Se aşteptase la un spectacol. Ceva la care stai într-un scaun şi priveşti.
Foarte curând şi-a dat seama că era cu totul altceva.
Ceva ce trebuia descoperit.
L-a explorat cât de bine a putut, deşi simţea că este dureros de nepregătit. Nu ştia ce corturi să aleagă din mulţimea de oferte, fiecare cu firma lui, ademenitoare, făcând aluzie la ce puteai găsi în interior. Şi la fiecare cotitură apăreau alte corturi, alte firme, alte mistere.
A găsit un cort plin cu acrobaţi şi a rămas printre ei în timp ce se răsuceau şi zburau până când l-a durut ceafa de la atâta privit în sus. A trecut printr-un cort plin de oglinzi şi a văzut sute, mii de Bailey uitându-se cu ochi mari la el, fiecare cu o beretă cenuşie pe 57
cap.
Până şi mâncarea era uimitoare. Mere cufundate într-un sos de caramel atât de închis la culoare, încât fructele păreau aproape negre, dar care era uşor, crocant şi dulce. Lilieci de ciocolată cu aripi imposibil de fine. Cel mai delicios cidru pe care Bailey îl băuse vreodată.
Totul era fermecat. Şi părea să nu se sfârşească vreodată. Potecile nu se terminau nicicând, ci şerpuiau una într-alta ori se întorceau înapoi în curtea principală.
După aceea n-a fost nici măcar în stare să-l descrie cum trebuie.
Tot ce a putut să facă a fost să dea din cap când mama l-a întrebat dacă îi plăcuse.
Nici n-au stat atât cât ar fi vrut el. Bailey ar fi rămas acolo toată
noaptea dacă părinţii l-ar fi lăsat, căci mai erau atâtea corturi de explorat. Dar a fost dus acasă la culcare după câteva ceasuri şi consolat cu promisiunea că aveau să se întoarcă în următorul sfârşit de săptămână, deşi el îşi amintea speriat cât de repede dispăruse ultima dată. Şi-a dorit cu ardoare să se întoarcă chiar din clipa în care a plecat de acolo.
Acum se întreabă dacă nu cumva a acceptat provocarea, măcar în parte, pentru a avea un motiv ca să se întoarcă la circ mai devreme.
Îi trebuie mai mult de zece minute ca să străbată câmpul, şi cu cât se apropie mai mult, cu atât mai mari şi mai impozante i se par corturile în timp ce hotărârea lui se clatină.
Deja încearcă să inventeze o scuză, pentru a nu mai fi obligat să
intre, când ajunge la porţi.
Porţile sunt de vreo trei ori mai înalte decât el, literele din vârf care anunţă LE CIRQUE DES RÊVES sunt aproape ilizibile la lumina zilei, deşi fiecare e de mărimea unui dovleac. Înfloriturile de fier din jurul literelor îi amintesc de vrejii dovleacului. Un lacăt complicat ţine porţile închise, iar un mic anunţ dă de ştire: 58
Porţile se deschid la căderea nopţii & se închid în zori scris cu litere îmbârligate, iar dedesubt, cu litere mici, clare: Accesul străinilor interzis sub ameninţarea exsanguinării!
Bailey nu ştie ce înseamnă „exsanguinare”, dar nu îi place cum sună. Circul i se pare ciudat în plină zi, mult prea liniştit. Nu se aude muzică sau zgomot. Doar chemările păsărilor din apropiere şi foşnetul frunzelor din copaci. Pare că nu e nimeni acolo, ca şi cum locul ar fi pustiu. Miroase ca în timpul nopţii, dar mai slab, a caramel, pop-corn şi fum de rug aprins.
Băiatul se uită în urma lui. Ceilalţi sunt încă în copac, deşi par nişte firişoare din locul unde se află. Cu siguranţă îl urmăresc, aşa că hotărăşte să dea ocol gardului ca să ajungă în cealaltă parte. Nu mai e atât de sigur că vrea să-şi ducă la bun sfârşit provocarea, iar dacă o va face, nu are niciun chef să fie spionat.
În afară de poartă, cea mai mare parte a gardului trece chiar pe lângă marginea corturilor, aşa că nu prea există loc pe unde să intri.
Bailey merge mai departe.
Stejarul a dispărut de câteva minute din vedere când descoperă
un loc unde gardul nu stă chiar lipit de corturi, ci se învecinează cu un drumeag, o alee care înconjoară un cort pe o parte şi dispare după colţ. E un loc la fel de bun ca oricare altul pentru a încerca să
intre.
Bailey descoperă că de fapt îşi doreşte să intre. Nu doar din cauza provocării, dar şi pentru că este curios. Iremediabil, îngrozitor de curios. Căci, dincolo de dorinţa de a le dovedi lui Caroline şi găştii de ce este în stare, pe lângă curiozitate, mai este şi acea nevoie de a se întoarce care îl mână.
59
Drugii de fier care formează gardul sunt groşi şi netezi, iar Bailey ştie chiar fără să încerce că nu va fi în stare să se caţăre pe ei. În afara faptului că nu există un sprijin bun pentru picioare decât la bază, coama gardului se răsuceşte în afară, arătând ca un şir de ţepuşe. Nu sunt din cale afară de înspăimântătoare, dar cu siguranţă nici prietenoase.
Dar se vede că acest gard nu a fost construit cu scopul expres de a-i ţine afară pe băieţii de zece ani, căci pe cât de solizi, pe atât de rari sunt drugii, înfipţi aproape la un picior distanţă unul de celălalt. Iar Bailey, care este mai plăpând, reuşeşte să se strecoare printre ei relativ uşor.
Şovăie însă, preţ de o clipă, dar ştie că se va urî mai târziu dacă
nu încearcă măcar, indiferent de ce s-ar putea întâmpla.
Şi-a închipuit că totul avea să fie altfel, aşa cum era noaptea, dar după ce trece prin gard şi se vede pe poteca dintre corturi, se simte la fel ca atunci când stătea afară. Dacă în timpul zilei mai poate exista magie, el nu o poate simţi.
Iar locul pare complet pustiu, fără vreo urmă de muncitori sau artişti.
Înăuntru e şi mai multă linişte; nu mai aude nici păsările.
Frunzele care foşneau în jurul picioarelor lui afară n-au venit după
el dincolo de gard, deşi vântul ar avea destul loc ca să le poarte printre drugii gardului.
Bailey se întreabă încotro s-o apuce şi ce-ar putea fi luat în calcul ca dovadă a îndeplinirii provocării. În jur nu pare a se găsi nimic ce-ar putea fi luat, doar pământul golaş şi pereţii netezi şi vărgaţi ai corturilor. La lumină, corturile arată surprinzător de vechi şi de uzate, iar el se întreabă de cât timp oare călătoreşte circul şi unde se duce atunci când pleacă. Îşi zice că trebuie să existe un tren al circului, deşi nu e niciunul în gara cea mai apropiată, iar din câte ştie el, nimeni n-a văzut vreodată un tren sosind ori plecând.
60
Ajuns în capătul potecii, Bailey o ia la dreapta şi se trezeşte lângă
un şir de corturi, fiecare având o uşă şi o plăcuţă care anunţă despre ce este vorba înăuntru. ZBORURI ALE FANTEZIEI, spune una; ENIGME ETERICE, alta. Bailey îşi ţine răsuflarea în timp ce trece pe lângă una care anunţă: FIARE ÎNSPĂIMÂNTĂTOARE & CREATURI CIUDATE, dar din interior nu răzbate niciun sunet. Nu găseşte nimic pe care să-l poată lua cu el, pentru că n-ar vrea să fure vreo plăcuţă, singurele lucruri la vedere fiind bucăţi de hârtie şi câteva grămăjoare de pop-corn lipicios.
