preschimbă într-un alb strălucitor la poale, iar orice urmă de verde a dispărut complet.
— Ei bine, sarcina mea devine în acest fel foarte uşoară, remarcă
Mme Padva, deşi nu-şi poate ascunde licărul de încântare din ochi.
Dar cred că părul a rămas o nuanţă prea deschis.
Celia îşi clatină capul, iar cârlionţii castanii se închid la culoare, devenind aproape negri şi la fel de strălucitori ca aripile corbului.
— Magnific, spune Chandresh, aproape pentru sine.
Celia se mulţumeşte să zâmbească. Chandresh se avântă pe scenă, urcând treptele din doi paşi. Inspectează rochia Celiei din toate unghiurile.
— Îmi permiteţi? întreabă el înainte de a atinge ţesătura fustei.
Celia încuviinţează. Mătasea este în mod cert neagră şi albă, iar trecerea de la o culoare la alta se face printr-o nuanţă plăcută de gri, cu fire distincte în ţesătură.
— Ce s-a întâmplat cu tatăl dumneavoastră, iertată-mi fie curiozitatea? întreabă el, cu ochii în continuare aţintiţi asupra rochiei.
— Nu e nicio problemă, spune Celia. Unul dintre trucurile lui nu a ieşit tocmai cum plănuia.
— Mare păcat, zice el, făcând un pas înapoi. Domnişoară Bowen, aţi fi interesată de o ofertă de lucru cu totul unică?
Pocneşte din degete. Marco se apropie cu carnetul, oprindu-se la câţiva paşi de Celia în timp ce ochii îi alunecă de la rochie la păr şi înapoi, rămânând o bună bucată de vreme în contemplare.
Înainte ca ea să poată răspunde, în teatru răsună un croncănit dinspre corbul care a poposit pe balcon şi care urmăreşte curios scena din faţa lui.
— O clipă, vă rog, spune Celia.
Ridică mâna cu o mişcare delicată şi o îndreaptă spre corb. Drept răspuns acesta croncăne din nou şi îşi întinde aripile mari, luând-o 92
în zbor în direcţia scenei, apropiindu-se din ce în ce mai rapid.
Coborând dintr-odată, plonjează cu viteză direct spre Celia, fără să
şovăie sau să încetinească atunci când ajunge la scenă.
Uluit, Chandresh face un salt înapoi, aproape căzând peste Marco, în clipa în care corbul se izbeşte de Celia într-un fâlfâit de pene.
Apoi dispare. Nici urmă de pană. Celia poartă din nou o jachetă
neagră, cu mâneci bufante, încheiată până sus peste rochia neagră
cu alb.
Din faţa orchestrei Mme Padva aplaudă.
Celia se înclină, folosindu-se de ocazie pentru a-şi ridica mănuşile de pe podea.
— E desăvârşită, observă Chandresh, scoţând o ţigaretă din buzunar. Absolut desăvârşită.
— Da, domnule, spune Marco din spatele lui, în timp ce carnetul din mână îi tremură uşor.
*
Iluzioniştii care aşteaptă în foaier pleacă mormăind atunci când li se mulţumeşte pentru timpul acordat şi sunt concediaţi în mod politicos.
93
Strategie
LONDRA, APRILIE 1886
— E prea bună ca să fie amestecată afară în mulţime, declară
Chandresh. Pur şi simplu trebuie să aibă cortul ei. Vom aşeza scaunele în cerc sau ceva asemănător, pentru ca publicul să se afle în mijlocul acţiunii.
— Da, domnule, spune Marco, ţinând carnetul în mâini, trecându-şi degetele peste paginile care cu doar câteva minute în urmă erau aripi.
— Pentru numele lui Dumnezeu, ce-i cu dumneavoastră?
întreabă Chandresh. Sunteţi alb ca varul.
Vocea lui răsună în sala goală unde nu mai sunt decât ei doi pe scenă, pentru că Mme Padva a condus-o pe domnişoara Bowen afară, asaltând-o cu întrebări despre rochii şi coafuri.
— Sunt bine, domnule, spune Marco.
— Arătaţi îngrozitor, zice Chandresh, pufăind din ţigară. Duceţi-vă acasă.
