Am stins lumina. Lucille îşi aprinse o ţigară, apoi îmi spuse:
— Cred că am nevoie de aer.
— Să deschid uşa.
— Nu, vreau să ies puţin afară, la aer.
19
— Merg cu tine.
— Nu, nu, rămâi aici. Mi-e rău şi o să fac lucruri neatrăgătoare. Spune-mi, Donald, cum ne-ai înscris aici?
— Tu ce crezi?
— Vreau să ştiu precis.
— Ca soţ şi soţie. Crezi că altfel ne-ar fi dat camera?
— Nu-i aşa că sunt îngrozitoare?
— Da’ de unde, eşti drăguţă.
— Aşteaptă aici, Donald. Am nişte şerveţele de hârtie în maşină. Unde e cheia?
I-am dat-o.
— Maşina e încuiată, dragă.
— Îmi pare bine că am vomitat. Mâine o să mă simt mai uşurată. Ţie cum îţi e?
— Mi-e foarte bine.
— N-ar trebui să facem asta.
— Ce anume?
— Să rămânem aici.
— Dar nu rămânem aici. Nu-ţi aduci aminte că am pornit cu maşina spre sora ta? Şi că o să mă aducă înapoi cumnatul tău? Ne-am oprit doar pentru că voiai să mergi la toaletă.
— Aha, făcu ea, cu o vagă licărire în ochi.
Apoi ieşi.
M-am dus la fereastră, am ridicat storul şi m-am aşezat în aşa fel încât să pot vedea maşina.
Nu se întâmplă nimic. Lucille nu se apropiase de maşină, ci se plimba printre căsuţe, respirând aerul curat. Trecură
zece minute şi ea nu se întorsese încă.
După douăzeci de minute am ieşit s-o caut. Motelul era la marginea oraşului, înconjurat de terenuri virane. Aleea aşternută cu pietriş bătea în roşu, sub lumina firmei de neon. Pe şosea treceau în viteză numeroase maşini.
Am ocolit motelul. Cele mai multe căsuţe erau cufundate în tăcere şi întuneric. Una din camerele situate în faţă
20
adăpostea două perechi petrecăreţe şi, din când în când, se auzeau de acolo hohote de râs. O voce de bărbat povestea ceva ce stârnea mare veselie.
O pereche căsătorită, cu automobil înregistrat în statul Iowa, se certa într-o altă cameră. Nu puteam prinde toate cuvintele. Era ceva în legătură cu comportarea bărbatului faţă de fiica lui vitregă. Femeia vorbea pe un ton ascuţit, de parcă s-ar fi temut să nu se întâmple ceva înainte de a putea termina ce voia să spună. În cele câteva clipe cât m-am aflat în apropiere, auzisem destul pentru a înţelege că bărbatul n-o iubise niciodată pe Rose, că se purtase urât cu ea de la început şi că o făcuse să simtă că e nedorită; că Rose era timidă şi sensibilă şi că era firesc să-i displacă un asemenea tratament; că trebuia să-i ceară fetei scuze şi că era un om de nimic; că era un egoist cicălitor şi că nu semăna deloc cu primul ei soţ: că Rose îşi iubise şi îşi stimase foarte mult tatăl, deoarece acesta fusese un adevărat domn, atent şi curtenitor, în timp ce, acum, nu i se putea imputa că era decepţionată şi…
Restul l-am pierdut.
În tot motelul, nici urmă de Lucille Hart. Dintr-o cameră se auzea tare un radio portativ.
Am încercat la maşină. Uşile erau încuiate.
Am înconjurat căsuţele pe la spate dar Lucille nicăieri. S-ar fi putut să fie întinsă pe jos pe undeva, jucând eventual o nouă scenă din micul ei spectacol de beţie simulată. Am dat deci un ocol larg şi prin terenurile virane. Lucille dispăruse.
Tocmai când porneam înapoi, am auzit o pocnitură ce aducea cu un rateu de motor. M-am oprit să ascult. Urmară
altele două, care puteau fi rateurile unui camion. În împrejurimi însă nu se vedea niciunul.
M-am întors în camera închiriată şi am cercetat locul.
Lucille lăsase un pachet de ţigări şi un plic de chibrituri.
Plicul provenea de la barul de noapte Cabanita. L-am băgat 21
