— Pot să te întreb ceva? începe el.
— Fireşte, răspunde Poppet.
La cacao e coadă, dar vânzătorul o observă pe Poppet care îi arată
trei degete, iar el zâmbeşte şi dă din cap că a înţeles.
— Când… hmm, când circul a fost ultima oară aici, iar eu am…
Bailey îşi caută cuvintele, necăjit că întrebarea părea mai simplă în mintea lui.
— Da? îl îndeamnă Poppet.
— De unde ai ştiut numele meu? vrea să ştie Bailey. Şi de unde ai ştiut că eram acolo?
— Hmmm…, zice Poppet de parcă nu şi-ar găsi cuvintele potrivite cu care să-i răspundă. Nu e uşor de explicat, continuă ea.
Mi se întâmplă să văd lucruri înainte ca ele să se petreacă. Te-am văzut venind, nu cu mult timp înainte de a ajunge acolo. Câteodată
îmi scapă detaliile, dar atunci când te-am văzut, am ştiut cum te cheamă aşa cum ştiam că eşarfa ta e albastră.
Ajung la rând, iar vânzătorul are deja pregătite trei căni vărgate pline cu cacao şi cu un supliment de frişcă pe deasupra. Poppet îi dă
una lui Bailey şi le ia pe celelalte două, iar Bailey observă că
vânzătorul le face semn să plece fără să primească bani. Presupune că ceştile de cacao pe gratis fac parte din avantajele de a fi membru al circului.
— Aşadar, vezi totul înainte să se întâmple? întreabă Bailey.
Nu e sigur că răspunsul lui Poppet este exact ceea ce aştepta, dacă aştepta ceva.
Poppet clatină din cap.
231
— Nu, nu totul. Uneori doar frânturi, cum ar fi cuvinte şi imagini dintr-o carte, dar cartea are multe pagini lipsă şi a fost aruncată în apă, iar unele părţi sunt şterse, iar altele nu. Înţelegi ce vreau să
spun?
— Nu tocmai, mărturiseşte Bailey.
Poppet izbucneşte în râs.
— Ştiu că e ciudat, spune ea.
— Nu. Nu este, zice Bailey, iar Poppet se întoarce spre el, cu o expresie sceptică. Adică, este ciudat într-un fel. Dar numai ciudat, nu şi neplăcut.
— Mulţumesc, Bailey, spune Poppet.
Dau din nou ocol curţii îndreptându-se spre rug. Widget îi aşteaptă, ţinând în mână o pungă neagră şi urmărind flăcările albe vibrante.
— Ce-a durat atât? vrea să ştie Widget.
— A fost coadă, răspunde Poppet întinzându-i ceaşca. La tine n-a fost?
— Nu. Cred că oamenii încă nu au aflat cât de bune sunt chestiile astea, spune Widget, scuturând punga. Avem tot ce ne trebuie?
— Aşa cred, răspunde Poppet.
— Unde mergem? întreabă Bailey.
Poppet şi Widget se uită unul la altul înainte ca Poppet să
răspundă.
— Facem tururi, îi explică ea. Tururi ale circului. Ca să… să
aruncăm o privire asupra lucrurilor. Vii şi tu cu noi, nu-i aşa?
— Bineînţeles, zice Bailey, uşurat că nu-i încurcă.
Merg şerpuit prin circ, sorbind din căni şi mestecând din şoriceii de ciocolată şi chestiile cu scorţişoară care sunt la fel de bune pe cât se aşteptau. Poppet şi Widget îi spun poveşti despre circ, arătând spre corturile pe lângă care trec, iar Bailey le răspunde la întrebările legate de oraşul lui, părându-i-se ciudat că ei sunt interesaţi de 232
chestiuni pe care el le consideră banale. Îşi vorbesc cu uşurinţă, ca nişte oameni care se cunosc de ani de zile, dar şi cu surescitarea trezită de noi prietenii şi noi poveşti.
Dacă Poppet şi Widget mai aruncă un ochi şi la altceva decât la ceaşca de cacao şi el, Bailey n-ar şti să spună.
— Ce-i Observatorul Stelar? întreabă el zărind un indicator pe care nu-l mai văzuse în timp ce se debarasau de ceştile şi pungile goale.
