în buzunar. Am ridicat pachetul de ţigări. Era aproape plin.
Învelişul de celofan fusese desfăcut în partea de sus şi o bucăţică de hârtie albă fusese introdusă sub celofan. Am desfăcut-o. Era ruptă dintr-un meniu; pe verso cineva scrisese cu creionul: Motelul Kozy Dell, Valley Boulevard.
Atât. Am pus în buzunar ţigările şi bucata de hârtie. Am privit apoi în jur. Nimic altceva.
Am şters cu grijă amprentele de pe clanţe şi alte obiecte pe care pusesem mâna. Baia nu mă interesa. Acolo erau numai amprentele Lucillei. S-ar fi putut să am nevoie de ele. Am şters apoi şi cheia, am băgat-o în broască pe dinăuntru, am învelit clanţa cu batista şi am închis uşa. Amprentele de pe volan nu le puteam şterge căci maşina era încuiată.
Radioul din camera apropiată continua să urle.
Am ocolit biroul şi am ieşit în şosea. N-am încercat să
opresc vreo maşină. Mă ţineam cât se poate mai la margine, ca să nu fiu prea vizibil în lumina farurilor.
Am ajuns la un mic restaurant care era încă deschis şi am găsit un telefon public. Am introdus o monedă de cinci cenţi şi am format numărul Berthei Cool. Trecură câteva minute până să-mi răspundă.
— Ei, se răsti ea vădit supărată, ce s-a-ntâmplat?
— Sunt eu, Donald. Vino să mă iei.
— Dă-o naibii de treabă. Să te iau? Eşti un…
— Ar putea fi ceva important. Sunt pe Valley Boulevard, la un mic restaurant de lângă şosea. Nu vreau să fiu văzut aici.
Am să te aştept în faţă. Vino cât de repede poţi.
— Pe toţi dracii! urlă Bertha. Ia un taxi!
— Dacă iau un taxi, şoferul o să mă ţină minte şi o să-mi vezi numele în ziare.
— N-ai decât, pe mine mă doare-n cot, răcni ea la telefon.
— N-o să fie bine pentru reputaţia firmei.
— La dracu’ cu reputaţia! Ce-i aia reputaţie? E vorba doar de spusele unor nătărăi…
— Şi s-ar putea să pierdem parale, am adăugat eu.
22
Bertha tăcu, de parcă i-aş fi astupat gura cu palma.
Trecură trei-patru secunde fără să zică nimic. Ştiam că e încă la telefon, deoarece îi auzeam respiraţia gâfâită. În focul indignării îşi consumase toată rezerva de oxigen şi acum sufla de parcă ar fi urcat în goană scările.
— Ei? am întrebat.
— S-a făcut, scumpule. Unde vine asta?
Când i-am spus, avu o nouă izbucnire de furie, aşa că m-am grăbit să închid.
23
CAPITOLUL 3.
FOARTE ISTEŢ SAU FOARTE PROST
Trecu o bună jumătate de oră până la apariţia Berthei şi, când în sfârşit se ivi, era furioasă foc.
Opri maşina cu un scrâşnet de frâne. Am trecut prin spate, m-am apropiat pe partea dreaptă, am deschis portiera şi m-am aşezat lângă ea.
Bertha îşi ţinea bărbia împinsă înainte, ca prova unui vas de război. Ochişorii ei ca nişte mărgele aruncau fulgere de mânie.
— În ce dracu’ te-ai mai băgat?
— Habar n-am.
— Chiar că e momentul potrivit să începi să descoperi.
— Nu-i aşa?
Acceleră brusc, goni năprasnic până la prima intersecţie, aşteptă un moment favorabil şi întoarse, scoţând un geamăt din pneurile chinuite.
— Frumoasă vreme pentru această epocă a anului, am îndrăznit eu.
— Du-te dracului! fu răspunsul.
Ne continuarăm drumul în tăcere.
După un timp, curiozitatea învinse.
