Mai trase un fum din ţigară, apoi o stinse şi aruncă mucul într-o scrumieră aproape plină. Am văzut că erau şi mucuri purtând urme de roşu de buze.
— Lucille, făcu el aproape meditativ.
Tăcu un răstimp, cu privirile pe covorul tocit, apoi îşi lăsă
capul pe spate şi mă fixă printre pleoapele aproape închise.
— De ce te interesează?
— Vreau să dau de ea.
— Asta înţeleg şi eu, spuse el sec. Motive profesionale sau personale?
— Aş putea zice, câte puţin din amândouă.
— Spune-mi ceva despre latura personală.
— M-a dus la un motel, apoi a plecat şi m-a lăsat acolo.
Elgin căscă.
Urmă o perioadă de tăcere. O muscă se învârtea prin aer cu un bâzâit somnoros, în căutarea unei raze de soare pe care n-o putea găsi.
Elgin luă altă ţigară.
— Dumneata nu iei una?
— Nu, mulţumesc, am răspuns eu.
— Dar latura profesională?
— Nu ştiu precis. S-ar putea să fie implicată într-un caz pe care-l cercetez.
— Ce fel de caz?
104
— O sinucidere în doi. E în ziar, am spus, arătând spre jurnalele împăturite.
— Nu citesc niciodată prostii de-astea, făcu Elgin. Numai ştirile externe, pagina de sport, în special cursele de cai. Se întâmplă des să scot o poantă bună din asemenea lucruri.
— Nu urmăreşti pagina de umor?
— La naiba, nu. Când trebuie să ai umor de trei ori pe noapte în fiecare zi a săptămânii, nu te mai poate interesa un tip care se străduieşte să fie hazliu în comicsuri zilnice.
Trebuie să am umor. E o chestie de slujbă. Şi la el e o chestie de slujbă. Îl înţeleg prea bine. Ce mai vrei să ştii?
— Dacă această Lucille vine pe la Cabanita şi cum aş
putea s-o găsesc.
— Învârtindu-te prin local. În orice caz, eu n-aş întreba de ea dacă aş fi în locul dumitale.
— Ăsta-i un plic de chibrituri de la Cabanita. E ultimul model pe care-l folosiţi?
— Da. Nici n-am folosit altul. Numai pe ăsta.
— Am găsit ceva într-un pachet de ţigări cumpărat odată
cu chibriturile.
Am scos bucăţica de hârtie pe dosul căreia sta scris Motelul Kozy Dell. Bob Elgin se uită la ea.
— Uită-te acum şi pe faţă, l-am îndemnat. Ce zici despre asta? Cred că provine tot de la barul dumitale.
O întoarse pe toate feţele, apoi admise:
— Se prea poate.
— Vezi, pe partea ruptă scrie într-un loc: Intrarea minimum 5 dolari de persoană. În celălalt colţ. se poate citi: Specialitate Cabanita.
— Cred că a fost ruptă dintr-un meniu de la Cabanita, nu?
— Într-adevăr.
— Ai vreo idee?
— Nu.
