Tsukiko îşi îndreaptă umerii, în timp ce dă drumul la fum încet.
Pentru o clipă, Isobel îşi închipuie că întrebarea va rămâne fără
răspuns, dar deodată contorsionista vorbeşte.
— Am avut relaţii care au durat decenii sau doar câteva ceasuri.
Am iubit prinţese şi ţărani. Şi presupun că şi ei m-au iubit, fiecare în felul lui.
Acesta este un răspuns tipic pentru Tsukiko, unul care nu 222
răspunde propriu-zis la întrebare. Isobel nu insistă.
— Se va dezintegra, spune Tsukiko după o bucată de vreme.
Isobel nu trebuie s-o întrebe la ce se referă. Fisurile au început să se vadă. Mai devreme sau mai târziu e sortit să se rupă. Face o pauză
ca să mai tragă un ultim fum din ţigară. Continui să moderezi?
— Da, afirmă Isobel. Dar nu cred că e de vreun folos.
— Să ştii că e greu să realizezi efectul unor asemenea lucruri. La urma urmei, perspectiva ta e din interior. Farmecele cele mai mărunte pot fi şi cele mai eficiente.
— Nu par a fi foarte eficiente.
— Poate că e vorba de a controla haosul din interior mai mult decât pe cel din afară.
Isobel nu răspunde. Tsukiko dă din umeri şi nu mai zice nimic.
Apoi se întorc cu spatele şi pleacă împreună fără alte cuvinte.
Îngerul alb ca neaua rămâne singur, veghind deasupra mormântului proaspăt al Tarei Burgess, ţinând în mână un trandafir negru. Nu se mişcă deloc, nici măcar nu clipeşte. Chipul său acoperit cu pudră e încremenit într-o expresie de durere.
Ploaia care se înteţeşte desprinde pene din aripile lui şi le afundă
în noroiul de pe jos.
223
LABIRINTUL
Mergi în jos pe un coridor tapetat cu cărţi de joc, şiruri-şiruri de trefle şi pici. Felinare făcute din alte cărţi atârnă, legănându-se uşor când treci pe sub ele.
O uşă de la capătul holului se deschide spre o scară din fier în spirală.
Scările duc atât în sus, cât şi în jos. Urci şi găseşti o trapă în tavan.
Încăperea spre care se deschide e plină de pene care fâlfâie în aer.
Când treci printre ele, cad ca un strat de zăpadă peste uşa din podea, ascunzând-o vederii.
Există şase uşi identice. Alegi una la întâmplare, luând câteva pene după tine.
Mirosul de pin e copleşitor când ajungi în următoarea încăpere, trezindu-te în mijlocul unei păduri de copaci veşnic verzi. Doar că
nu sunt verzi, ci strălucitori şi albi, luminând în întunericul ce-i înconjoară.
Nu e simplu să treci printre ei. De cum începi să umbli, pereţii dispar printre umbre şi crengi.
Se aude un sunet ca un râs de femeie în apropiere, sau poate că e doar foşnetul copacilor când îţi croieşti drum printre ei, în căutarea următoarei uşi, a următoarei camere.
Simţi căldura unei respiraţii în ceafă, dar când te întorci nu e nimeni acolo.
224
Felidomanţie3
CONCORD, MASSACHUSETTS, OCTOMBRIE 1902
Ieşind din cortul ghicitoarei şi luând-o la dreapta, cum i-a spus ea, Bailey dă imediat peste un grup mic ce urmăreşte un spectacol.
La început, nu-şi dă seama despre ce e vorba, fiindcă nu există nici măcar o estradă. Zgâindu-se prin spaţiul liber dintre spectatori, vede un cerc, mai mare decât cel folosit de contorsionistă, ţinut sus, în aer. Apropiindu-se, zăreşte un pisoi negru care sare prin el, aterizând undeva mai departe, într-un loc unde privirile lui nu ajung.
O femeie din faţa lui cu o pălărie mare se întoarce să plece, iar atunci poate să vadă un tânăr, cam de vârsta lui, dar ceva mai scund, îmbrăcat într-un costum negru făcut din tot felul de ţesături, cu o pălărie neagră asortată. Pe umerii lui stau cocoţaţi doi pisoi albi ca varul. Când ridică mâna înmănuşată, ţinând palma deschisă în sus, unul dintre pisoi aterizează pe ea şi de acolo se avântă cu un salt prin cerc, executând în punctul cel mai înalt o răsucire. Cei mai mulţi spectatori râd amuzaţi, iar câţiva, printre care şi Bailey, aplaudă. Femeia cu pălărie se dă complet la o parte, aşa că Bailey vede acum toţi protagoniştii, iar mâinile i se opresc la jumătatea mişcării când o vede pe tânăra care tocmai a prins pisoiul alb şi îl ridică acum spre umăr, unde acesta se instalează lângă pisoiul negru.
A crescut, după cum era de aşteptat, iar părul ei roşu e întrucâtva ascuns sub o bonetă albă. Dar costumul ei e asemănător cu cel pe care îl purta atunci când a văzut-o ultima oară: o rochie din cele mai 3 Arta de a prezice evenimente viitoare, urmărind mişcările pisicilor sau felinelor (n. tr.).
225
