câte o felie de pâine în prăjitor, o scotea rumenită şi o ungea cu unt. Apoi îşi mai turna cafea din filtrul mare, electric, de un litru şi jumătate, şi punea în ea multă frişcă şi zahăr. Bea cafea, ronţăia pâine prăjită, citea ziarele şi lansa comentarii pe marginea celor citite.
Bertha mă privi peste umăr, cu ochişorii ei ca nişte mărgele fulgerând de mânie.
— La naiba, izbucni ea, Frank Sellers mai că n-a dormit pe pragul meu. A apărut imediat după ce-ai telefonat. Ce s-a întâmplat?
— Îi dădusem fetei ăleia o carte de vizită.
— Am bănuit eu. Doamne sfinte, nătâng mai eşti pentru un detectiv!
— La vremea aceea părea o idee bună.
— Aşa par multe lucruri cânt te ocupi de puştoaice sâmbătă noaptea.
— N-aş putea spune dacă a lăsat-o acolo intenţionat, ca indiciu fals, sau doar din întâmplare.
— Are vreo importanţă? întrebă Bertha.
— Ar putea avea.
— Ar trebui să foloseşti alt nume când umbli după fuste.
Ce, crezi că dacă nu eşti însurat le poţi împărţi tuturor cărţi de vizită? Dumnezeule, nu ştiu cum se face că un şmecher ca tine poate fi uneori atât de naiv!
Am aşteptat să-şi consume nervii şi am zis:
— Vreau ceva în legătură cu barul Cabanita.
— Ce anume?
— Nişte informaţii. Îl cunoşti pe prezentatorul de-acolo, nu-i aşa?
Mergeam la sigur, căci Bertha îi cunoştea pe toţi. Avea în ea stofă de impresar şi, nu ştiu cum, dar reuşise să cunoască
jumătate din artiştii de varieteu din ţară.
— Să văd, zise Bertha, mi se pare că acolo e Bob Elgin.
— Aş vrea să stau de vorbă cu el.
— Nu ştiu dacă vrea el să stea de vorbă cu tine.
92
— S-ar putea să vrea.
Bertha oftă şi-mi spuse:
— Deschide sertarul de colo, de la birou, scumpule. Dă-mi carnetul roşu care e pe cutiile de ţigări. Ba, dacă tot umbli acolo, aruncă-mi şi un pachet.
I-am dat carnetul şi ţigările.
— Ce i-a intrat lui Sellers în cap? întrebă Bertha. Nu era pur şi simplu o sinucidere. În doi?
— Pare să fi fost, numai că există unele nepotriviri. Asta-l încurcă pe Sellers. Cred însă că o să-nchidă dosarul.
— Păi, dacă-l închide, e bun închis.
— Poate.
— Ce naiba vrei să spui? exclamă Bertha.
— Dacă e vorba de o sinucidere în doi, de ce a ratat Fulton primul foc?
Ochişorii sclipitori ai Berthei se însufleţiră de interes.
— E ceva pentru noi aici, Donald?
— Nu ştiu.
— Vino-ncoace şi stai jos. Bei ceva? Cafea? Bere? Sau whisky cu sifon? Cafea am aici, dar va trebui să-ţi aduci o ceaşcă. Sifon găseşti în răcitor şi…
— O să iau o cafea.
M-am dus să-mi iau ceaşcă şi farfurioară. Bertha îmi pregăti o felie de pâine prăjită, răsfoi carnetul roşu şi zise:
— Telefonul de acasă al lui Bob Elgin este Cornwall 6-3
481. Şi de ce crezi că a ratat primul foc, scumpule?
