— Vorbiţi de parcă aţi citi gândurile oamenilor, zise Sellers.
— Păi, în meseria mea, trebuie s-o fac.
— Ce vârstă avea puştoaica de aseară? întrebă el.
76
— Mai tânără decât doamna, mult mai tânără.
— Mai măruntă?
— Da.
— Mai slăbuţă?
— Da, mult.
Sellers oftă şi porni maşina.
— O.K., făcu el. Aşa stau deci lucrurile. Trebuie să
cercetăm toate posibilităţile.
În timp ce mergeam spre San Robles, i-am spus într-o doară sergentului:
— Pe la ce oră crezi că s-au tras focurile, Sellers?
— Pe la zece şi-un sfert, după cât am putut stabili. Ştii cum se-ntâmplă în astfel de cazuri. Nimeni nu ia seama la oră şi pe urmă trebuie să stabilim aproximativ, dar, oricum, pe la zece şi-un sfert.
— I-ai verificat pe toţi?
— Îhî, răspunse el plictisit.
— Dar pe doamna Fulton?
— Ce e cu ea?
— Pe ea ai verificat-o?
— Ce vreţi să spuneţi? întrebă doamna Fulton.
Sellers îmi aruncă o privire ciudată. Am continuat:
— Probabil c-aţi tras o spaimă grozavă azi-noapte, doamnă
Fulton. Când aţi aflat de moartea soţului?
— Pe la unu dimineaţa. A venit poliţia şi m-a sculat din pat.
— Cam brutal. Fireşte, am adăugat, contaţi pe asigurare.
Asta poate a mai uşurat lovitura.
— Da, admise ea. Am contat pe asigurare până când am vorbit cu agentul societăţii. Dar ce înseamnă toate astea?
— Vrea să afle unde eraţi, spuse Sellers rânjind. Foloseşte o cale indirectă.
— Unde eram! Ei asta-i, eram acasă!
— Se afla cineva cu dumneavoastră?
— Nu. Soţul meu era plecat. Eram doar cu copiii.
77
— Unde se găseau copiii?
— În pat.
— Vreau să zic, la zece şi-un sfert.
— Exact.
Sellers se uită la femeie, apoi din nou la mine.
— Lam, de unde-ţi vin ideile astea?
— Ştiu şi eu?
