— Mulţumesc.
— Cine conduce maşina?
— Persoana cu care sunt asociată.
— Un prieten, cumva?
— Nu vorbi prostii. O fată, urâtă foc, dar se pricepe grozav la fotografiat şi la condus automobilul. Un bărbat ar vrea să
fie el totul, în meserie ca şi în viaţa personală. Noi două ne înţelegem de minune. Împărţim frăţeşte şi cheltuielile şi câştigul.
Se auziră paşi pe lângă rulotă. Cineva încercă uşa.
Prietena mea strigă:
— OK., Elsie, imediat.
Apoi descuie uşa.
Femeia care intră mă privi cu nemulţumire. Avea faţa palidă, colţuroasă, cu o gură ce trăda hotărâre şi cu ochi dârji, de culoarea oţelului.
— OK., Elsie. E vorba de afaceri. Domnul vrea fotografiile numărul 45228, patru copii, douăzeci şi cinci de dolari.
— S-a făcut, zise Elsie. Văd că scoatem ceva parale din negativul ăsta. Sau să-l aruncăm la coş?
116
— Nu vorbi prostii!
— Când capăt pozele? am întrebat.
— Imediat, răspunse Elsie.
— Mai sunt patru negative de scos, cu patru copii din fiecare.
— OK., Bessie. Le scot eu.
Bessie îmi aruncă o privire peste umăr, apoi, cu aparatul în mână şi încheindu-şi fulgarinul, intră în cercul de lumină
albă din jurul clădirii.
Elsie îşi suflecă mânecile şi se apucă de lucru. Trase aparatul de copiat spre ea, îl puse în funcţiune, aşeză cele cinci negative unul peste altul, luă nişte hârtie fotografică, introduse negativele în aparat, apoi hârtia, închise capacul, făcu expunerile necesare, scoase afară hârtia şi aşeză cadrele expuse într-un teanc.
— Te pricepi la fotografie? mă întrebă ea.
— Oarecum.
— Ai făcut vreodată aşa ceva?
— Să developez şi să copiez, adică?
— Da.
— Îhî.
— Atunci treci hârtia asta prin revelator. Merge repede. Nu calcula timpul, uită-te doar la lumina roşie. Când încep să
apară contururile, pune-o în baia de spălare şi în hiposulfit.
E o soluţie concentrată şi acţionează repede.
M-am apucat să fac ce-mi spusese. Elsie mă urmărea cu ochi de expert, supraveghindu-mi mişcările. După ce-şi dădu seama că nu sunt un ageamiu, nu-mi mai dădu atenţie şi continuă să copieze pozele.
Până să termine, am şi ajuns-o din urmă. Am spălat ultimul cadru şi Elsie începu să le scoată pe primele din soluţia de hiposulfit. Le clătea puţin în apă curată, apoi le băga într-o soluţie care elimina hiposulfitul, le mai clătea o dată şi le punea la uscat.
— Care sunt ale mele?
117
— Au un anumit număr. Am să ţi-l spun, dar ce s-aude cu cei douăzeci şi cinci de dolari?
— I-am dat colegei dumitale.
— Nu mi-a spus aşa ceva.
— O să-ţi spună la înapoiere.
— Păi, atunci va trebui să aştepţi.
