— Exact. Pe mine!
Am pus receptorul în furcă şi am plecat la agenţie. Am semnat în registrul ţinut de portar şi am luat liftul până la etajul nostru. Am ajuns astfel în faţa uşii cu geam mai pe care sta scris Cool şi Lam. Iar mai jos, în colţul din stângă: Detectivi.
Am intrat, am trecut prin biroul meu şi am ajuns în cel al Berthei. Fiecare mobilă trăda personalitatea Berthei Cool, de la scaunul pivotant care scârţâia, din spatele biroului, până
la sertarul cu bani din dreapta, care se încuia cu o cheie specială. N-avea încredere nici în secretară, nici în portar, ba nici chiar în asociatul ei.
M-am aşezat în scaunul pivotant al Berthei.
Părea să fi fost construit anume ca să scârţâie, un scârţâit 38
care, oricum m-aş fi mişcat, venea din acelaşi loc.
Am ridicat mapa. Nota se afla acolo. Am studiat-o. Adresa era: Veronica Way nr. 1624.
Dedesubt, Bertha notase cu scrisul ei viguros, masculin: Mătuşa de filat.
Apoi Bertha tăiase cuvântul mătuşa şi scrisese în loc de el
agent de bursă. Dedesubt, începuse să mâzgălească hârtia, desigur în timp ce vorbea cu Claire Bushnell. Scrisese pe urmă în litere o sută de dolari. Apoi, în cifre, 100,00. Mai scrisese o sută de dolari de câteva ori, apoi tăiase totul şi scrisese o sută cincizeci de dolari. Adăugase crede că agentul ar putea fi prietenul mătuşii – vede motiv de alarmă – ne ascunde ceva – îl vrea pe Donald.
Apoi din nou mâzgălituri şi cifre 175,00, după care cuvintele Donald personal. Iar mâzgălituri, apoi cuvintele
Adresa mătuşii: Strada Korreander nr. 226. Din nou mâzgălituri, după care scrisese următoarele: Numele mătuşii: Amelia Jasper. Omul care încearcă s-o escrocheze: 35 ani, bine îmbrăcat, voinic, costume la două rânduri, mai ales gri; brunet, cu trăsături prelungi; râs nervos, fumează cu un ţigaret de ivoriu, lung şi încrustat, ţigară după ţigară. Profil plăcut, dar când râde gura arată cruzime. Râs dur. Profil frumos.
Urmau alte câteva mâzgălituri, după care Bertha, aşa în treacăt, notase lucrurile pe care de trei ani încercam să i le subliniez: o descriere precisă a omului ce trebuia filat: înălţimea: 1,80 m.; greutatea: 88 kg.; brunet; ochi cenuşii.
Bertha mai scrisese o dată o sută şaptezeci şi cinci de dolari, apoi tăiase, scrisese două sute de dolari, din nou câteva mâzgălituri, după care: Tipul are întâlnire la 4 p.m. Îl va fila Donald, care îl va lua în primire din Strada Korreander, nr. 226.
Mai jos, scrise energic, apăreau cuvintele care, după
Bertha, puneau capăt întrevederii: Primit cec pentru 200,00
dolari.
Totul era scris pe trei coli de hârtie, prinse cu o clamă şi 39
băgate apoi sub mapă. Bertha avea de gând să alcătuiască o fişă completă pentru dosar, dar cum clienta venise chiar sâmbătă înainte de prânz, nu mai avusese timp să dicteze nota.
De acolo preluasem eu cazul. Bertha mă chemase şi apoi plecasem în Strada Korreander, la numărul 226, unde se afla o vilişoară frumoasă construită în stuc.
Aşteptasem afară şi tipul sosise foarte punctual. Conform descrierii, fuma o ţigară în ţigaret şi purta un costum gri cu dunguliţe albastre, la două rânduri, bine croit. Rămăsese înăuntru aproximativ o oră şi zece minute.
La plecare m-am luat după el cu maşina, menţinându-mă
în unghiul mort unde nu mă putea observa prin oglinda retrovizoare, notându-mi numărul automobilului, rămânând mai în urmă când ştiam că nu-l pot pierde din ochi şi apropiindu-mă apoi din nou. Nu dăduse niciun semn că l-ar fi interesat ce se petrece în spatele lui.
Şi totuşi, omul dispăruse din hotel în noaptea aceea, după
ce îl filasem până acolo. Trebuie să fi fost mai deştept decât îl crezusem, trebuie să fi ştiut că e urmărit. Deocamdată, nu puteam găsi nicio altă explicaţie, iar cea pe care o aveam mă
necăjea, îmi rănea amorul propriu, adică ceea ce Bertha ar fi numit afurisita mea îngâmfare. Mă crezusem întotdeauna capabil să descopăr dacă cineva urmărit îşi dă sau nu seama de acest lucru.
M-am hotărât să fiu mult mai prudent cu domnul Thomas Durham pe viitor – în eventualitatea că va mai exista vreun viitor.
Era tipic pentru mentalitatea Berthei că ridicase onorariul cu o sută de dolari în timp ce discuta cu clienta, iar cele trei foi de hârtie reprezentau o fişă clinică a acestei mentalităţi; în schimb, nu se interesase dacă clienta avea telefon şi nici nu întrebase măcar câteva date despre trecutul clientei. Primise două sute de dolari, şi cu asta basta.
Am căutat la Bushnell în cartea de telefon, dar n-am găsit 40
nimic. Am întrebat la Informaţii, dar telefonista fie că nu voia, fie că nu putea să mă lămurească, astfel că am coborât la garaj şi am scos vechea noastră. maşină „Nr. 2”.
„Nr. 1” era un automobil nou, şi Bertha se aranja de regulă
să-l folosească ea. „Nr. 2” era o rablă mică, diformă dar încă
în putere, care îşi uzase multe piese în slujba intereselor agenţiei. Urmărise alte maşini pe zeci de mii de kilometri, filând bărbaţi care încercau să explice amantelor că soţiile nu-i înţeleg, şi îşi tocise pneurile alergând după martori şi căutând dovezi în diverse cazuri de crimă.
Am aprins motorul şi am aşteptat să se încălzească, apoi am pornit în viteză şi m-am îndreptat spre casa în care locuia Claire Bushnell.
La nr. 1624 pe Veronica Way se afla un bloc. Privind tabelul de la intrare, am văzut numele Claire Bushnell, decupat dintr-o carte de vizită şi prins deasupra butonului de sonerie.
Am apăsat pe buton.
Niciun răspuns.
Era duminică şi ar fi putut să se afle prin vecini sau la plimbare. După numele tăiat din cartea de vizită se putea deduce că e nemăritată, astfel că m-am hotărât să fiu mai puţin ceremonios. M-am jucat puţin cu butonul, o apăsare lungă, două scurte, una lungă, una scurtă, din nou una lungă şi apoi trei scurte. Jocul meu dădu rezultate. Buzerul îmi semnală că uşa e deschisă. M-am uitat la număr, am văzut că era vorba de apartamentul 319 şi am intrat în bloc.
Era o zi încântătoare, senină şi însorită, iar văzduhul avea o prospeţime cât pe ce să mă facă, la un moment dat, s-o iau razna pe şosea, să trag sub nişte copaci şi să mă uit la zbenguiala păsărelelor. În bloc era un aer închis şi îmbâcsit, iar după lumina vie de afară, cu greu puteam distinge obiectele din hol. Probabil că proprietarul voia să
