Trecurăm pe lângă masa unde se aflau comerciantul şi fata cu ochii cenuşii. Aceasta ne aruncă o privire, cercetându-ne în treacăt, apoi deodată se uită fix la mine.
Partenerul ei continua să vorbească.
În tot acest timp, Lucille nu arătă nici cel mai mic interes.
Afară, în stradă, i-am spus:
— Ei, Lucille, petrecere frumoasă!
Ea răspunse impulsiv:
— Să mergem într-un local unde putem găsi o băutură
adevărată. Îmi simt gura ca un shaker de cocteil a doua zi după întrebuinţare.
Am avut o clipă de şovăire.
Lucille mă luă de braţ.
— Eşti invitatul meu, ştii doar asta.
12
— Ai să-mi spui totul despre decepţia ta?
— Toate amănuntele. N-am să-ţi ascund nimic. O să fiu ca fata din „O mie şi una de nopţi”, care spunea poveşti ca să-şi distreze domnul şi stăpânul. Mi-am ieşit din fire, nu mi-am ţinut gura şi te-am făcut detectiv de duzină, rănindu-ţi astfel mândria profesională. Dar îmi trebuie un însoţitor şi, dacă te las să pleci, celălalt ar putea fi groaznic. Eşti simpatic. Numai calitatea ta de detectiv are un iz cam neplăcut. Am să-ţi povestesc totul despre deziluzia mea sentimentală. Vrei versiunea intimă, picantă a acestui episod romantic, sau ai prefera motivul psihologic al reacţiei.
— Motivul psihologic.
— Doamne sfinte, dar eşti într-adevăr aparte! exclamă ea.
— Nu eu. Tu eşti aparte. Adu-ţi aminte, era vorba de distracţie. Voiam să merg la cinema, aşa că-mi trebuie o compensaţie.
— În orice caz, va fi mai romantic. Şi nu va trebui să trimit textul spre aprobare oficiului de cenzură cinematografică.
Filmul ar fi trebuit să treacă pe-acolo.
Merserăm o bucată de drum până la alt cocteil-bar. Aici cocteilurile conţineau într-adevăr alcool. Lucille îşi exploată
imaginaţia, servindu-mi o poveste sumbru-romanţioasă.
Amănuntele nu se potriveau chiar peste tot, dar se strădui să-mi dea a înţelege că atunci când se apuca de aşa ceva, apoi mergea până la capăt.
Era o fată nostimă, cu corp drăguţ şi ochi minunaţi, iar după al doilea cocteil, mi-am dat seama că urmărea un plan.
Apoi ne-am dus să cinăm. Lucille mai voia cocteiluri. Apoi ceru scotch cu sifon.
Când se duse la toaletă, am observat că îi strecoară
chelnerului o bancnotă în timp ce-i spune ceva.
Am chemat chelnerul la masa noastră.
— Ce voia doamna?
Făcu o mutră nevinovată:
— Nimic.
13
— Ţi-a dat cinci dolari. Pentru ce?
Tuşi încurcat.
Am scos portofelul şi i-am întins zece dolari.
Chelnerul rânji:
— Zicea că de câte ori va comanda scotch cu sifon, să-i aduc sirop.
I-am dat bancnota:
— Acelaşi lucru.
— Adică şi pentru dumneavoastră?
— Da.
