— Astea toate pe vremea când Minerva locuia aici şi lucra la Dover Fulton.
— Da, era secretara lui.
157
— Mai departe.
— Pe urmă Minerva a plecat în Colorado, unde avea nişte rude înstărite. Acolo l-a întâlnit pe Stanwick Carlton. S-a gândit să pună mâna pe el. Minerva nu ţinea prea mult la el, dacă-i vorba de dragoste, dar l-a considerat o partidă bună.
Şi-a pus în joc toate atuurile şi a câştigat.
— Şi mai departe?
— Minerva s-a săturat repede de rolul ei de nevastă
onorabilă. Era destul de deşteaptă ca să-şi dea seama că nu mai era cazul să zburde din floare-n floare, dar îi plăcea să-şi amintească cu cineva de aventurile din trecut. Venea să mă
vadă şi şedeam de vorbă până-n zori, depănând amintiri despre întâmplările de odinioară. Peste câtva timp Minerva a avut o vacanţă şi a hotărât s-o petrecem împreună pe litoral.
Voia să vină într-o regiune mai joasă, pentru că altitudinea din Colorado îi măcina nervii. A venit aici şi ne-am dus împreună la plajă.
— Şi aţi început cu aventurile?
— Nu fi mărginit! Am flirtat pe ici-colo, dar atât. Minerva era căsătorită şi avea de toate: poziţie socială, bani, o casă
frumoasă, servitori, tot ce-ţi doreşte inima. Dar nu cred că
era prea fericită. Îi plăcea râsul, mişcarea, strălucirea şi-i plăcea ca lumea să-i dea importanţă. Nu suporta monotonia, dar înţelegea că odată şi odată trebuia să se fixeze. Ceea ce a şi făcut.
— Dar bărbaţii dădeau târcoale?
— Când?
— Acolo, pe plajă.
— Dacă-mi dădeau târcoale mie?
— Nu, dacă vă dădeau târcoale la amândouă?
— Bineînţeles că da. N-am cunoscut încă un bărbat care să nu se dea la mine, mai devreme sau mai târziu.
— Dar Minerva cum reacţiona?
— Se mai juca niţel, îi ducea de nas. Aveam însoţitori, tovarăşi de baie. Un individ îşi pierduse complet capul, vreau 158
să spun se îndrăgostise de Minerva, dar asta nu i-a servit la nimic.
— Minerva s-a fotografiat cu capul pe pieptul lui gol.
— De unde ştii?
— Am văzut poza.
— Donald Lam, nu cumva ai şterpelit filmele alea? Le-am căutat peste tot şi nu-mi puteam aminti unde le pusesem.
Eu… adică… dumneata…
— Desigur, eu am luat filmele. Pentru că-mi ascundeai adevărul.
— Nu-mi place treaba asta.
— E o chestiune încheiată. Să nu ne abatem de la subiect.
Oare Stanwick Carlton bănuia ce se petrece în timpul vacanţei pe litoral?
— Îţi spun doar că nu se petrecea nimic. Duceam de nas o serie de fraieri, şi atât.
— Unul din ei se numea Tom Durham?
— Nu l-am văzut niciodată pe acest Tom Durham până-n ziua când am fost la mătuşa Amelia. Atunci a intrat el, dar după cum ţi-am mai spus, mătuşa nu mi l-a prezentat.
— Dar de ce voia Minerva ca omul să fie urmărit?
— Nu voia asta. Voia doar să afle cine e şi care-s relaţiile lui cu mătuşa Amelia.
— De unde ştia că o cunoştea pe mătuşa dumitale?
— Habar n-am, Donald, pe cuvânt că nu ştiu. Minerva a venit la mine sâmbătă dimineaţa. De când sosise aici ne-am văzut de două sau trei ori. Sâmbătă părea triumfătoare ca şi cum era pe cale să scape de un lucru supărător. Era emoţionată. Mi-a dat un cec de cinci sute de dolari şi mi-a spus să mă duc la agenţie şi să caut să aflu cine era bărbatul şi totul despre el, dar că el nu trebuia să-şi dea seama că e urmărit. Mi-a spus mai întâi că el o cunoaşte pa mătuşa Amelia. După ce mi l-a descris, am înţeles că e vorba de bărbatul pe care l-am întâlnit la mătuşa mea.
