Îşi luă brusc mâna de pe receptor şi spuse cu cel mai seducător glas de care era în stare:
— Alo… alo… alo… Bob? Bob, Bertha Cool la telefon… Bob dragă, ştiu că lucrezi până noaptea târziu, dar la urma urmelor ar cam fi acum timpul să se scoale toată lumea. Şi mie-mi place să dorm până mai târziu. Ascultă, Bob, ai vrea să-mi faci o favoare? Hai, fii drăguţ şi fă ce zice Bertha…
Urmă un răstimp de tăcere. Bertha se încruntă la telefon, apoi păru să-l întrerupă pe Elgin:
— Nu, nu aşa, Bob. Iată despre ce-i vorba. Am un asociat, Donald Lam, care tocmai cercetează un caz şi caută pe cineva în legătură cu barul Cabanita. Uite, Bob, dacă i-ai putea acorda măcar o jumătate de oră, să stai de vorbă cu el… Nu, nu, nu trebuie să te îmbraci, rămâi în pijama. Numai două vorbe, asta e tot… Nu, nu-i nimic rău pentru prestigiul localului… Îţi spun doar să dai o mână de ajutor asociatului meu… E-n ordine, vine imediat… Tot acolo stai? Mulţumesc, Bob, scumpule… Te pup.
Închise telefonul şi exclamă:
97
— Măgarul!
— Ce s-a întâmplat?
— Se lăsa greu… După tot ce-am făcut pentru el!
— Dar mă primeşte?
— Te primeşte, dar putea fi ceva mai amabil.
— Unde stă?
Bertha luă o bucată de hârtie, notă o adresă pe ea, apoi spuse:
— Apartamentul 825. E o casă din alea unde trebuie să fii anunţat. Centrală telefonică particulară şi alte marafeturi…
Stai că-i vine şi lui rândul să-mi ceară ceva.
— Poate se enervase că l-ai deranjat cu telefonul.
— Da’ de unde, încerca să ne ţină-n loc. Închipuie-ţi, dragă, Bob Elgin s-o ţină-n loc pe Bertha Cool!
— Sau mai voia să doarmă.
— Ei bine, e timpul să se scoale. Am făcut destul pentru el.
— Ce-ai făcut pentru el, Bertha? Poate-ar fi bine să ştiu.
— L-am scăpat cândva de o condamnare, şi crede-mă că n-a fost deloc uşor. Era cât pe ce să-mi pierd autorizaţia din cauza lui. Dar nu-i nevoie să ştii şi tu asta. Mai bine chiar să
n-o ştii. Şterge-o la Bob, scumpule!
— OK. Uite ce-ar fi bine să faci în lipsa mea…
— Ce anume?
— Poliţia vrea să închidă dosarul şi să-i scoată pe toţi basma curată. Valiza asta cu glonţul în ea era a Minervei Carlton. Aş vrea să te duci la Stanwick Carlton şi să-l convingi că, în calitate de soţ al moartei, trebuie să ceară
înapoi valiza de la autorităţi. După ce o capătă, convinge-l să
ţi-o dea puţin s-o examinăm.
— La ce bun? întrebă Bertha.
— Vreau să văd ce traiectorie a avut glonţul.
Bertha se lumină la faţă.
— Înţeleg, zise ea.
— Stanwick Carlton este un tip înalt şi dur, dar de fapt nici pe departe atât de dur pe cât se crede. Şi grozav i-ar 98
plăcea să fie consolat de cineva.
— Am să-l strâng la piept şi am să-l las să-şi descarce inima, zise Bertha.
— Poartă-te ca o mamă. Nu te deranjează, nu, Bertha?
— Pe dracu! Dacă e vorba de bani, pot să mă port şi ca mama mamei!
99
CAPITOLUL 9.
ACASĂ LA PATRON
Casa fusese de la început construită pentru genul de locatari care vor să facă impresie. Faţada îţi lua pur şi simplu ochii. La intrare era un hol bogat împodobit, cu un birou de recepţie şi o centrală telefonică, amândouă deservite de un portar cu figură solemnă. Mai era şi un liftier îmbrăcat într-o livrea albastră cu fireturi de aur şi cu emblema casei brodată
