— Numărul douăzeci şi trei, spune el, apoi coboară pe o scară
mică de lângă avanscenă şi se opreşte la marginea primului rând, cu tocul ridicat deasupra carnetului deschis.
Mme Padva ridică ochii şi zâmbeşte, îndesându-şi ceasul la loc în geantă.
— Ce se întâmplă aici? întreabă Chandresh, fără a adresa întrebarea cuiva anume.
Fata nu răspunde.
— Este numărul douăzeci şi trei, repetă Marco, verificându-şi notiţele pentru a se asigura că numărul este cel corect.
— Aici ţinem o audiţie pentru iluzionişti, draga mea, spune Chandresh, destul de tare, încât vocea îi răsună în spaţiul gol.
Magicieni, scamatori etcetera. Nu asistente prezentabile căutăm noi acum.
— Eu sunt iluzionistă, domnule, zice fata. Cu calm şi nu prea tare. Am venit pentru audiţia dumneavoastră.
— Înţeleg, spune Chandresh, încruntându-se în timp ce o măsoară din creştet până în vârful picioarelor.
Stă perfect nemişcată în mijlocul scenei, răbdătoare, ca şi cum s-ar fi aşteptat la o asemenea reacţie.
— Este vreo problemă cu ea? întreabă Mme Padva.
— Nu sunt tocmai sigur că se potriveşte, răspunde Chandresh, 87
măsurând-o gânditor pe fată.
— După toate discursurile extaziate legate de contorsionistă?
Chandresh reflectează, continuând s-o privească pe fata de pe scenă care, deşi e o apariţie elegantă, nu pare să aibă ceva deosebit în ea.
— Dar acolo e vorba de altceva, e tot ce reuşeşte să spună el în concluzie.
— Zău aşa, Chandresh, zice Mme Padva. Ar trebui să-i permitem mai întâi să ne arate cât este de pricepută, înainte de a discuta dacă
o femeie iluzionist este potrivită ori nu.
— Dar are mâneci mult mai largi în care să ascundă lucruri, protestează el.
Drept răspuns, fata îşi descheie jacheta cu mâneci bufante şi o lasă pur şi simplu să cadă la picioarele ei pe scenă. Rochia ei verde nu are nici mâneci, nici bretele, lăsându-i braţele şi umerii complet dezgoliţi, cu excepţia unui lanţ lung de argint cu medalion pe care îl poartă la gât. Apoi îşi scoate şi mănuşile şi le azvârle una câte una peste jacheta de pe jos. Mme Padva îi aruncă lui Chandresh o privire ascuţită, la care el răspunde cu un oftat.
— Prea bine, zice Chandresh. Să-i dăm drumul.
Apoi face un semn spre Marco.
— Da, domnule, spune Marco, întorcându-se spre fată. Avem câteva întrebări preliminare înainte de a trece la demonstraţia practică. Numele dumneavoastră, domnişoară?
— Celia Bowen.
Marco înregistrează informaţia în carnet.
— Şi numele dumneavoastră de scenă? întreabă el.
— Nu am un nume de scenă, spune Celia, iar Marco notează şi asta.
— Unde aţi mai dat reprezentaţii?
— Nu am dat niciodată reprezentaţii până acum.
88
Chandresh vrea să intervină, însă Mme Padva îl opreşte.
— Dar atunci cu cine aţi studiat? întreabă Marco.
— Cu tatăl meu, Hector Bowen, răspunde Celia. Face o pauză
înainte de a adăuga: Deşi, probabil, este mai cunoscut sub numele de Prospero Magicianul.
Lui Marco îi scapă creionul din mână.
— Prospero Magicianul? Chandresh îşi dă jos picioarele de pe scaunul din faţă şi se apleacă înainte, holbându-se la Celia ca şi cum ar fi cu totul altă persoană. Tatăl dumneavoastră este Prospero Magicianul?
— A fost, explică Celia. A… decedat anul trecut.
— Îmi pare rău pentru pierderea pe care ai suferit-o, draga mea, spune Mme Padva. Dar cine, rogu-te să-mi spui, este Prospero Magicianul?
— Doar cel mai mare magician al generaţiei sale, o lămureşte Chandresh. Cu ani în urmă obişnuiam să-l prezint ori de câte ori reuşeam să pun mâna pe el. Absolut strălucitor, reuşea să vrăjească
