— Roşcată?
88
— Nu ştiu exact ce păr avea. Parcă purta pălărie. Dar ochii m-au impresionat, nişte ochi mari, căprui, de culoarea curmalei coapte. Cred că mă gândeam la curmale şi-mi ziceam ce baftă are Fulton. Baftă! Deştept mai sunt! Şi bietul om era pe lumea cealaltă…
— Stai puţin, exclamă Sellers. Nu cred că era femeia care a fost găsită cu el. Ai recunoaşte-o dacă i-ai vedea poza.
— După poză, nu ştiu. Dac-aş vedea-o pe ea…
— Şi dumnealui n-o însoţea cumva? întrebă sergentul, arătându-mă cu capul.
— Nu.
— Ai văzut-o urcându-se în maşină?
— Am spus că da şi vă rog să mă credeţi că era ceva de văzut.
— Eşti un ţap bătrân şi stricat.
— Mă tem că da, admise omul cu amărăciune.
— De ce nu-ţi bagi minţile în cap? întrebă Sellers.
— Ehei, asta-i buba, minţile mi le-am băgat eu în cap, dar nevastă-mea e ca o haină veche. N-aş schimba-o pentru nimic în lume. S-a făcut ca un sac de cartofi, dar găteşte… o minune! Îmi umflă leafa cum ajung acasă şi mă bate mereu la cap. Dar, ce dracu’, domnule sergent, mai simţi uneori nevoie de puţină inspiraţie. Să vezi câte-o fetişcană ca asta, nostimă foc şi suplă ca o sârmă de antenă… Şi n-a trecut prea mult de când şi baba mea era o dansatoare de prima mână. Ieşeam în oraş şi dansam până…
— N-a trecut mult, îl întrerupse Sellers nerăbdător. Numai vreo treizeci şi cinci de ani.
Omul îşi încreţi fruntea.
— Nu chiar atâta… vreo douăzeci şi trei – douăzeci şi patru de ani şi…
— O.K., lasă restul. În maşină, Lam!
Tot drumul până la agenţie, Sellers rămase pe gânduri. Mă
lăsă în faţa clădirii şi-mi spuse:
— De aici te-am luat. Mergi de-ţi continuă traiul liniştit, 89
dar să nu uiţi că sunt cu ochii pe dumneata. Dacă încerci să-mi faci vreo figură, îţi vin de hac în doi timpi şi trei mişcări.
Nu-mi pasă ce-o să zică Bertha, praf te fac!
Am căscat şi i-am răspuns.
— Am auzit de atâtea ori treaba asta, că-mi sună ca o reclamă la radio. De ce nu găseşti pe cineva să ţi-o pună pe muzică, să fii ca şmecherii ăia cu reclame cântate? Ar fi mai puţin plictisitor.
Sellers mă privi crunt, trânti portiera şi plecă în viteză.
90
CAPITOLUL 8.
AL TREILEA GLONŢ
Am sunat la uşa apartamentului Berthei. Vocea ascuţită a acesteia răsună din tubul acustic:
— Cine e?
— Sunt eu, Donald.
Bertha mormăi furioasă ceva şi acţiona dispozitivul care deschidea uşa blocului.
Am urcat scările, am luat-o la stânga şi am bătut în.. uşă.
Bertha răcni:
— Intră, e descuiată.
Am deschis uşa şi am intrat.
Bertha mi se înfăţişă în cel mai straşnic stil duminical cu o pijama largă, în capot, şi cu părul strâns la spate şi lăsat să
cadă după urechi. Un fotoliu mare, în mijlocul camerei, era acoperit cu ziarele de duminică. Pe o măsuţă, lângă fotoliu, se afla un filtru de cafea. Alături, o ceaşcă, o farfurioară, frişcă şi zahăr şi o scrumieră plină de mucuri şi de chibrituri arse.
În faţa fotoliului era o masă cu un aparat electric pentru prăjit pâine, un coşuleţ cu pâine, nişte unt şi o farfurie cu cornuleţe.
Aşa îşi petrecea Bertha duminicile. Din timp în timp băga 91
