— Când ţi-a scris ultima oară?
— Nu ştiu precis, acum vreo lună. Ne scriem regulat.
— Se întâmplă să ai o fotografie de-a ei?
— Da, am una pe care mi-a trimis-o, şi mai am câteva instantanee făcute pe plajă, în vara asta.
— Hai să vedem instantaneele.
— Dar de ce?
— Vreau să mă uit la ele.
— Ce-are asta a face cu tipul care o vizitează pe tanti Amelia?
— Nu ştiu. Vreau să văd pozele.
— Eşti cel mai pisălog bărbat pe care l-am întâlnit vreodată, poate cu excepţia…
Ezită.
— Cu excepţia lui Jimmie, băieţaşul doamnei Bushnell?
— Exact, confirmă ea.
— OK., adu pozele şi cu asta am terminat.
Se duse la un dulap, scotoci prin sertare şi luă de acolo un 53
plic de felul celor folosite de laboratoarele fotografice, cu două
despărţituri, una pentru clişee şi alta pentru fotografii.
Scoase fotografiile şi începu să le examineze. Puse în grabă
şase din ele la loc, cu un zâmbet uşor fluturându-i pe buze.
Apoi îmi întinse două.
M-am uitat la ele. Erau poze bune, care le arătau pe Claire Bushnell şi o altă fată în costume de baie foarte sumare.
Claire avea un corp bine făcut. Prietena ei era femeia pe care o văzusem la cocteil-bar în noaptea trecută, cea cu părul roşcat şi ochii gânditori.
— Aceasta e Minerva Carlton? am întrebat.
— Da, cea care e cu mine.
— Frumos corp…
— Aşa se spune.
— Al dumitale, la el mă uitam.
— Asta intră în onorariu, sau e vreun supliment?
— E un supliment.
— Ai putea renunţa la el, în ceea ce mă priveşte.
— Ce reprezintă celelalte poze? Clătină din cap.
— Când două fete se distrează pe plajă cu aparatul de fotografiat, nu poţi şti ce se mai întâmplă.
— Ai negativele de la acestea două?
— Da.
— Vrei să mi le dai?
— Pentru ce?
— Am nevoie de ele.
Şovăi o clipă, apoi scoase clişeele din despărţitura lor. Se duse să le vadă în lumină, ca să le aleagă pe cele două
cerute. Stătea cu spatele la mine. Mă uitam cum i se mişcă
umerii şi cum priveşte pe rând filmele semiopace. După ce le alese, mi le dădu.
