Am căutat cu privirea o ascunzătoare bună. Dar aşa ceva nu se zărea.
Am traversat în fugă şoseaua şi m-am strecurat pe sub un vagon de marfă, pitulându-mă cât mai bine în umbră.
Era însă o ascunzătoare mizerabilă.
Farurile oscilară de-a lungul şoselei şi maşina care venea în urma mea se opri. Am auzit uşile deschizându-se şi apoi trântindu-se cu zgomot. O voce de bărbat strigă:
— Hei, ce s-a întâmplat? Totu-i în regulă?
În tăcerea nopţii se auzea zgomotul lin al motorului.
O altă voce, de data aceasta de femeie, spuse:
— Trebuie să fie pe undeva pe aici. O fi rămas fără
benzină. Era doar în faţa noastră.
Stăteam înţepenit sub vagonul de marfă. Cei doi cercetau locurile. Urmăream umbrele lor şi din când în când le zăream picioarele. Ale bărbatului erau musculoase şi scurte. Ale femeii ar fi fost bune pentru o reclamă de ciorapi, dar vocea care le însoţea era aspră.
— E cel mai al naibii lucru pe care l-am văzut vreodată, spuse bărbatul. Era chiar în faţa noastră, nu-i aşa, scumpo?
122
— Sigur, era maşina lui. Nu poate să fie departe. Vezi vagoanele astea de marfă?
— La ce dracu’ să fi sărit din maşină ca să se bage pe sub vagoane? întrebă iritat bărbatul. Normal ar fi să facă ceea ce ar face oricine atunci când i se termină benzina. Să rămână
lângă maşină şi să aştepte să vină cineva. Când a văzut maşina noastră, ar fi trebuit să ne oprească şi să ceară
ajutor.
— Dar vezi că el n-a făcut ceea ce ar fi trebuit să facă.
După o pauză, femeia adăugă:
— Înţelegi de ce?
— Nu eram destul de aproape ca să se sperie.
— Atunci mai e în maşină, spuse femeia ironic.
Am auzit cum bărbatul se căţăra pe scăriţa de fier a unui vagon, apoi paşii îi răsunară pe acoperişul vagoanelor.
Femeia mergea pe jos de-a lungul vagoanelor, uitându-se printre ele.
Am coborât lunecând din ascunzătoare şi, ţinându-mă în umbră, am pornit în fugă de-a lungul liniei ferate.
Motorul automobilului lor mergea încet cu un zgomot liniştitor.
În spatele meu răsună deodată vocea bărbatului:
— Hai să ne uităm pe sub vagoane. Pe sus nu e.
— Trebuie să fie pe undeva, spuse femeia cu ciudă. N-a putut să se caţăre pe niciunul din garduri şi… Hei, uite-l!
Bărbatul scoase un strigăt şi amândoi o luară la fugă după
mine.
Am sărit în automobilul lor trântind uşa, am ambalat energic şi maşina porni.
Abia după ce făcusem vreo patruzeci de metri, am zărit în întunericul din spate câteva mici puncte luminoase. Deodată
geamul de la spate se crăpă în mii de fărâme, iar retrovizorul nu mai era bun de nimic.
La prima intersecţie am încetinit apucând-o la stânga, iar la a doua am cotit la dreapta.
123
Mă găseam într-un cartier de locuinţe.
Înainte de a părăsi maşina, ochisem un tramvai. Apoi, din prudenţă, am aruncat o privire la numărul de înregistrare de pe permisul de circulaţie prins de volan.
Maşina era înregistrată pe numele unui oarecare Samuel Lowry. Permisul dădea şi adresa: Rippling Avenue, nr. 968.
Am făcut semn vatmanului să oprească, m-am urcat şi am mers cu tramvaiul până la un taxi care staţiona lângă
bordură. Am coborât din tramvai şi am luat taxiul. I-am spus şoferului să oprească în Mono Drive, la nr. 1810.
