— Cine e?
— Donald Lam, detectiv.
— Ce vrea?
— El nu vrea nimic, eu vreau.
— Dumneata ce vrei?
— Vreau să aflu totul despre el.
— Întreabă-i pe alţii.
— De ce nu ne prezinţi? l-am întrebat pe sergent.
— Stanwick Carlton, zise necunoscutul către mine.
— O, am făcut eu.
Sellers se instală în cel mai confortabil scaun din încăpere.
I-am întins mâna lui Carlton, spunându-i:
— Mă bucur să te cunosc, domnule Carlton.
— Cum ziceai că te cheamă?
— Donald Lam.
Ne strânserăm mâinile.
Carlton zise:
— Ia loc, Lam, să bem ceva. Tot n-avem altceva mai bun de 82
făcut. Băieţii sunt amabili cu mine. Mi-au spus că pot face ce vreau, că pot să mă duc unde vreau, numai să nu plec din oraş. Ori de câte ori ies din hotelul ăsta afurisit, se ia un copoi după mine.
— Nici nu ştii ce noroc ai, remarcă Sellers.
— S-ar putea să ai dreptate, dar nu m-ar deranja mai puţin noroc din ăsta, cum îi zici dumneata.
— Te-ai putea afla după gratii.
— Pentru ce?
Sellers nu putu găsi un răspuns.
— Am devenit un obiect de curiozitate morbidă, ne informă
Carlton. Sunt soţul unei târfe, al unei târfe care s-a încurcat în iţele propriei sale aventuri amoroase şi a dat ortu’ popii.
Eşti însurat, Lam?
— Nu.
— Bea ceva, atunci. Şi nu te însura. Te ataşezi de câte una, ţii la ea ca la ochii din cap, şi afli deodată c-a fost ucisă
la un motel. Ia ceva. Ce preferi? Bourbon? Scotch cu sifon?
Whisky cu sirop?…
— Scotch cu sifon, am răspuns.
Carlton se duse spre masa de toaletă, spunându-i lui Sellers:
— Dumneata nu poţi să bei, eşti în serviciu. Ce să-ţi fac, ghinion!
Turnă băutura în pahare cu o mână nesigură şi zise:
— Oricum, tipu-i civilizat, bea scotch cu sifon.
— L-ai fi putut angaja ca să-ţi fileze soţia, observă Sellers.
— Ai dreptate. Sigur c-aş fi putut. Şi câte mai pot face!
Suntem la etajul 11. Mi-aş putea face de pildă o paraşută
dintr-un cearşaf ca să sar pe fereastră. Vrei s-o vezi şi pe-asta?
