210
Dar celălalt costum este în mod cert mai închis la culoare, iar părul reflexiei este mai lung, deşi nuanţa de cenuşiu e asemănătoare.
Prin aburii locomotivelor şi mulţimea de oameni, Tara distinge petele luminoase ale dantelei de la manşetele cămăşii şi ochii întunecaţi care par să capteze mai bine lumina decât restul feţei.
Elementele disparate par să se aşeze o clipă, pentru a se risipi din nou în umbre distorsionate, iar şi iar, fără încetare.
Lumina ce se filtrează de sus se schimbă din nou, iar silueta tremură şi se estompează ca şi cum ar fi privită prin pâclă, deşi domnul A.H- îşi păstrează contururile relativ clare şi nemişcate.
Tara face un pas în faţă, cu privirea aţintită asupra apariţiei de pe peronul de vizavi.
Şi nu vede trenul.
211
Mişcare
MÜNCHEN, APRILIE 1895
Herr Thiessen e întotdeauna bucuros când circul soseşte în ţara sa natala, Germania, dar de data asta e peste măsură de încântat, deoarece a poposit chiar în apropiere de München, aşa încât nu mai e nevoit să-şi rezerve o cameră în alt oraş.
De asemenea, i-a fost promisă o vizită din partea domnişoarei Celia Bowen. N-a întâlnit-o niciodată, deşi corespondează de ani de zile. Ea şi-a exprimat dorinţa de a-i vizita atelierul, dacă acest lucru nu-l deranjează.
Friedrick i-a răspuns bineînţeles că nu-l deranjează defel şi că este oricând bine-venită.
În pofida numeroaselor scrisori, pe care le păstrează cu grijă într-un dosar în biroul lui, nu ştie la ce să se aştepte atunci când ea soseşte.
Este uimit să descopere că tânăra care stă în pragul uşii este una şi aceeaşi cu femeia pe care o cunoştea drept iluzionista.
Este ea cu siguranţă, deşi poartă o rochie roz pal şi nu una dintre creaţiile în alb şi negru cu care este obişnuit. Pielea ei pare mai caldă, părul e uşor ondulat, iar pălăria nu seamănă defel cu jobenul de mătase cunoscut, dar i-ar recunoaşte chipul oriunde.
— Ce onoare! spune el în chip de salut.
— Cei mai mulţi oameni nici nu mă recunosc în afara circului, i se destăinuie Celia, când el îi ia mâna.
— Asta înseamnă că cei mai mulţi oameni sunt nişte proşti, conchide el ducându-i mâna înmănuşată spre buze şi sărutându-i-o uşor. Deşi mă simt ca un prost la rândul meu pentru că de atâta amar de vreme n-am ştiut cine sunteţi.
— Ar fi trebuit să vă spun. Îmi cer scuze.
212
— Nu trebuie să vă cereţi scuze. Ar fi trebuit să ghicesc că nu puteaţi fi o simplă rêveuse din felul în care vorbeaţi despre circ.
Cunoaşteţi fiecare colţişor mai bine decât majoritatea.
— Sunt familiarizată cu cele mai multe locuri. Dar nu cu toate.
— Să mai aibă circul mistere chiar pentru propriul iluzionist?
Asta e ceva.
Celia râde, iar Friedrick îi arată atelierul.
Acesta este în aşa fel organizat, încât partea din faţă este ocupată
cu precădere de desene şi schiţe, continuând cu mese lungi acoperite cu diferite piese şi rumeguş, cutii pline cu mecanisme şi unelte. Celia îl ascultă cu mare atenţie în timp ce-i descrie întregul proces, punând întrebări despre chestiuni tehnice, dar şi de concepţie.
E uimit să afle că vorbeşte fluent germana, fiindcă nu şi-au scris decât în engleză.
— Mi-e mai uşor să vorbesc limbile străine decât să citesc ori să
scriu în ele, îi explică ea. E ceva legat de felul în care simt sunetele.
Aş putea încerca să le aştern pe hârtie, dar sunt sigură că rezultatul ar fi îngrozitor.
În pofida părului încărunţit, Friedrick are un aer tineresc când zâmbeşte. Celia nu-şi poate lua ochii de la mâinile lui în timp ce-i prezintă delicatele mecanisme ale ceasurilor. Îşi imaginează aceleaşi degete scriind fiecare scrisoare pe care a primit-o şi a citit-o de atâtea ori, încât şi-a întipărit-o în minte, şi i se pare ciudat că se simte în continuare intimidată de un om pe care îl cunoaşte atât de bine.
Şi el o urmăreşte cu aceeaşi atenţie în timp ce merg pe lângă
rafturile cu ceasuri în diverse stadii de construcţie.
— Îmi permiteţi să vă întreb ceva? zice el în timp ce ea examinează o colecţie de figurine care aşteaptă răbdătoare pe un pat de talaş ca să fie adăpostite în ceasurile construite pentru ele.
213
— Fireşte, răspunde Celia, deşi se teme că are s-o întrebe cum îşi realizează numerele de magie, iar ei îi va fi greu să-l mintă.
— Aţi fost de multe ori în acelaşi oraş cu mine, dar cu toate astea abia acum aţi cerut să ne întâlnim. De ce?
