— Pică bine. Am plecat. Tocmai trebuia să mă duc cu nevasta şi copilul la plajă şi s-au necăjit tare când le-am telefonat că m-aţi pus de planton aici.
— O.K. du-te şi împacă-i, îl îndemnă Sellers şi mă duse la maşina poliţiei.
De data aceasta ne oprirăm la un parcaj.
Sellers se adresă supraveghetorului:
— Dover Fulton are aici un loc plătit cu luna, nu?
— Da.
— I-ai văzut maşina aici noaptea trecută?
— A fost, ieri după-masă. Ştiţi, îmi pare rău de el. Nici nu m-aş fi gândit la aşa ceva.
Sellers nu dădu nicio atenţie spuselor lui.
— Ce s-a întâmplat cu maşina? Cine a luat-o? Fulton?
Omul clătină din cap.
— Vino încoace şi uită-te la dumnealui. Coboară, Lam.
Am coborât din automobil.
Omul clătină din cap.
— Ce s-a întâmplat cu maşina lui Fulton? Eliberai chitanţe pentru ea?
— Nu, pentru abonaţi nu. Îi cunoaştem. Au locuri rezervate şi pot veni sau pleca oricând doresc. De regulă, îşi ţin maşinile încuiate. Nu ştiu dacă a lui Fulton era încuiată
87
sau nu. În orice caz, a luat-o dama.
— Care damă? întrebă Sellers, surprins.
— Cea care a fost găsită cu el, presupun.
— Cum arăta?
— Nu ştiu. N-am observat-o prea bine. Una mărunţică… A venit de parcă ştia perfect drumul… Avea, evident, cheile maşinii. Am văzut-o urcându-se. După gesturile pe care le făcea lângă portieră, am dedus că avea cheile.
— N-ai întrebat-o nimic?
Omul rânji, apoi clătină din cap:
— Nu facem asta cu clienţii permanenţi. În niciun caz cu un tip ca Dover Fulton. Dacă şi-a trimis dama după maşină, n-avea rost s-o mai iau la întrebări, mai ales dacă-i dăduse şi cheile.
— De unde ştii că nu voia să fure maşina?
— Nu se întâmplă asta. Nu aici. Şi-apoi, ştiam că e în regulă. Avea o carte de vizită a lui Fulton cu un „OK.”
mâzgălit pe ea.
— De unde ştii?
— Mi-a dat-o la plecare. N-aş fi oprit-o, oricum, dar mi-a făcut semn cu ea.
— S-o vedem.
— Nu ştiu unde am pus-o. Ştiam că e-n regulă. Staţi puţin, cred că am băgat-o în sertar. Da, chiar aşa, îmi aduc aminte.
Se duse la birou, deschise sertarul şi scoase la iveală, de sub greutatea pusă peste bani, cartea de vizită a lui Fulton.
Pe verso era scris „OK.”.
Sellers îl privi compătimitor.
— E scrisul lui Fulton?
— Cred că da. E cartea lui de vizită.
— O carte de vizită! Probabil că le împarte cu duzinile.
Omul zâmbi:
— Ar fi trebuit să-i vedeţi păpuşa.