.
Dar silueta care stă lângă cazanul din fier forjat nu este Poppet.
Femeia e prea scundă, părul ei e prea închis la culoare. Când se întoarce, Bailey vede că ţine un portţigaret lung de argint în dreptul buzelor, iar fumul se încolăceşte în jurul capului ei ca un şarpe.
Îi trebuie un timp ca s-o recunoască pe contorsionistă, pe care n-a 400
văzut-o decât pe estradă, îndoindu-se în forme imposibile.
— Tu eşti Bailey, nu-i aşa? îl întâmpină ea.
— Da, răspunde Bailey, întrebându-se dacă absolut toată lumea de la circ ştie de el.
— Ai întârziat, îi mai spune contorsionista.
— Am întârziat unde? întreabă Bailey tulburat.
