Am rămas în hol flecărind cu el până când Elgin termină
convorbirea. Când am văzut că nu mai cheamă pe nimeni, am plecat.
111
CAPITOLUL 10.
FETE ŞI LOCALURI
Trecuse de ora nouă când am reuşit să dau de fata care avea concesiunea de fotografii la Cabanita. O chema Bessie şi locuia într-o rulotă. Lucra în mai multe localuri de noapte, deplasându-se de la unul la altul cu rulota care servea şi de cameră obscură. Acum era la Cocoşul Roşu, un loc rustic pe şosea, situat la vreo cinci kilometri de barul Cabanita. Locul era lăturalnic şi se zicea că această izolare favoriza unele lucruri care în alte părţi n-ar fi fost permise.
Mi-a fost uşor s-o găsesc pe fotografă. Era o fată bine făcută şi amabilă, cu dinţi şi picioare frumoase.
Cum toate acestea se petreceau duminică seara, iar localul se afla la periferie, într-un cartier industrial, era foarte puţină
lume. Totuşi, fata primise patru comenzi. Făcuse fotografiile, îşi luase fulgarinul de la garderobă, îl aruncase pe umeri şi tocmai alerga spre rulotă.
Am ajuns-o din urmă.
Mă privi cu coada ochiului.
— Vrei să-mi vinzi nişte poze? am întrebat-o.
— Nuduri?
— Nu, clienţi de-ai dumitale.
— Sigur că da.
112
— Săptămâna trecută ai avut o mică discuţie cu o pereche, la barul Cabanita. Nu voiau să se lase fotografiaţi. Îţi aminteşti?
— Dar dumneata cine eşti? mă întrebă fata.
— Mă cheamă Parale. Lumea aşa îmi zice, Parale, dar sunt poreclit şi Bani Gheaţă.
Fata se uită la mine, apoi zâmbi şi zise:
— Am avut, într-adevăr, o discuţie în legătură cu pozele alea. Acum sunt ocupată. Când te mai pot vedea?
— Chiar acum.
— Trebuie să duc filmul la rulotă şi să-l developez.
— Şi eu mă pricep la fotografii.
— Las’ că ştiu eu, răspunse fata. Toţi zic că se pricep. Le place să intre cu mine în camera obscură, iar pe întuneric au obiceiul să…
— Eu nu!
— Bine, vino. Trebuie să risc uneori, ce să-i faci…
Descuie uşa rulotei. Am intrat după ea. Închise uşa, o încuie şi apăsă pe un buton. Aproape imediat rulota se puse în mişcare.
— Asociatul meu conduce foarte lin, mă informă fata, ca să
pot termina pozele până ce ajungem la localul următor. Asta e meseria. Acum trebuie să mă grăbesc.
Puse în funcţiune un ceas cu întrerupător, stinse toate luminile şi câteva clipe rămaserăm în întunericul străbătut doar de iradierea foarte slabă a unui bec roşu plasat în fundul rulotei.
După un răstimp ochii mi se obişnuiră cu luminiţa roşie, aşa că am putut-o vedea pe fotografă mişcându-se prin rulotă şi robotind ceva cu mâini dibace.
— Da ştiu că ai ceva treabă de făcut, am observat eu.
— Merge uşor, zise fata. Pun filmul în baia de developare şi de îndată ce aud ceasul…
Tocmai atunci acesta sună.
Fata scoase filmele din baie, le puse în alta şi spuse: 113
— După două minute le pun într-o baie chimică pentru a curăţa hiposulfitul, apoi le spăl cu alcool, le usuc şi cât stau în localul următor, asociatul meu care conduce maşina face restul. Ştii, fiecare clişeu e numerotat.
— Povesteşte-mi ce s-a întâmplat sâmbăta trecută.
— Se întâmplă uneori şi asemenea lucruri, nu ştiu de ce.
De regulă nu fotografiez fără să cer permisiunea, dar de data asta totul părea aşa de clar, încât am mers la sigur.
