În timp ce-i vorbise, patronul o condusese, ţinând-o de cot cu respectuoasă curtoazie, până în hol, în afara barului. Mai mult nu era obligat să asculte. Se înclină, zâmbi, se întoarse pe călcâie şi ieşi repede.
Pentru moment, ea rămase în holul hotelului, nehotărâtă
şi furioasă.
Zgomotul vocilor mă făcuse să-mi ridic ochii de pe ziarul pe care-l citeam. Privirea ei mânioasă, cercetătoare, se îndreptă în direcţia mea.
Am încercat să mă întorc la ziarul meu, dar era prea târziu. Privirea ei se întâlni cu a mea, îndelung, apoi fata îmi întoarse spatele.
Chipul ei deveni gânditor.
Mi-am împăturit ziarul.
Fata se aşeză într-unul din fotoliile ce se aflau în faţa mea şi, ştiind că va începe să mă cântărească până în cele mai mici amănunte, m-am apucat să studiez foarte absorbit foaia de ziar pe care o aveam sub ochi, până ce-am simţit că ochii mari şi căprui priviseră tot ceea ce era de privit, apoi am lăsat ziarul din mână. Îşi feri repede privirea şi-şi puse un picior peste celălalt.
La rândul meu, am apreciat din priviri tot ceea ce îmi permitea situaţia.
Dintr-odată, fata îşi întoarse ochii spre mine, ridică bărbia şi surâse. Avea un surâs plăcut, care dezvăluia o dantură
frumoasă.
— Hello, cavalerule.
— Hello, i-am răspuns cu un zâmbet.
— Drept să-ţi spun, stam şi chibzuiam dacă e mai bine să
las să-mi cadă batista ori să mă ridic şi să-mi uit geanta pe fotoliu, sau să te întreb cât e ceasul, dar am respins toate şiretlicurile astea. Mie nu-mi place s-o iau pe ocolite.
— Aşadar, vrei să intri la bar?
— Da.
5
— De ce?
— Poate că mi-e sete.
— Poate.
— Poate îmi plac ochii dumitale.
— Ce drăguţ!
Îşi deschise poşeta, scoase o hârtie de douăzeci de dolari şi spuse:
— Bineînţeles că am de gând să finanţez eu expediţia.
— O să coste chiar atât de scump?
— Nu ştiu.
— Vom vorbi mai târziu despre asta, am zis eu, sculându-mă şi oferindu-i braţul.
— Crezi că o să fie greu?
— Nu cred.
Ne întoarserăm la bar. Patronul ne aştepta după uşă.
— Ce-ţi veni, domnule, să-i spui surorii mele că n-are voie să intre aici? l-am întrebat eu.
— Scuzaţi-mă, dar aşa e obiceiul, regulamentul şi legea.
Femeile singure nu au acces.
— Pardon, n-am ştiut. O rugasem să mă aştepte aici.
Se înclină ţeapăn şi ne însoţi până la o masă, apoi se îndepărtă şi-i spuse ceva barmanului, care trimise un chelner să ia comanda.
— Un Martini sec, ceru ea.
— Şi mie la fel.
Chelnerul făcu o plecăciune şi se retrase.
— Eşti foarte amabil, spuse fata, privindu-mă peste masă.
