— Bine, am să mă ocup şi de Bertha.
— S-ar putea să ciripeşti pe alt ton când Bertha va depune o plângere că i-ai dat un cec fără acoperire.
— Am avut acoperirea în momentul acela. Nu-s eu vinovată dacă s-a întâmplat aşa.
— Banca e de altă părere. Ei zic că n-au făcut decât oficiul de a păstra cecul pe care-l depuseseşi şi că n-aveai dreptul să-l încasezi decât după ce s-ar fi dovedit că suma există
intactă.
— Nu mi s-a spus asta când am depus cecul. L-au primit şi m-au creditat în cont. Suma a fost trecută şi în carnet, pot să-ţi arăt.
— Arată-mi.
După o clipă de ezitare, se ridică şi intră în dormitor. Se întoarse unduindu-se în mers, astfel încât halatul vaporos plutea în jurul ei. Îmi întinse un mic carnet de bancă, îl deschise şi-mi arătă cu o unghie roşie ultima depunere de cinci sute de dolari, purtând iniţialele funcţionarului care făcuse operaţia.
I-am împins uşor degetul şi mi-am aruncat ochii în susul paginii, unde erau trecute depuneri de două sute cincizeci de dolari făcute regulat în fiecare lună.
153
Deodată îşi dădu seama ce făceam şi-mi smulse carnetul.
— Pensie alimentară, am constatat eu. Îmi închipui c-o pierzi dacă te recăsătoreşti.
Ochii ei scăpărau scântei.
— Eşti cel mai băgăreţ şi mai obraznic om pe care l-am întâlnit vreodată!
— Această pensie, am continuat netulburat, poate să-ţi ajungă numai dacă strângi bine cureaua. N-ar fi rău să mai încerci o căsătorie. Poate că data viitoare ai să capeţi o pensie mai mare.
— Într-o zi am să-ţi trag o palmă, Donald Lam.
— Să nu încerci. S-ar putea să trezeşti pe omul primitiv care zace în mine şi să încasezi o mamă de bătaie.
— Omul primitiv! spuse ea în derâdere. N-ai nimic primitiv.
— Tot te mai gândeşti la pariul ăla de zece dolari? Dacă m-ai face să mă dau la dumneata, ai căpăta încă zece dolari pe care i-ai trece la credit.
Se schimbă la faţă.
— Am uitat de pariu, zise ea.
Într-un târziu adăugă:
— Îmi pare rău că l-am făcut.
— Şi mie.
— Donald, n-ai vrea să-l anulăm? întrebă ea cu voce gâtuită. Hai să uităm de el!
— Nu, am nevoie de zece dolari.
Faţa i se înroşi de mânie.
— Oh… şi începu să râdă. Joci tare, nu? Adevărat?
— Nu joc deloc. Lucrez.
— Şi nu amesteci niciodată lucrul cu plăcerile. Aşa cred.
— Exact.
— Nu ştiu dacă-mi plac oameni de felul ăsta.
— Poţi să mă dai afară după ce-mi beau cafeaua.
— Să ştii c-am s-o şi fac.
Cafeaua începu să fiarbă. Introduse şi două felii de pâine în aparatul de prăjit. Am refuzat pâinea, dar am băut două
154
cafele în intimitatea micuţei camere de zi. În timp ce mânca, Claire mă studia cu atenţie.
— Aş vrea să cunosc adevărul, Claire.
— Nu te-am minţit.
— Mi-ai spus că tânărul acela încearcă să-i vândă mătuşii dumitale nişte acţiuni, sau aşa ceva.
