Când am ajuns acolo, casa era cufundată în întuneric.
Şoferul voia să aştepte, dar l-am asigurat că prietenii mei trebuie să se întoarcă cât de curând. Am plătit cursa şi, după
ce taxiul plecă, m-am apropiat de numărul 1925.
Casele din jur trebuie să fi costat ceva parale. Nu era un cartier pretenţios, de mare opulenţă, dar era desigur unul peste medie, cu construcţii recente. Casele erau moderne, cu multe geamuri; majoritatea erau joase, cu un singur cat, având curbe bine conturate, planuri complicate şi curţi interioare. Nu intrau în categoria celor cu piscină particulară, dar nu erau nici prea departe.
Casa pe care o căutam avea linii curbe în jurul camerei de zi, iar în dos se întindea până la un garaj. De partea cealaltă
se înălţa o aripă lungă menită să ocrotească o curte interioară.
Înainte de a intra voiam să arunc o privire asupra curţii interioare.
Pe aici era puţin gazon, câţiva arbuşti decorativi şi un gard viu.
Am luat-o de-a lungul gardului viu, m-am strecurat printre arbuşti şi, trecând prin spatele garajului, am ajuns în curtea interioară.
Era bine să fi avut o lanternă ca să pot găsi drumul. O
parte din curte era asfaltată, iar restul era acoperită cu gazon semănat recent. Înainte de a-mi fi dat seama unde mă aflam, 124
mă şi poticnisem în pământul moale.
M-am retras spre porţiunea asfaltată.
Casa fusese construită în aşa fel încât geamurile dormitoarelor din această aripă, care dădeau în curtea interioară, să fie ferite de orice privire indiscretă. Fata care se găsea în dormitorul luminat nici nu se sinchisise să tragă
jaluzelele de la ferestrele camerei.
Aveam în faţă o clădire modernă, cu cercevele metalice, uşi eu geamuri, ferestre mari care se deschideau şi se închideau din interior prin simpla răsucire a unui mâner.
Dormitorul fusese proiectat în aşa fel încât să fie cât mai însorit şi aerisit. Izolarea faţă de exterior putea fi asigurată
prin draperii grele prinse de-a lungul întregului perete al dormitorului, dar în momentul de faţă draperiile erau trase neglijent la o parte.
Blonda cu părul de culoarea caramelei cu lapte care stătea în faţa oglinzii, examinându-şi cu evidentă satisfacţie corpul pe jumătate dezbrăcat, nu era alta decât fata care mă
agăţase noaptea trecută şi mă dusese apoi la motel.
Am ezitat o clipă, apoi, hotărând că a sosit timpul să
lămurim lucrurile, mi-am urmat drumul.
Fata auzi paşii răsunând pe asfalt când ajunsesem lângă
balconul care ducea în curte şi spre care se deschideau uşile cu geamuri. Ridică o oglindă de mână, prinse mişcarea şi se întoarse brusc, examinându-mă cu ochi mari. Era gata să
ţipe, dar se controlă imediat.
Se uita la mine consternată, nevenindu-i să-şi creadă
ochilor în timp ce urcam cele patru trepte de cărămidă care duceau spre balcon.
— Pot să intru?
Deschise uşa fără un cuvânt. Părea hipnotizată.
— Cum… cum de m-ai găsit?
— N-a fost uşor. Vrei să stăm de vorbă?
— Nu.
— Nici nu mi-am închipuit c-ai să vrei, dar cred c-ar fi bine 125
s-o faci.
— Eu… eu… m-am gândit la tine, spuse ea şi, ducându-şi deodată degetul la buze, îmi făcu semn să nu fac zgomot.
Dacă vorbim tare, s-ar putea să ne audă soră-mea.
Apoi, cu un chicotit nervos, luă capotul trântit la picioarele patului şi şi-l puse pe ea.
— Mi-e teamă că mă dau degeaba în spectacol. Eu…
— Mi-ai tras clapa noaptea trecută, m-am grăbit să
completez.
