— Nu în zece. În douăzeci.
— OK., în douăzeci. Exact cât îi trebuia ca să cheme prin telefon o damă şi s-o asmuţă asupra ta. Ascultă-mă pe mine, a fost de ajuns să-ţi arunce o privire ca să-şi dea seama că o fustă te dă gata. Iar ea urma să oprească maşina la un motel şi să te anunţe că-i e rău. Cerule!
N-am mai zis nimic. Nu mai aveam ce să zic.
Bertha o luă pe Strada nr. 7 şi opri maşina în faţa hotelului Westchester Arms.
— Nu staţiona aici, i-am spus eu. Trage ceva mai în josul străzii şi parchează. Vin şi eu când termin.
— Pe naiba ai să vii! izbucni Bertha. Mă duc acasă să mai dorm puţin. Asta e treaba ta. Am venit şi te-am luat, că nu puteai folosi taxiul. Aici însă poţi să iei un taxi dacă vrei să
pleci. Şi nu uita să-l treci la cheltuieli de serviciu, ca să-l reţin clientei.
Am închis portiera. Bertha porni în viteză, lăsând în urmă
o dâră de gaze de eşapament.
Am intrat la hotel.
În hol se aflau câteva persoane. M-am uitat peste tot şi m-am asigurat că Durham nu se află acolo. Apoi l-am căutat la cocteil-bar. Nu era nici aici. Am chemat atunci centrala telefonică a hotelului:
— Caut pe un oarecare Jerome K. Durham din Massachusetts. E înregistrat la dumneavoastră?
Centralista întârzie puţin cu răspunsul, cam cât i-ar fi trebuit să răsfoiască nişte liste, apoi zise:
— Nu, nu e aici.
— Ciudat, sunteţi sigură?
— Da.
— N-aveţi nicio persoană cu numele de Durham? am 31
insistat.
— În prezent, nu. Am avut, timp de câteva zile, pe Thomas B. Durham, dar a plecat acum vreo oră.
— Mulţumesc. Asta-i tot ce voiam să ştiu.
M-am dus să mă informez cu discreţie pe la băieţii de serviciu, şi la portar. Durham într-adevăr plecase. Avea o valiză, o servietă şi un cufăr cu două încuietori de alamă.
Băiatul îi scosese bagajele la intrare. Portarul şi le amintea bine. Apoi dăduse ajutor unor clienţi să se urce în taxiuri, iar când se întorsese ca să vadă dacă Durham n-avea nevoie şi el de o maşină, bagajele nu mai erau acolo.
Portarul era sigur că Durham nu luase un taxi. I-am sugerat că ar fi putut pleca cu o maşină particulară. Credea că nu. L-am întrebat atunci unde ar fi putut să dispară.
Portarul zâmbi şi se scărpină în cap.
Uşa cocteil-barului se afla la câţiva paşi de intrare, dar mă
îndoiam că patronului i-ar place întrebările mele. Şi nici nu-mi imaginam că l-ar fi lăsat pe Durham să intre acolo târând după el o servietă, o valiză şi un cufăr.
Cu alte cuvinte, Tom Durham dispăruse fără urmă. Ori el era mai deştept decât îl bănuiam, ori eu fusesem mai nătâng chiar decât îşi închipuia Bertha. Aş fi putut să jur că habar n-avea de prezenţa mea la hotel.
M-am uitat la ceas. Era târziu, dar mai exista o posibilitate de explorat.
M-am dus la cabina telefonică, am făcut rost de o carte interurbană, am căutat la San Robles şi, urmărind numele, am dat până la urmă de Dover Fulton, domiciliat în Orange Avenue nr. 6285. Devenea clar că o bună parte din toată
povestea era adevărată.
Am format numărul lui Fulton. După câteva clipe operatoarea îmi spuse să introduc douăzeci de cenţi pentru o convorbire de trei minute. Am introdus banii şi îmi răspunse o voce somnoroasă de femeie.
— Îmi pare rău că vă deranjez la ora asta, dar e foarte 32
important să vorbesc cu domnul Dover Fulton. E acasă, vă
rog?
— Nu, acuma nu e. A fost reţinut în oraş. Îl aştept dintr-o clipă într-alta.
— I-aş putea lăsa un mesaj?
— Da.
— Vorbesc cu doamna Fulton?
— Exact.
— Vă rog să-mi iertaţi întrebarea, doamnă, aveţi cumva o soră?
