Am examinat-o cu atenţie.
— Ai poleit un crin.
— Cum adică?
— Nu era nevoie de atâta găteală. Ai fi câştigat un premiu de frumuseţe chiar dacă apăreai de-a dreptul din pat.
— Ei, multe mai ştii. Bei o cafea?
— Bineînţeles.
Deschise uşa spre o chicinetă amenajată într-un dulap din perete, în care se găseau câteva rafturi cu vase, o plită cu gaz şi un frigider mititel.
— Altceva n-am. Nu obişnuiesc să mănânc mult la micul dejun.
— E-n regulă. Eu am mâncat. Voiam doar să-ţi ţin 150
companie.
— Ce te-a adus la ora asta?
— Cecul pe care ni l-ai dat.
— Ăla de două sute?
— Da.
— Ce-i cu el?
— Nu e valabil.
Claire tocmai punea cafea într-un filtru electric. Se întoarse brusc, ţinând cutia de cafea în mână.
— Ce tot spui?
— Nu e valabil.
— Nu se poale, cecul e tot atât de sigur ca o bucată de aur.
— Se pare că există o divergenţă de păreri. Banca nu e de acord. Se pare că ai depus un cec şi, pe baza lui, ai emis cecul pe care ni l-ai dat. Şi cecul pe care-l depuseseşi nu e bun.
— Dar, Donald, asta-i absurd. Cecul e absolut perfect.
— Ştii ceva, dacă ai îndoieli, telefonează la bancă.
Puse încet cutia jos. Părea uluită.
— Doamne, nu mi-am putut închipui aşa ceva.
Am aşteptat puţin şi apoi am spus:
— Bertha Cool e furioasă.
— Are şi de ce.
— Poţi să faci ceva?
Mă privi cu atenţie.
— Cred că nu, în orice caz nu acum.
— N-ai de unde să faci rost de bani?
— Nu.
— Trebuie să ai ceva depuneri la bancă.
— Ei şi?
— Şi ceva bijuterii de amanetat.
— Dar n-am de gând s-o fac.
— Mătuşica cea scumpă nu mai pare a fi la fel de importantă ca şi sâmbătă. Sau poate greşesc?
— Taci din gură. Stai liniştit şi aşteaptă-ţi cafeaua.
151
