— Ei bine, spune-mi ce s-a întâmplat. Despre ce-i vorba?
24
— S-o luăm de la început. Îţi aminteşti că după-masă
plecasem să filez pe cineva…
— Desigur. Trebuia să aflăm identitatea unui bărbat care vinde acţiuni. Ai avut necazuri?
— Da’ de unde! Totul mergea de parc-ar fi fost aranjat dinadins. L-am „cules” de unde presupuneam că se află şi l-am urmărit fără nicio dificultate. A mers întins la hotelul Westchester Arms, s-a dus la biroul recepţionistului şi şi-a luat cheia. M-am interesat cu discreţie, am aflat că se numeşte Thomas Durham şi că locuia la hotel de două zile.
Nimeni nu ştie precis cu ce se ocupă. Cum la şase se schimba personalul, m-am gândit să aştept schimbul următor ca să mai obţinem ceva informaţii. Era o chestie de vreo jumătate de oră.
— La naiba! Nu-mi spune toate amănuntele plictisitoare.
Mi-am tocit fundul prin holuri de hotel aşteptând să vină
schimbul de noapte. Dacă te afli la ananghie, înseamnă că e o femeie la mijloc. Cine-i tipa?
— Nu ştiu precis.
— Vreo altă afurisită de roşcată, bănuiesc. Se pare că nu te poţi dezbăra de ele.
— Asta are părul mătăsos, de culoarea caramelei cu lapte…
— Dumnezeule mare, dacă mă mai încurc vreodată cu un asociat, am să iau unul de peste şaizeci de ani, care…
— N-o să faci treabă grozavă, Bertha. Tipii de şaizeci de ani sunt foarte emotivi. O fată bine făcută îi lasă praf şi…
— Atunci, peste şaptezeci, se corectă Bertha.
— Nici asta nu-i o soluţie. O puştoaică nostimă le-ar aminti de primul lor amor. Mai bine peste optzeci de ani, dar la vârsta asta nu mai văd prea bine.
— Asta-i culmea! întotdeauna apare câte o blestemată de muiere care să-mi încurce iţele. Hai, spune-mi ce-i cu cocota? Ce-a făcut?
— Am să revin la cazul Tom Durham, deoarece nu cred că
25
aşteptarea mea la hotel s-a datorat unui simplu accident.
— Cum adică accident? spuse Bertha.
Şi deodată schimbă tonul:
— Să-l ia dracu’ pe ăla din faţă, de ce n-o fi punând fază
mică? Hei, idiotule!
Şi apăsă enervată pe butonul ce aprindea farurile puternice ale automobilului agenţiei.
Celălalt conducător nici nu se gândi să schimbe faza.
Bertha Cool coborî fereastra din stânga şi, trecând pe lângă
el, îl făcu cum îi venea la gură. Apoi ridică fereastra la loc.
— Ia spune, de ce vorbeşti pe ocolite? mă întrebă.
— Şedeam la hotel când s-a ivit o fată care zicea că o cheamă Lucille Hart. Spunea că venise cu maşina soră-sii, dar maşina era înscrisă pe numele cumnatului ei, după cât se vede un individ care face pe importantul în familie.
— Aşa sunt soţii, totdeauna îşi dau importanţă. Şi ce s-a întâmplat?
— Când am plecat de la ultimul local, unde cinasem şi băusem, automobilul era parcat, întâmplător, foarte aproape.
Bertha mormăi ceva.
— Iar fata dispăruse de vreo douăzeci de minute.
Am observat că Bertha era gata să explodeze, aşa că m-am grăbit să continui:
— Şi-aşa, dintr-una într-alta…
— Ce naiba, izbucni Bertha, mai cunosc şi eu lucrurile astea. Doar n-ai să împingi treaba prea departe în holuri de hotel şi restaurante. Pe dracu’, acolo începi, că un început tot trebuie să fie, după cum trebuie să fie şi un sfârşit. Mie spune-mi ce dracu’ s-a întâmplat pe la mijloc.
— Am plecat pe şoseaua asta. Trebuia s-o duc acasă, de unde cumnatul ei ne-ar fi adus din nou în oraş, luând apoi maşina cu el.
— Hm! făcu Bertha.
