— Ai cumva un plic? am întrebat.
În loc de răspuns, scoase toate filmele afară şi-mi dădu plicul gol.
M-am uitat la clişee. Şi acestea erau bune şi clare, format 54
6x9. Se puteau mări bine.
— Frumoasă expunere, am zis.
— Renunţă la aspectele personale, te rog.
— Mă refeream la timpul de expunere.
— Aha!
Am studiat negativele.
— Şi bine făcute.
— De trei ani îmi dau filmele la laboratorul din colţ.
— Acum nu mă mai refeream la filme, ci la liniile dumitale.
Se făcu că vrea să arunce cu o carte în mine, dar nu-şi putu ascunde licărul de încântare din ochi.
— Şi zici că nu-l cunoşti pe Stanwick Carlton? Zâmbi şi clătină din cap:
— Cred că Stanwick nu mă prea înghite. În fond, mă
asociază cu trecutul cam încărcat al Minervei.
— Are aşa ceva?
— Nu vorbi prostii. E un tip gelos, posesiv şi bănuitor.
— Ai putea citi şi restul ziarului.
— De ce?
— Minerva a fost găsită moartă la Kozy Dell, un motel aflat la vreo cincisprezece kilometri afară din oraş. Ea…
Claire Bushnell se repezi la măsuţă, deschise ziarul, aruncând jos paginile de umor şi varietăţi. I-am arătat relatarea despre dubla sinucidere din motel.
În timp ce stătea acolo uluită, sau simulând acest lucru cât putea mai bine, am cules celelalte clişee, le-am vârât în buzunar şi am ieşit, trăgând încet uşa după mine.
Nici măcar nu m-a auzit plecând. Am privit-o ultima oară, în timp ce închideam uşa: stătea în picioare, cu ochii măriţi de groază, şi citea ştirile despre moartea Minervei Carlton.
Liftul nu era la etajul 3 şi nici n-am stat să-l aştept. Am coborât scările în goană, m-am urcat în rabla agenţiei şi am luat-o din loc.
Am oprit ceva mai în josul străzii ca să mă uit la clişee.
Două erau nuduri. În celelalte patru, fetele purtau costume 55
de baie, dar era şi un bărbat cu ele. Minerva Carlton şedea cu capul rezemat de pieptul lui gol. Amândoi păreau fericiţi.
Am pus toate negativele la loc în plic, pe care era scrisă şi comanda: Trei din fiecare, pe hârtie lucioasă.
56
CAPITOLUL 5.
NOTA PERSONALĂ
Am oprit maşina la adresa din Strada Korreander şi am urcat grăbit scările vilei albe de stuc.
O femeie de vreo cincizeci de ani, slabă şi cu înfăţişarea aspră, veni spre uşa de la intrare, cu paşi mari şi greoi. O
puteam vedea prin reţeaua de sârmă a uşii încuiate. Se opri, înaltă şi severă, cercetându-mă cu privirea.
— Ce vinzi?
— Nimic.
— Atunci, ce vrei?
— Să vorbesc cu domnişoara Jasper.
— În ce problemă?
