— Nu eşti deosebit de binevoitoare.
— Îţi răspund la întrebări.
— Nu prea vrei să mă ajuţi.
— Te-am angajat ca să mă ajuţi dumneata pe mine.
— Pari cam indiferentă faţă de mătuşa dumitale.
— Aş vrea să fiu mai apropiată de ea, zise fata cu căldură.
E singura mea rudă. Uneori, îmi simte lipsa. Apoi îi vin iar idei despre bărbaţi. Până acum, însă, s-a ferit să ajungă la căsătorie. Se temea să nu pună vreunul mâna pe avere. E
zgârcită. Când se simte singură, ţine la mine şi vrea să stau cu ea. Acum câteva săptămâni a avut un accident de maşină, de pe urma căruia crede că a rămas cu crize de sciatică. Face mare caz de asta şi stă pe o pernă cu aer, într-un scaun de invalid.
— Ce-a spus societatea de asigurări?
— Zice că accidentul a fost din vina ei.
— Carevasăzică, îi cam plac bărbaţii?
— Asta, ca să ne exprimăm moderat!
— Ce să-i faci! S-ar putea vindeca dacă ar pierde nişte bani…
— Da, s-ar putea. Nu înţeleg însă ce vrea să obţină. Pur şi simplu, nu mai pot s-o pricep. Ba da, pot. O înţeleg, dar nu 48
pot să-i…
— Să-i treci cu vederea?
— Cine sunt eu ca să-i trec cu vederea?
— Ei bine, încearcă să nu te mai justifici faţă de dumneata însăţi şi spune-mi cum stau în realitate lucrurile.
— Mi-am pierdut părinţii la vârsta de trei ani, într-un naufragiu. Tanti Amelia m-a luat atunci la ea ca să mă
crească. Nici nu-mi mai amintesc de tata şi de mama. Îmi amintesc însă de tanti Amelia, cu calităţile ei, care nu-s puţine, dar şi cu toate defectele ci.
— Da, continuă.
— Era o femeie foarte, foarte frumoasă. S-a măritat cu unchiul Dave din milă şi a fost dezamăgită. Nu credea în divorţ. După câţiva ani a aflat că bărbatul pe care-l luase suferea de o boală incurabilă. A încercat atunci cu disperare să se menţină tânără ca să poată, la moartea unchiului, să…
în orice caz, să se menţină cât mai tânără.. Voia să-şi refacă
viaţa.
— E de înţeles.
— Apoi unchiul Dave a murit şi l-a cunoscut pe unchiul Fred. Cred că în epoca aceea devenise deja o fire calculată.
Ştiu doar că primele mele amintiri din copilărie mi-o arată pe tanti Amelia în faţa oglinzii, studiindu-se cu grijă din toate unghiurile şi dându-mă pe mine în seama unei dădace, apoi a unei guvernante. Mai târziu m-a expediat la o şcoală
particulară. Îţi dai seama ce s-a întâmplat, domnule Lam. În anii aceia, când aşteptase moartea omului cu care se măritase şi se străduise să rămână tânără, tanti Amelia s-a obişnuit să se gândească numai la sine şi să viseze la înfăţişarea ei tinerească. Numai asta mai conta în viaţa ei.
Dacă ar scăpa de ideea ei fixă, cred că ar fi o femeie admirabilă. E spirituală, inteligentă şi… egoistă.
— A fost rănită?
— Da, în accidentul de automobil. Leziuni uşoare, dar caută să le dea importanţă. Din când în când are câte o 49
recidivă şi se aşază din nou în scaunul cu rotile.
— Cine o împinge?
— Susie Irwin, care e un fel de servantă, menajeră, clamă
de companie, bucătăreasă şi şofer.
— Alţi servitori există?
— Nu.
— Zici că e o femeie zgârcită?
— Zgârcită şi ascunsă.
— E bogată?
