— Eşti gata de Observator, Poppet? o întreabă Widget pe sora lui.
Ea stă o clipă pe gânduri înainte de a încuviinţa. Poppet citeşte în astre, îi explică el lui Bailey. E cel mai uşor mod de a vedea viitorul.
— N-a mai fost la fel de uşor în ultima vreme, spune fata încetişor. Dar putem încerca. Nu e deschis decât în nopţile senine, aşa că cine ştie dacă se va mai ivi ocazia cât suntem aici.
Intră şi se aşază la o coadă care urcă pe o scară de-a lungul peretelui, separată de interiorul cortului printr-o cortină neagră şi grea. Pereţii sunt acoperiţi cu diagrame, pete şi linii albe pe hârtie neagră, hărţi înrămate ale constelaţiilor.
— E la fel ca la ghicitoare care îţi citeşte din cărţile cu imagini pe ele? se interesează Bailey, care încearcă să se familiarizeze cu ideea de a vedea viitorul.
— Cam aşa ceva, doar că e diferit, spune Poppet. Eu nu ştiu să
citesc deloc în cărţile de tarot, dar Widget se pricepe.
— Sunt poveşti pe hârtie, zice băiatul ridicând din umeri. Te uiţi cum se îmbină poveştile de pe fiecare carte; nu-i chiar atât de greu.
Dar aici ai cu totul alte posibilităţi, alte căi pe care să le urmezi.
Poppet vede lucruri care se întâmplă de-adevăratelea.
— Dar nu sunt atât de clare, explică Poppet. Nu există un context şi de cele mai multe ori nu ştiu ce înseamnă lucrurile până mai târziu. Uneori când e deja prea târziu.
— Scuzele se acceptă, ’Pet, zice Widget strângând-o de umăr.
233
Putem să facem doar un tur, dacă vrei.
La capătul scării ajung pe o platformă neagră de unde totul pare nesfârşit şi întunecat, cu excepţia unui angajat al circului într-un costum alb care îi conduce pe spectatori în interior. Le zâmbeşte lui Poppet şi Widget, aruncând o privire curioasă spre Bailey, în vreme ce-i conduce prin întuneric spre ceva ca o sanie sau o trăsură.
Se strecoară tustrei pe o banchetă capitonată, cu spătar înalt şi pereţi laterali, iar uşa dintr-o parte se încuie cu un clic când Poppet se instalează la mijloc între Bailey şi Widget. Încep să alunece încet înainte, iar Bailey nu vede nimic în bezna ce-i înconjoară.
Apoi, ceva din jur scoate un clinchet, iar cabina cade puţin şi în acelaşi timp se înclină spre spate, astfel încât nu mai privesc înainte, ci în sus.
Cortul nu are acoperiş, realizează Bailey. Partea de sus e deschisă, lăsând cerul nopţii să se desfăşoare.
Dar e o senzaţie diferită de cea pe care o experimentezi atunci când stai întins în iarbă şi te uiţi la stele, lucru pe care Bailey l-a făcut adesea. Nu există copaci care să răsară la margini, iar legănatul uşor al cabinei îl face să se simtă ca şi cum nu ar avea corp.
Şi e o linişte deplină. În vreme ce cabina se deplasează în ceea ce pare a fi un model circular, Bailey nu aude altceva decât un scrâşnet uşor şi zgomotul respiraţiei lui Poppet. E ca şi cum întregul circ ar fi fost înghiţit de bezna din jur.
Aruncă o privire spre fată, care se uită la el şi nu la cer. Îi zâmbeşte, iar apoi revine la cer.
Bailey ar vrea s-o întrebe dacă vede ceva în stele.
— Nu trebuie dacă nu vrei, îi spune Widget, anticipând întrebarea.
Poppet se întoarce să se strâmbe la el, dar apoi îşi îndreaptă
privirea în sus, scrutând cerul senin al nopţii. Bailey o urmăreşte cu 234
atenţie. Arată ca şi cum ar contempla un tablou sau ar citi un semn de la mare depărtare, mijind puţin ochii.
Dintr-odată, se opreşte, îşi duce mâinile la faţă şi îşi apasă
degetele în mănuşile albe peste ochi. Widget pune o mână în jurul umerilor ei.
— Eşti bine? întreabă Bailey.
Poppet inspiră adânc înainte de a da din cap, ţinându-şi mâinile în continuare peste faţă.
— Sunt bine, răspunde ea cu glas stins. A fost foarte… strălucitor.
Mă doare capul.
Îşi ia mâinile de pe faţă şi îşi scutură capul; orice ar fi supărat-o mai devreme aparent a trecut.
Tot restul călătoriei niciunul dintre ei nu se mai uită la cerul presărat cu stele.
— Îmi pare rău, spune Bailey încet în timp ce coboară pe o altă
scară ducând spre ieşire.
— Nu e vina ta, spune Poppet. Trebuia să ştiu că aşa mi se întâmplă în ultimul timp, că stelele nu-mi spun nimic, dar îmi dau dureri de cap. Ar trebui să mă opresc o vreme.
— Ai nevoie de ceva care să te binedispună, zice Widget când se întorc în forfota circului. Ce zici de Labirintul din Nori?
Poppet dă din cap, iar umerii i se relaxează.
— Ce e Labirintul din Nori? vrea să ştie Bailey.
