— Nu ştiu. Totuşi, au fost trei focuri.
— Al treilea glonţ a pătruns într-o valiză?
— Da. Într-o valiză de damă, chiar pe lângă mâner. Câtva timp poliţia nu l-a putut găsi. Apoi au deschis valiza şi au constatat că, după ce o perforase, glonţul se cuibărise în îmbrăcăminte.
— N-a trecut prin toată valiza?
— Nu, a ajuns doar până la mijloc.
— Şi ce legătură avem cu asta? E ceva aici de câştigat?
93
— Fulton încheiase o asigurare de patruzeci de mii de dolari, cu îndemnizaţie dublă. Dar trebuia să treacă un an.
Dacă el a omorât-o pe femeie şi apoi s-a sinucis, societatea nu onorează contractul. Dacă însă a fost împuşcat, atunci e vorba de o crimă, iar societatea e bună de plată pentru optzeci de mii de dolari.
— Dar ţinea pistolul în mână, observă Bertha teribil de interesată.
— Da, când au fost găsite cadavrele. Dar lucrurile puteau fi aranjate de cineva… vorba ceea, un fleac de optzeci de miare.
— Femeia a fost însă împuşcată în ceafă, spuse Bertha.
— Asta aşa e.
— Nu se putea împuşca singură, ce zici?
— Cred că nu.
— Eşti cel mai exasperant individ de pe glob! făcu Bertha furioasă.
— Un procentaj din optzeci de mii ar fi o sumă frumuşică, am ripostat eu.
Bertha se însenină.
— La treabă atunci, scumpule!
— Ai şi tu câte ceva de făcut, Bertha. Du-te la văduvă şi convinge-o să ne angajeze.
— Dar dacă l-a omorât ea?
— Există copiii. Dacă lucrăm pentru ei, legea ne acordă un onorariu, cu condiţia să fim angajaţi de tutore. În momentul de faţă ea e tutorele.
— Mă duc s-o conving, zise Bertha cu hotărâre.
— Nu uita nicio clipă că ea ar fi putut comite crima, am subliniat. Doamna Fulton e suspectul logic.
— Fir-ar să fie! strigă Bertha supărată. Mă laşi să-mi clădesc castele în Spania şi apoi mi le dărâmi! Ştii ceva care te face să crezi că…
— Singurul lucru pe care-l ştiu este că i-am telefonat ca să
aflu unde era Fulton. Am întrebat-o şi despre soră-sa. Nu m-94
am uitat la ceas; dar asta se întâmpla după ce reveniserăm în oraş şi îl căutasem pe Durham la hotelul Westchester Arms. Plecase cu puţin înainte. I-am telefonat doamnei Fulton ca s-o întreb dacă are o soră şi mi-a spus că nu.
— Ei, şi ce-i cu asta?
— Păi, i-a declarat lui Sellers că i s-a telefonat cam la ora când poliţia a stabilit că s-ar fi tras focurile. Dar eu am sunat-o cu aproape două ore mai târziu.
— De ce crezi c-a spus asta?
— Poate că avea nevoie de un alibi. Sau poate că îi era somn şi nu observase ce oră e.
— Alte idei mai ai?
— O mulţime. Unele împărtăşite şi de Sellers. Nici el nu înţelege cum Stanwick Carlton, soţul înşelat, a sosit din Colorado exact la timp ca să tragă la un hotel, să se informeze şi să plece undeva tocmai în timpul când s-a produs omorul.
— Asta nu-mi prea place nici mie, observă Bertha. Ba stai, îmi place, şi încă foarte mult! Dacă a fost crimă, ne-am putea alege şi noi cu ceva.
Am dat din cap, aprobativ.
— De ce se gândeşte poliţia la o sinucidere? întrebă
Bertha.
— Uşa era încuiată pe dinăuntru. Corpurile zăceau pe podea. Nu se vedea niciun semn de luptă. Pistolul era al lui Fulton. Îl avea în mână când a sosit poliţia.
Bertha se încruntă şi spuse: