— Publicist? mă întrebă ea cu răceală.
— Scriu o serie de articole despre asigurări şi modul cum funcţionează societăţile de asigurări. Unul din aspectele pe care le combat este felul cum se încurajează mărturia falsă.
Când se întâmplă vreun accident în care într-una din maşini se află o singură persoană, oricât ar fi ea de onorabilă, iar de partea cealaltă sunt mai mulţi inşi care mint evident, rareori se întâmplă ca societăţile să caute adevărul până la capăt…
— Mie-mi spui? mă întrerupse Amelia Jasper, cu ochii plini de indignare. Niciodată n-am fost umilită mai tare în toată viaţa mea. Presupun că aţi auzit de accidentul meu…
— Numai împrejurările generale. După câte ştiu, eraţi singură.
Ea ezită o clipă, apoi confirmă:
— Da.
— Iar în maşina cealaltă se aflau trei-patru persoane?
— Patru. Nişte mitocani, exact tipul de oameni pe care ţi-i imaginezi denaturând faptele ca să obţină câţiva dolari amărâţi.
— S-a întâmplat la o intersecţie?
— Da. Tocmai intram în intersecţie. Am privit la dreapta şi nu era nimic. M-am uitat repede şi în stânga, presupunând că am prioritate asupra oricărui vehicul din stânga şi că nu va trebui să mă preocup decât de vehiculele din dreapta.
— Ce s-a întâmplat?
— Păi, indivizii ăia nesuferiţi au dat peste mine. Au venit 59
din stânga. Au venit atât de repede, încât au intrat în intersecţie cu mult în urma mea, dar au avut neobrăzarea să
spună agentului societăţii că erau acolo când m-au văzut venind, că aveam o asemenea viteză încât n-am putut opri, şi că i-am tamponat eu pe ei.
— Aşa a fost oare?
— Maşina mea a lovit-o pe a lor, dacă la asta vă referiţi.
— Atunci nu v-au tamponat ei. Dumneavoastră i-aţi tamponat?
— Ei au intrat cu maşina de-a dreptul în faţa mea.
— Înţeleg acum atitudinea societăţii de asigurări.
— Ei bine, eu n-o înţeleg, izbucni ea, şi să nu vă aşteptaţi la cooperare din partea mea dacă începeţi să simpatizaţi cu ăia de la asigurări!
— Nu simpatizez cu ei, încerc doar să aflu ce s-a întâmplat.
Scosesem din buzunar un carnet şi un creion. Acum, fără
a mai deschide carnetul, le-am pus la loc şi m-am înclinat:
— Îmi pare foarte bine de cunoştinţă, doamnă Jasper, şi vă
mulţumesc că m-aţi primit.
— Dar nu v-am spus totul despre accident…
M-am prefăcut stânjenit şi am zis:
— Păi… cred că am înţeles cum stau lucrurile…
Ea continuă, iritată:
— Numai pentru că ceilalţi erau patru, adoptaţi punctul de vedere că eu aş fi fost vinovată.
— Nicidecum. Pur şi simplu nu consider cazul dumneavoastră interesant pentru revista la care vreau să
colaborez.
— De ce?
— Ceea ce vreau eu să arăt este pericolul soluţiilor de compromis, când partea asigurată are dreptate, dar societatea consideră că susţinerea cazului ar cere prea mult efort. Ca atare, permite părţii celeilalte să depună mărturii mincinoase şi…
60
— Păi tocmai asta s-a întâmplat şi cu mine!
Am şovăit:
— Aţi fost rănită grav?
— Da, la şoldul stâng.
