— În problema accidentului de automobil.
— Ce-i cu el?
— Vreau să aflu cum s-a întâmplat. Societatea de asigurări nu i-a plătit nimic, mi se pare.
— Ce vrei să ştii despre accident?
— O să-i spun doamnei, când o voi vedea.
Nu zise nici: „Aşteaptă puţin”, nici: „Să văd” sau: „O clipă, te rog”. Nu zise nimic. Se întoarse pe călcâie şi i-am putut urmări silueta înaltă, colţuroasă, îndepărtându-se fără grabă
pe coridor.
57
Am auzit apoi voci. Femeia se înapoie cu paşi mari, clătinându-şi şoldurile osoase. Ajunse din nou la uşă.
— Cum te cheamă?
— Lam.
— Numele mic?
— Donald.
— Lucrezi la vreo societate de asigurări?
— Nu.
— Atunci, de ce te interesezi de accident?
— Asta am să i-o spun doamnei Jasper.
— Ai vorbit şi cu partea cealaltă?
— Nu.
— Dar cu societatea?
— Aş prefera să comunic toate aceste lucruri doamnei Jasper.
— Ei bine, dânsa preferă să mi le comunici mie.
— Spune-i atunci că dacă se împacă cu modul inechitabil cum s-au aranjat treburile, n-are decât să nu mă primească.
Dacă însă vrea să redeschidă dosarul, ar fi mai bine să stăm puţin de vorbă.
— Ce ştii dumneata despre asta?
— Multe.
Mă examină cu ochii ei negri ca smoala, vârâţi adânc în orbite. Apoi plecă din nou pe coridor, lipsi vreo două minute, reveni şi îmi deschise uşa.
Am intrat.
Femeia încuie uşa după mine.
— Pe unde?
— Pe coridor. Prima uşă pe stânga.
Am pornit de-a lungul coridorului, călcând pe covor, am deschis prima uşă pe stânga şi am intrat într-o cameră de zi.
Femeia aşezată pe scaunul cu rotile era frumoasă. Părul ei avea o culoare caldă, brun-roşcată. Faţa îi era relativ neridată, cu ochi vioi şi inteligenţi. Dacă n-ar fi fost guşa de sub bărbie, i-aş fi dat mult mai puţin.
58
— Bună ziua, domnule Lam. Eu sunt Amelia Jasper.
— Mă bucur să vă cunosc, doamnă Jasper, am spus eu, înclinându-mă. Îmi pare rău că vă deranjez la această oră, duminica, dar vedeţi, e singura zi de care dispun pentru a strânge materialul ce-mi trebuie.
— Şi cu ce vă ocupaţi, vă rog?
— Sunt publicist.
Zâmbetul îi rămase pe buze, dar privirile îşi pierdură
cordialitatea.