— Mă caută cineva. Nu vreau să văd pe nimeni. Am să
stau aici.
— Cât timp?
— În orice caz până diseară, poate şi la noapte.
— Dumnezeule, văd că te-ai mutat de-a binelea!
— Nu-i aşa?
— Nu poţi să rămâi la noapte.
— Şi de ce nu?
— Mai sunt locatari. O să pară nu ştiu cum.
— N-o să pară nimic dacă nu mă vede nimeni.
182
Nu mai ştiu ce să răspundă. Se duse până la fereastră, privi o clipă afară şi se întoarse iar spre mine.
— Donald, ştiu tot.
— Ce anume?
— Am auzit ştirile.
Am făcut o mişcare ca să mă plasez între ca şi uşă.
— Şi ce-ai de gând să faci?
Se îndreptă spre mine, privindu-mă drept în ochi.
— N-ai făcut-o dumneata.
— Mulţumesc.
— De ce vrei să te ascunzi, Donald?
— Trebuie să lămuresc lucrurile înainte ca poliţia să pună
mâna pe mine. Dacă mă găsesc acum, mă bagă în închisoare fără să pot ieşi pe cauţiune. Iar din celulă nu pot să acţionez.
— Şi ce faci dacă nu pun mâna pe dumneata?
— S-ar putea să fiu în stare să descurc situaţia.
— Nu poţi descurca nimic dacă rămâi aici.
— Aş putea să încerc şi, dacă am norocul să descopăr unele lucruri, aş putea să mă mişc. Din celulă ar fi imposibil.
— Şi de unde ştiu că n-am să mă trezesc cu un ciorap în jurul gâtului?
— N-ai nicio grijă.
Se apropie şi mai mult şi-mi puse mâinile pe umeri.
— Donald, uită-te la mine.
Am privit-o în ochi.
— Spune-mi ce s-a întâmplat cu… cu fata aceea.
— Am cercetat mai întâi casa ei pe dinafară. Pe ea am găsit-o în dormitorul din fund. Jaluzelele nu fuseseră lăsate, iar uşile erau deschise. Era o noapte caldă. Fata se îmbrăca.
Când m-a zărit, am intrat. Cred că era cam speriată.
— De dumneata.
— Nu, se băgase într-o combinaţie şi era înspăimântată.
Ştia ceva şi nu voia să aflu eu.
— Şi ce-a mai făcut?
— A încercat să facă pe vampa. Mai ştii, poate că era 183
