fiu aici pe durata jocului.
— Nu sunt convins că e o idee prea bună, zice Marco, deşi nu este în stare să argumenteze de ce.
Nu luase nicicând în considerare posibilitatea de a o implica pe Isobel în viaţa lui din afara pereţilor apartamentului. O ţinuse 98
departe de Chandresh şi de circ, pe de o parte ca să aibă ceva ce era al lui, iar pe de altă parte, fiindcă aşa i se păruse potrivit, având mai ales în vedere sfaturile vagi ale maestrului său în această privinţă.
— Te rog, îi cere Isobel. În felul ăsta aş putea să te ajut.
Marco ezită, priveşte spre cărţi în vreme ce gândurile lui sunt mai degrabă ocupate cu imaginea fetei de la teatru.
— Te-aş ajuta să fii mai aproape de circ, continuă Isobel, iar mie mi-ar da o ocupaţie pe durata înfruntării. Când jocul se va sfârşi, aş
putea să vin înapoi la Londra.
— Nici măcar nu ştiu cum se va desfăşura înfruntarea, constată
Marco.
— Dar eşti sigur că nu voi putea să stau aici în timpul ei? întreabă
ea.
Marco oftează. Mai discutaseră chestiunea şi înainte, fără să intre în detalii, dar suficient pentru a stabili că în momentul în care avea să înceapă jocul, ea trebuia să plece.
— Sunt deja destul de ocupat cu munca pentru Chandresh şi voi fi nevoit să mă concentrez asupra competiţiei fără… să fiu distras, explică el, folosind cuvintele alese de maestrul său într-un ordin deghizat sub formă de sugestie.
Nu e prea sigur care dintre opţiuni îl nemulţumeşte mai tare: faptul că o implică pe Isobel în joc ori că renunţă la unica relaţie din viaţa lui care nu i-a fost impusă.
— În felul ăsta nu aş mai fi o distragere, ci te-aş ajuta, insistă
Isobel. Iar dacă nu trebuie să primeşti ajutor, ei bine, n-aş face decât să-ţi scriu nişte scrisori. Şi nu e nimic rău în asta, nu-i aşa? Mi se pare că e soluţia perfectă.
— Îţi pot aranja o întâlnire cu Chandresh, sugerează Marco.
— Ai putea oare să-l… convingi să mă angajeze? întreabă Isobel.
Dacă trebuie convins?
Marco încuviinţează, neştiind încă prea bine ce să creadă, dar 99
căutând disperat o strategie. O tactică pe care să o folosească în relaţia cu adversara ce tocmai i-a fost revelată.
În mintea lui îi întoarce numele pe toate feţele.
— Care e numele fiicei lui Prospero? vrea să ştie Isobel, de parcă
i-ar fi ghicit gândurile.
— Bowen, spune Marco. Numele ei este Celia Bowen.
— Un nume frumos, zice Isobel. Ai păţit ceva la mână?
Marco se uită în jos, uimit să constate că îşi ţine mâna dreaptă în mâna stângă, mângâind absent locul gol unde odinioară i-a fost pusă amprenta unui inel.
— Nu, răspunde el, luând un carnet ca să-şi ţină mâinile ocupate.
Nu-i nimic.
Aparent mulţumită de răspuns, Isobel ridică un vraf de cărţi de pe podea şi le aşază pe pupitru.
Marco răsuflă uşurat, văzând că ea nu are capacitatea să
dibuiască amintirea inelului în mintea lui.
100
LUMINĂ ŞI FOC
Păşeşti într-o curte deschisă, strălucitoare, înconjurată de corturi vărgate.
Cărări ce şerpuiesc de-a lungul perimetrului te duc tot mai departe, spre nevăzute mistere, punctate de lumini clipitoare.
Întâlneşti vânzători ambulanţi care străbat mulţimea, oferind răcoritoare şi specialităţi, creaţii aromate cu vanilie şi miere, ciocolată şi scorţişoară.
O contorsionistă într-un costum negru strălucitor se răsuceşte pe o platformă din apropiere, îndoindu-şi corpul în forme de-a dreptul imposibile.
Un scamator azvârle globuri albe, negre şi argintii sus în aer, unde par a rămâne suspendate înainte de a-i cădea înapoi în mâini, în vreme ce spectatorii, atenţi, aplaudă. Totul este scăldat într-o lumină strălucitoare.
