— Da, asta a făcut, răspunde Marco fără să ridice ochii din carte.
— Probabil că e bună.
— E prea bună, zice Marco trecând la alt raft de cărţi, pe care le scoate de la locul lor şi le mută pe masă, violeta căzând din nou victimă. Lucrurile ar putea deveni extrem de complicate, spune el, mai mult pentru sine.
Un vraf de carnete alunecă de pe masă şi cade pe podea într-un fâlfâit de pagini, scoţând un sunet ca de pasăre în zbor.
Isobel ia din nou violeta şi o plasează în cealaltă parte a camerei.
96
— Ea ştie cine eşti? se interesează tânăra.
— Nu cred, răspunde Marco.
— Asta înseamnă că circul face parte din competiţie? continuă
Isobel.
Marco se opreşte din răsfoit şi ridică ochii spre ea.
— Cel mai probabil, spune el înainte de a-şi îndrepta din nou atenţia spre cărţi. Poate că din această cauză am fost trimis să lucrez cu Chandresh, ca să fiu deja implicat. Circul este locul de desfăşurare.
— Şi asta e oare bine? vrea să ştie Isobel, dar Marco nu răspunde, afundându-se din nou în torentul de cărţi şi cerneală.
Cu o mână pipăie stofa celeilalte mâneci. O pată de cerneală
neagră se întinde pe manşetele albe.
A schimbat ţesătura, mormăie el pentru sine. Cum a reuşit să
schimbe ţesătura?
Isobel mută un vraf de cărţi abandonate spre pupitrul unde se află pachetul ei de cărţi de joc. Se uită spre Marco, care e cu totul cufundat într-un anume volum. Isobel îşi întinde în linişte cărţile de joc într-o linie lungă pe pupitru.
Cu ochii aţintiţi asupra lui Marco, trage o singură carte. Aşezând-o pe pupitru, o întoarce cu faţa în sus şi se uită să vadă ce au cărţile ei de spus în această privinţă.
Un bărbat se află între două femei, în timp ce un amoraş cu arc şi săgeţi planează deasupra lor. L’Amoureux. Îndrăgostiţii.
— E frumoasă? întreabă Isobel.
Marco nu răspunde.
Mai trage o carte din linie şi o aşază peste prima. La Maison Dieu.
Se încruntă la imaginea turnului ce se prăvăleşte şi la figura care cade. Pune apoi ambele cărţi înapoi în pachet şi îl aşază în ordine la loc.
— E mai puternică decât tine? îl chestionează mai departe Isobel.
97
Din nou Marco nu răspunde, ci continuă să răsfoiască un carnet.
Ani de zile se simţise destul de bine pregătit. Exerciţiile cu Isobel reprezentaseră un avantaj, dându-i posibilitatea să îmbunătăţească
aspecte ale iluziilor până la punctul în care până şi ea, care era familiarizată cu ele, nu mai putea să discearnă ce era real şi ce nu.
Dar după întâlnirea cu Celia, sentimentele lui legate de competiţie s-au schimbat dintr-odată, fiind înlocuite de nervi şi de o stare de confuzie.
Într-un fel se aşteptase ca, atunci când venea timpul, să ştie pur şi simplu ce are de făcut.
Şi nutrise gândul că acel timp nu avea să vină probabil niciodată, că jocul promis era doar un mod de a-i motiva studiile, nimic altceva.
— Deci competiţia va începe când se deschide circul? merge mai departe cu întrebările Isobel.
Aproape că uitase că era şi ea acolo.
— Presupun că aşa ar fi logic, spune Marco. Nu prea înţeleg însă
cum a fost gândită competiţia, din moment ce acest circ va pleca în turnee, în timp ce eu sunt nevoit să stau la Londra. Va trebui să fac totul de la distanţă.
— Aş putea să plec eu, propune Isobel.
— Poftim? întreabă Marco şi ridică din nou ochii spre ea.
— Chiar tu spuneai că circul are nevoie de un prezicător, nu? Aş
putea să ghicesc în cărţile mele. Până acum am ghicit doar pentru mine, dar sunt tot mai pricepută. Aş putea să-ţi scriu scrisori cât timp circul este plecat. Aş avea unde să mă duc, dacă n-ar trebui să
