— Am contractat o asigurare chiar acum câteva luni, spuse Irene Fulton. În felul cum creştea costul vieţii, nu puteam economisi mai nimic, aşa că l-am convins să facă
asta ca să ne pună oarecum la adăpost. Cincisprezece mii 74
pentru fiecare copil, ca să acopere cheltuielile cu şcoala, şi zece mii pentru mine.
— Nu e rău, zise Sellers.
— Când aţi încheiat-o? am întrebat eu.
— Toamna trecută… şi am telefonat la societate şi mi s-a spus că poliţele nu se achită în caz de sinucidere înainte de împlinirea unui an de la emitere. Am să capăt doar primele iniţiale şi atât. Ăştia or să fie toţi banii noştri.
— Dar casa? întrebă Sellers.
— E sub ipotecă mare. Cred totuşi c-am putea obţine diferenţa. Dar va dura şi va trebui să stăm undeva… Şi-apoi copiii…
Se întrerupse o clipă ca pentru a examina situaţia. În ochii ei se putea citi panica.
— Ce-am să mă fac acum? Cum am să… Dumnezeule, n-o să mai avem niciun venit lunar! Nimic! Nimic!
— Nu vă pierdeţi cu firea, o încurajă Sellers.
— Poliţele acelea, am întrebat, erau pentru asigurare pe viaţă?
— Da. Prevedeau plata unei sume duble în caz că i s-ar fi întâmplat ceva lui Dover. Ştiţi, dacă ar fi murit într-un accident de automobil sau aşa ceva. Până la încheierea asigurării nu puteam dormi noaptea gândindu-mă ce m-aş
face eu şi copiii în caz că… în fine, mi-am luat o greutate de pe suflet… şi acum nu vor să plătească.
— Asta aşa e, spuse Sellers. Nu plătesc în cazuri de sinucidere. Când se întâmplă în primul an.
Urmă un răstimp de tăcere, apoi Sellers continuă:
— Îmi pare foarte rău, doamnă Fulton, dar va trebui să
veniţi cu mine. Trebuie să veniţi să vedeţi pe cineva.
— Bine, dacă trebuie, trebuie, răspunse ea.
Părea chiar mulţumită că are prilejul să plece de acasă.
— Puteţi lăsa casa singură?
— Da, am să încui. Copiii sunt alături, la o vecină.
— O. K., zise Sellers. Îmbrăcaţi-vă şi să mergem.
75
Se uită apoi agresiv la mine şi-mi spuse:
— Să ştii că pot renunţa câtva timp la comentariile dumitale, vulpoiule.
— Dinspre partea mea, n-ai decât. Te pot informa de pe-acum că o să dai chix.
— Lasă comentariile, ripostă el iritat. Nu ştiu precis ce-am să fac cu dumneata. Mai că aş vrea să fi fost o crimă, ca să te pot băga la zdup.
N-am zis nimic. Sellers n-avea chef de discuţie.
Doamna Fulton îşi luă pălăria şi pardesiul, îşi dădu pe ochi cu apă rece, se aranjă puţin şi veni cu noi.
Sellers ne duse la Kozy Dell. Proprietăreasa ieşi, se uită la doamna Fulton şi clătină din cap.
— Nu? întrebă Sellers.
— Nu, răspunse ea. Femeia care venise cu el era mai mică, o mărunţică bine făcută, cu părul lung, pomeţii proeminenţi, ochii mari şi negri, şi buzele foarte pline.
— Sunteţi sigură că nu vă înşelaţi, din moment ce n-a coborât din maşină? întrebă Sellers.
— În niciun caz. Doamna de faţă… ştie cum să se descurce. E căsătorită. Cealaltă era temătoare, era… puţin speriată. Se distrase şi ea puţin, dar nu era învăţată să-şi petreacă nopţile prin moteluri.
— Dacă nu mă-nşel, aţi spus că era o cocotă, zise Sellers.
— Da, cam aşa ceva. Era o puştoaică ipocrită şi se speriase de ce avea să urmeze. Mi-am închipuit că i-e frică să nu fie prinsă într-o escapadă nocturnă. Avea ea ceva pe suflet…
— De unde ştiţi că doamna e căsătorită? întrebă sergentul.
— Le cunosc de cum le văd. Doamna e o femeie aşezată, care nu se mai gândeşte la sine. Are casă, copil, poate chiar mai mulţi. Vagaboanda de azi-noapte nu-şi găsise încă
bărbat şi se gândea numai la ea.
