— Vai! Nu-mi închipuiam să fie aşa de târziu. Ce repede trece timpul!
— Într-adevăr.
— Uite ce e, zise ea, eşti ceva mai treaz decât mine, nu?
Am privit-o fix.
— Suntem cam la fel.
— Ea chicoti din nou.
16
— Ba ai să conduci tu. Mergem până la soră-mea acasă şi de acolo ne aduce cumnatul meu.
— Crezi c-o să-i plac cumnatului tău?
Îşi pungi buzele:
— Nu contează.
— Cum îl cheamă? am întrebat.
— Dover Fulton.
— Zici că n-o să-i fiu pe plac?
— Cred că nu. Se place pe sine. Vrei, nu?
— Ce?
— Să conduci tu.
— OK. Unde stai?
— La San Robles.
— E cam departe.
— Nu prea. Ascultă, Donald, nu vrei să achit eu nota?
— Nu. Eşti invitata mea.
— Ba tu eşti invitatul meu.
— Rămâne cum am zis.
Am chemat chelnerul şi am făcut plata. Am mers pe jos până la locul de parcaj. Lucille îmi dădu tichetul. L-am însoţit pe paznicul parcajului până la maşină şi am examinat permisul de circulaţie prins la volan. Purta numele lui Dover Fulton, Orange Avenue nr. 6 285, San Robles.
Deocamdată, totul se potrivea. Asta mă cam intriga.
Conform schemei, maşina ar fi trebuit să fie furată.
Am scos automobilul din locul de parcaj şi i-am deschis Lucillei portiera.
Treaba nu-mi plăcea. Aveam nevoie de un martor. Am oprit la o staţie de benzină şi am cerut să fie umflate cauciucurile din spate. M-am dus cu distribuitorul în spatele maşinii, i-am strecurat în palmă doi dolari şi am spus tare:
— Treci tu la volan, Lucille. Dacă spui că e maşina surorii tale, aş prefera s-o conduci tu.
Clătină din cap, apoi îşi lăsă bărbia în piept.
— N-ai nimic. Nu eşti prea ameţită, aşa că poţi să conduci.
17
— Sigur că nu-s, dar nu conduc.
Benzină n-am mai luat. Distribuitorul îşi va aminti de mine şi de discuţie. I-am făcut cu ochiul şi am adăugat:
— Bine, dacă insişti am să conduc eu, dar ţine cont că
protestez.
— OK.
— E maşina cumnatului tău?
— Maşina soră-mii. Dover a vrut să fie trecută pe numele lui. Îi place să-şi dea aere. Altfel nici n-ar concepe. Dar e plătită cu banii soră-mii. Dover Fulton, pfui! exclamă ea pe un ton de dezgust.
