Celia mai aruncă o privire spre figurinele de pe masă înainte de a-i răspunde. Friedrick întinde mâna spre o balerină micuţă care a căzut într-o parte şi o aşază la loc, stând pe poante.
— Înainte n-am vrut să ştiţi cine sunt, mărturiseşte ea. Mă
gândeam că aţi putea să aveţi altă părere despre mine dacă aflaţi.
Dar după atâta vreme am simţit că nu e cinstit. Am căutat un prilej să vă spun adevărul şi n-am rezistat ocaziei de a vă vizita atelierul.
Sper să mă iertaţi pentru asta.
— Nu am pentru ce să vă iert, spune Friedrick. Descopăr că
femeia despre care îmi place să cred că o ştiu foarte bine şi femeia pe care am considerat-o întotdeauna a fi extrem de misterioasă sunt una şi aceeaşi persoană. E surprinzător, dar mie nu-mi displac surprizele. Deşi sunt curios să aflu de ce mi-aţi scris acea primă
scrisoare.
— Îmi place ce scrieţi despre circ, explică Celia. Îmi oferă o perspectivă pe care eu nu pot s-o am, fiindcă eu… înţeleg lucrurile în alt fel. Îmi place să văd circul prin ochii dumneavoastră.
Când ridică privirea spre el, ochii lui albaştri strălucesc în lumina soarelui de după-amiază care intră prin geamuri, iluminând firele de praf din aer.
— Mulţumesc, domnişoară Bowen.
— Celia, îl corectează ea.
El dă gânditor din cap înainte de a continua să-i arate atelierul.
Pereţii din spate sunt acoperiţi cu ceasuri terminate sau aproape terminate. Unele aşteaptă doar un ultim strat de lac sau alte intervenţii minore. Ceasurile din apropierea ferestrei sunt puse în funcţiune. Fiecare ticăind în felul său unic, dar păstrând acelaşi 214
ritm, o simfonie a tic-tacurilor atent sincronizate.
Cel care îi atrage atenţia Celei se află pe o masă, nu e fixat pe un perete sau aşezat într-un raft.
Este o piesă frumoasă. Mai mult sculptură decât ceasornic.
Majoritatea ceasurilor sunt din lemn, dar acesta e dintr-un metal închis la culoare, brunat. O colivie mare şi rotundă aşezată pe o bază de lemn, modelată în aşa fel încât imită nişte flăcări albe. În interior sunt inele din metal suprapuse, marcate cu numere şi simboluri, suspendate printre roţile dinţate ale mecanismului, şi o serie de stele ce coboară din capacul filigranat.
Ceasul însă nu funcţionează.
— Piesa asta îmi aminteşte de rugul din curtea circului. Nu e terminată?
— Ba da, e gata, dar s-a stricat, îi răspunde Friedrick. A fost un experiment, dar piesele componente nu se lasă echilibrate.
Întoarce ceasul, ca ea să vadă cum mecanismul din colivie se întinde în toate direcţiile.
— Mecanismul este extrem de complicat pentru că urmăreşte şi mişcările astrelor, continuă el. Voi fi nevoit să-i scot baza şi să-l demontez complet, ca să-l fac să funcţioneze din nou. N-am avut încă răgaz să mă ocup de el.
— Îmi permiteţi? întreabă Celia, întinzând mâna spre ceas.
Când el dă din cap, îşi scoate mănuşa şi îşi aşază mâna pe barele din metal ale coliviei.
Se mulţumeşte doar să privească, nu face nicio încercare de a mişca vreun lucru. Lui Friedrick i se pare că privirea ei nu este îndreptată asupra ceasului, ci că trece prin el.
În interior, mecanismul începe să se rotească, axele şi rotiţele se înlănţuie ca într-un vals în timp ce inelele cu numere se aşază la locul lor, limbile ceasului alunecă pentru a indica ora exactă, planetele se aliniază în ordinea firească.
215
Toate piesele din interiorul coliviei se rotesc încet, iar stelele de argint strălucesc atinse de lumină.
În momentul în care se aude tic-tacul lent şi egal, Celia ia mâna de pe colivie.
Friedrick nu o întreabă cum a reuşit.
În schimb, o scoate la masă în oraş. Vorbesc despre circ, dar petrec cea mai mare parte a timpului discutând despre cărţi, artă, vinuri şi oraşe. Pauzele din conversaţie nu sunt stânjenitoare, deşi se străduiesc să găsească ritmul exersat deja în schimburile epistolare, trecând deseori de la o limbă la alta.
— De ce nu mă întrebi cum fac ceea ce fac? întreabă Celia în momentul în care au atins acel punct în care ea e sigură că din partea lui nu e vorba doar de politeţe.
Friedrick cumpăneşte cu grijă întrebarea înainte de a răspunde.
— Fiindcă nu vreau să ştiu, spune el. Prefer să rămân neiluminat, pentru a aprecia mai bine întunericul.
Răspunsul o încântă într-atât pe Celia, încât nu e în stare să-i răspundă cum trebuie în niciuna dintre limbile comune, şi de aceea îi zâmbeşte doar, pe deasupra paharului de vin.
— În plus, continuă Friedrick, probabil că mereu auzi întrebarea asta. Cred că pe mine mă interesează să aflu mai multe despre femeia decât despre magiciana din tine. Sper ca acest răspuns să te mulţumească.
— E perfect, spune Celia.
După aceea, merg împreună spre circ, trecând pe lângă clădiri cu acoperişuri roşii, ce sclipesc în lumina amurgului, despărţindu-se abia când ajung în curte.
Friedrick e uluit cum nimeni nu pare a o recunoaşte atunci când se amestecă în mulţime.
