Tsukiko este o artistă desăvârşită. Adaugă înfloritura perfectă, se opreşte în câte o poziţie şi rămâne aşa exact cât trebuie. Deşi îşi încovoiază trupul în poziţii inimaginabile şi evident dureroase, zâmbetul angelic nu i se şterge de pe faţă.
Spectatorii ei uită de conversaţie şi chiar de mâncare în timp ce-o privesc.
După aceea, Laine îi mărturiseşte surorii ei că a auzit şi muzică, deşi nu erau alte sunete decât foşnetul mătăsii în contact cu pielea şi trosniturile din şemineu.
— Despre asta vorbeam, izbucneşte Chandresh, izbind cu pumnul în masă şi rupând pe neaşteptate vraja.
Tarei aproape că îi scapă furculiţa pe care o ţinea nemişcată în mână, reuşind s-o prindă înainte să cadă în farfuria din care nu a mâncat decât jumătate din stridiile preparate în vermut. Tsukiko însă continuă netulburată, zâmbind chiar mai larg.
— Asta? întreabă Mme Padva.
— Asta! repetă Chandresh şi îi face un semn cu mâna lui Tsukiko. Este întocmai aroma pe care circul trebuie s-o aibă. Să fie neobişnuit, dar totuşi frumos. Provocator, în timp ce nu-şi pierde eleganţa. Venirea ei aici în seara asta e un semn. Trebuie să fie a noastră, nu accept mai puţin de atât. Marco, du-te şi adu un scaun pentru această doamnă.
La masă se adaugă un tacâm pentru Tsukiko; aceasta zâmbeşte amuzată în clipa în care se alătură oaspeţilor.
79
În conversaţia care are loc în continuare este vorba mai mult de constrângerea creatoare decât de vreo ofertă de muncă, şi se fac numeroase divagaţii pe subiecte precum baletul, moda ori mitologia japoneză.
După cinci feluri de mâncare şi o cantitate apreciabilă de vin, Tsukiko se lasă convinsă să accepte invitaţia de a apărea în programul unui circ care încă nu există.
— Ei bine, spune Chandresh. Am stabilit cum e cu artiştii contorsionişti. E-un început.
— N-ar trebui oare să fie mai mult decât unul? întreabă Laine. Un cort întreg, cum e cel al acrobaţilor.
— Nici pomeneală, răspunde Chandresh. Mai bine avem un singur diamant perfect decât un sac de pietre cu defecte. Vom face din ea un spectacol, o plasăm în curte sau altundeva.
Pe moment, chestiunea este considerată închisă, iar în timpul desertului şi al băuturilor de după masă, singurul subiect despre care se discută este circul în sine.
*
La plecare, Tsukiko îi lasă lui Marco o carte de vizită cu informaţii despre cum poate fi contactată, şi în curând devine unul dintre punctele fixe ale dineurilor de la miezul nopţii, producându-se adesea înainte sau după masă, în aşa fel încât să nu-i distragă pe musafiri de la mâncare.
Mult timp va fi criteriul favorit şi adesea citat de Chandresh când e vorba despre ce trebuie să fie circul.
80
Orologerie
MÜNCHEN, 1885
Herr Friedrick Thiessen primeşte un oaspete neaşteptat în atelierul său din München, un domn englez pe nume Ethan Barris.
Domnul Barris mărturiseşte că a tot încercat să-i dea de urmă după
ce a avut ocazia să admire câteva ceasuri cu cuc create de el şi că în cele din urmă a fost îndrumat de unul dintre proprietarii de magazine din zonă.
Domnul Barris întreabă dacă Herr Thiessen ar fi interesat să
realizeze o comandă specială. Herr Thiessen are însă un şir constant de comenzi şi-i atrage atenţia domnului Barris asupra acestui lucru, arătându-i un raft întreg cu variante ale tradiţionalului ceas cu cuc, de la cele mai simple la cele mai ornamentate.
— Cred că nu aţi înţeles despre ce este vorba, Herr Thiessen, spune domnul Barris. Acesta ar fi o piesă de vitrină, o curiozitate.
Ceasurile dumneavoastră sunt impresionante, dar ceea ce vă cer eu ar fi ceva cu totul ieşit din comun, das Meisterwerk. Iar banii nu sunt o problemă.
Intrigat, Herr Thiessen vrea să afle acum mai multe detalii, specificaţii. I se dau foarte puţine. Unele limitări în privinţa dimensiunilor (dar cu toate astea foarte mare) şi că trebuie să fie vopsit doar în alb, negru şi nuanţe de gri. În rest, concepţia şi decoraţiile depind numai de el. Autoritatea artistică, cum spune domnul Barris. „De vis” este unica expresie pe care o foloseşte pentru a descrie obiectul.
Herr Thiessen este de acord, apoi cei doi bărbaţi îşi dau mâna, domnul Barris îi spune că vor rămâne în legătură, iar peste câteva zile soseşte un plic ce conţine o sumă excesivă de bani, un termen de finalizare peste câteva luni şi o adresă din Londra la care urmează
81
să fie livrat ceasul construit.
Lui Herr Thiessen îi ia o mare parte din acele luni să realizeze ceasul. Nu mai lucrează la aproape nimic altceva, suma de bani oferită fiind mai mult decât satisfăcătoare pentru a duce la îndeplinire proiectul. Săptămâni în şir se ocupă de proiect şi mecanism. Angajează un asistent care să execute lucrările de lemnărie, dar se îngrijeşte personal de toate detaliile. Lui Herr Thiessen îi plac detaliile şi iubeşte provocările. Îşi axează întregul proiect pe acea expresie folosită de domnul Barris. De vis.
Ceasul construit este splendid. La prima vedere este doar un ceas, un ceas negru destul de mare cu un cadran alb şi un pendul argintiu. Bine făcut, se vede de la o poştă, cu un cadru din lemn sculptat cu migală şi un cadran perfect vopsit, dar rămâne totuşi un ceas.
Dar asta înainte de a fi întors. Înainte să ticăie, iar pendulul să se pună în mişcare, egal şi constant. În acel moment devine cu totul altceva.
Modificările se produc încet. Mai întâi se schimbă culoarea cadranului care din alb devine cenuşiu, iar pe suprafaţa lui se perindă nori, ce dispar când ajung la margine.
Între timp părţi din ceas se dilată şi se contractă, asemenea pieselor unui puzzle. De parcă ceasul s-ar descompune, lent şi cu graţie.
Toate astea se petrec în decursul mai multor ore.
Cadranul ceasului se colorează într-un cenuşiu şi mai închis, apoi devine negru cu stele ce licăresc în locul unde înainte erau cifrele.
Corpul ceasului care s-a dilatat constant, desfăşurându-se din interior spre exterior, prezintă acum o paletă de nuanţe de alb şi cenuşiu. Dar nu sunt doar piese de mecanism, ci figuri şi obiecte, flori şi planete perfect sculptate şi o carte minusculă cu pagini adevărate care se întorc. Mai e şi un dragon de argint care se 82
